UPDATE (12.45): Judecătorii Curții Constituționale au invalidat, cu 6 voturi pentru și 3 împotrivă, referendumul pentru demiterea președintelui. Judecătorii au stabilit că nu a fost îndeplinită condiția de cvorum necesară pentru demiterea șefului statului. Hotărârea Curții va fi citită mâine dimineață, la ora 10.00, în plenul Parlamentului.

Comunicatul Integral al Curtii Constitutionale:

In ziua de 21 august 2012, Plenul Curtii Constitutionale, investit in temeiul art.146 lit.i) din Constitutia Romaniei si al art.46-47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu majoritatea de voturi prevazuta de art.47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, a hotarat :

«1. Constata ca procedura pentru organizarea si desfasurarea referendumului national din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu, a fost respectata.

2. Confirma rezultatele referendumului national din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central  si constata ca din totalul de 18.292.464 de persoane inscrise in listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au raspuns „DA” la intrebarea „Sunteti de acord cu demiterea Presedintelui Romaniei?”, iar  943.375 (11.15 %) au raspuns  „NU”.

3. Constata ca la referendum nu au participat cel putin jumatate plus unul din numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente, pentru ca referendumul  sa fie valabil in conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului.

4. La data publicarii prezentei hotarari in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, inceteaza interimatul domnului George – Crin Laurentiu Antonescu  in exercitarea functiei de Presedinte al Romaniei.

5. De la data publicarii prezentei hotarari in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, domnul Traian Basescu isi reia exercitarea atributiilor constitutionale si legale de Presedinte al Romaniei.

Prezenta hotarare se prezinta Camerei Deputatilor si Senatului, intrunite in sedinta comuna.

Hotararea este definitiva si general obligatorie si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, si in presa.»

Dezbaterea a avut loc la data de 21 august 2012 si  la aceasta au participat: Augustin Zegrean, presedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lazaroiu,  Mircea Stefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecatori.

 

Cei 9 judecători ai Curtii Constitutionale s-au reunit în urmă cu puțin timp pentru a decide dacă referendumul de demitere a președintelui este sau nu valid. Pentru a ajunge la un verdict este nevoie de votul a minimum 6 judecatori, potrivit legii de funcționare a CCR.
CCR a primit de la Guvern datele referitoare la numărul cetățenilor înscriși pe listele electorale, după ce acestea au fost actualizate. Potrivit cifrelor furnizate de Executiv, 34.654 de persoane au fost radiate, peste 3 milioane de români au drept de ședere în străinătate, iar 512.379 au cărți de identitate expirate.

UPDATE (10.20): Circa 30 de persoane iau parte la protestele militarilor rezerviști din fața seciului Curții Constituționale. Protestatarii scandează „Validare”, „Nu vă fie frică, și Băsescu pică”, „Băsescu, trădător”, „Băsescu, nu uita, România nu-i a ta”.

UPDATE (10.24): Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, și Petru Filip, președintele interimar al senatului, au trimis în această dimineață o notă Curții Constituționale, în care recomandă cum să fie interpretate listele trimise de către Guvern. Documentul are 18 pagini și conține o serie de articole de lege despre care cei doi susțin că ar trebui luate în considerare de CCR. “Un punct de vedere juridic vis-a –vis de listele electorale. E vorba de argumentații juridice și la prima ședință am trimis un astfel de punct de vedere. Sunt date strict juridice, nicidecum de interpretare a cifrelor. Interpretare pe legislație. Dacă CCR va lua în considerare nota noastră e greu de precizat”, a afirmat Petru Filip pentru EVZ.ro

UPDATE (12.00): Un alt protest în fața sediului CCR a fost autorizat de Primăria Capitalei, între orele 15.00 și 19.30. Organizatorii susțin că autorizația este pentru 400 de persoane.

UPDATE (12.15): Emil Boc pentru RFI: „Legea CCR precizează faptul că pentru a se stabili valabilitatea referendumului, e nevoie de o majoritate de două treimi, adică de șase voturi din nouă. Dacă nu se întrunește o asemenea majoritate, referendumul este invalidat. (…) Sunt toate condițiile legale îndeplinite pentru ca această criză politică să se încheie astăzi”.

UPDATE (12.43): Aproximativ 150 de persoane, potrivit Jandarmeriei, cadre militare în rezervă, foști revoluționari și pensionari, protestează marți în fața Curții Constituționale în așteptarea deciziei judecătorilor privind referendumul din 29 iulie.

UPDATE (15.50): Aspazia Cojocaru, judecator CCR: „Ce înseamnă înclinarea balanței? E total nejuridic. Dacă s-a stabilit un prag electoral și acesta nu s-a întrunit, ce să facem acum? Să încălcăm legea? Eu nu pot să fac așa ceva. Întrebați toți studenții mei. Unul singur dacă găsiți să vă spună altceva, vă rog să mi-l arătați. Dacă nu s-a atins pragul care-i problema? Eu nu vreau să fac pușcărie, să încalc legea nu pot! Ce înseamnă “Am luptat și noi cât am putut”?! Transmiteți-i domnului Predescu să lupte în continuare singur. Eu nu încalc legea!”

 

Pe parcursul întregii zile, NAȘUL.TV vă va ține la curent cu desfășurarea evenimentelor și declarațiile care vor fi făcute astăzi. La ora 20.00, Radu Moraru vă așteaptă la o ediție specială a emisiunii Nașul, cu o dezbatere pe tema deciziei Curții Constituționale cu privire la Referendumul din 29 iulie, dar și despre situația politică din România.

Decizia CCR în presa străină

Reuters: „CCR este așteptata să invalideze referendumul”

Euronews: „Cel mai probabil, Traian Băsescu se va întoarce la Palatul Cotroceni”

Le Point: „Rezultatele referendumului pentru demiterea președintelui s-ar putea schimba”

Die Presse: „România: Judecătorii Curții Constituționale se plâng de presiunea guvernului”

Deutsche Welle: „O eventuală sentință de validare a referendumului de la 29 iulie ar avea consecințe grave și incalculabie, prelungind instabilitatea politică din România”

119 COMENTARII

  1. La vremui noi, sloganuri noi: „Uselistii de azi, comunistii de maine!”, „Partidul, Antonescu, România”, „Ponta si poporul rus, libertate ne-au adus”

  2. Zgonea zice ca o sa convoace parlamentul pe 3 septembrie.Ma intreb ce om cu scaun la cap mai poate vota cu astia vreodata?

    • Cum cine_? cei care au avut „scaune toata viata lor” in scoala.. au fugit dupa scaune.. si in general cei pentru care scaunul a fost,este,si va fi tot in viata loor!

  3. Ochii din mai multe parti nu au clipit deloc au fost foarte atenti ,iar CCR a dat raspunsul clar INVALIDARE !
    FElicitari celor din CCR care nu s-au lasat manjiti de politic !

  4. Felicitari CCR,acelor magistrati care au respectat legea si adevarul!
    Presiunea care se pune acum pe umarul lor ,din partea marionetelor USListe este mare!
    Dar,acestia sunt cativa(catvea mii,zeci de mii),noi restul suntem multi,milioane de oameni!
    Respectul pentru ei din partea noastra ar trbuie sa le dea forta si curajul sa uite toate presiunile la care sunt supusi!
    Acesta va fi un exemplu pentru ceilalti reprezentanti ai justitiei ,ca se poate!
    In orice tara democratica legea trebuie respectata de toti fara deosebire de statut social,apartenenta politica!
    Cred ca, dorinta lui Piviniceru de a veni ministru al justitiei este si acel statut de imunitate care il confera postul in guvern(!),sa nu uitam ca este implicata in acea ancheta privind debarcarea celor de la DNA SI PG,pe langa celelalte TEME de rezolvat!
    Acum , dupa acesta mica gura de oxigen,dar vitala pentru tarisoara asta(decizia CCR)sper ca atat PSD,PNL sa isi curete cat se poate de repede pana la parlamentare gunoiul(plagiatorii,senatorii si candidatii la presidentie,care nu au reusit un loc mai bun de trei,nici la parlamentare si nici la presidentiale,hotii )din ”ograda”.
    Sper ca justitia a primit semnalul cuvenit pentru a lupta impotriva abuzurilor,fraudei si calomniei!
    Pentru a le inchide de tot gura,acestor falsi politicieni ar trebui sa li se faca cate o plangere,plagiat,pentru toate atacurile la justitie , incitare la violenta,subminarea economiei ..off si la cate ar mai fi .. cred ca asa i-am putea lecui pe toti de acest discurs ”demn” de colegii lui N0049..

    Semnalul ca justitia are un cuvant de spus ,ca poate face dreptate a fost luata si trebuie urmata!

    Primul pas a fost facut…… si totul a plecat de la RUS!(dupa cum spuneam , ca in mai putin de o luna de la inceperea suspendarii,atacul va venii din interior)
    Au urmat aliatii ,care i-au aratat noii puterii ca au luat un drum gresit…
    Si ca o incununare a luptei impotriva ciumei rosii si in lumina legii si adevarului.. DECIZIA CCR!

    Daca anchetele de la PG vor continua vom avea surpriza sa vedem ca de fapt au fost cel mult cinci milioane de votanti !

    FELICITARI TUTROR ACELOR MAGISTRATI DIN CCR care au respectat legea si au dat acel verdict adevarat!
    FELICITARI TUTUROR acelora din justita ROMANA care vor judeca dupa lege si nu dupa cum li se dicteaza!
    Si nu uitati dragi reprezentanti ai JUSTITIEI ROMANE,atat timp cat persoana judecata va fi egala in fata completului,netinand cont de functie ,avere, apartenenta politica sau interese,si va avea parte de acelasi tratament,veti deveni prima putere in stat,in care populatia,cetatenii acestei tari va avea incredere!

    • Felicitari pentru ce ati scris. Am asteptat alaturi de romanii de buna credinta” sa se faca lumina”, iar „Flacara democratiei” sa ne incalzeasca sufletele. Ma intreb totusi cu amaraciune: cand se vor inneca valurile de ura ale conationalilor nostri in valurile de lumina care ar trebui sa le incalzeasca sufletele? As vrea sa ma bucur pe deplin, dar mi-e teama ca este prea devreme…

      • Te intrebi ” cand se vor inneca valurile de ura ale conationalilor nostri in valurile de lumina care ar trebui sa le incalzeasca sufletele? „..
        Raspunsul este simplu! cand nu vor mai fi azmutiti unii contra altora! cand acesti mascarici politici vor termina cu politica la tv,cu minciuna ,cu orgoliile…
        ROMANUL este om bun,iertator… dar vine o vreme cand uita de toate si ii va lua de guler pe acesti mascarici si ii va tranti de pamant!
        Politicul nu a facut decat rau! si asta numai pentru binele lor,nici macar in gand nu au treaba cu cetatenii acestei tari!sunt buni numai de folosinta la vot,la acele adunari,mitinguri!
        Daca cei care participa la aceste mitinguri ar realiza si pentru o secunda cata minciuna le este servita secunda de secunda le’ar da foc…(si ma refer la cei care nu sunt platiti.. la omul de rand..)

  5. I-ati vazut pe cei din Piata Universitatii?Cei de la antene,in frunte cu neterminatul de badea,instiga populatia la razmerita.Nu inteleg,nu mai avem legi in tara,sau le aplicam dupa ureche?Daca institutiile statului si-ar face datoria,acesti nesimtiti care-si permit sa ne sfideze pe noi,cei 11 mil.,nu si-ar permite sa instige la violenta.Cei doi ciumpalaci cocotati in fruntea tarii,au incalcat,nu o data,prevederile constitutionale.

  6. Ma bucur ca acea judecatoare a fost corecta ca fara ea totul ar fi fost dus de ripa.Sa ii dea DUMNEZEU sanatate,o sa intre in istorie pentru decizia pe care a luato.Dar eu cred ca procurori car fac ancheta se termine ancheta sa se afle de mirsaviile USL sa nu se mai laude atit cu cei 7500 de votanti,ca eu sint sigura ca au furat la vot.

Comentariile sunt închise.