Zeci de persoane care au protestat la Universitate sunt cercetate pentru că au blocat cu intenţie un drumul public, pentru ultraj şi distrugere, precum și pentru tulburarea liniştii locuitorilor.

Pe baza imaginilor video filmate de jandarmi au fost identificate 106 persoane, dintre care 50 au fost sancţionate cu amenzi cuprinse între 200 şi 1.000 de lei „pentru tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă”.

Altor 49 de persoane le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, pentru blocare cu intenţie a drumului public, faptă prevăzută de Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a precizat Jandarmeria Capitalei.

Totodată, altor 7 persoane le sunt întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, fapte prevăzute de articolul 217, respectiv articolul 321 din Codul Penal.

„Activitatea de identificare a celor care au încălcat legea este în curs de desfăşurare, iar în baza probelor video existente, persoanele în cauză vor fi trase la răspundere, în funcţie de participaţia fiecăruia”, a precizat Jandarmeria Capitalei. Totodată, Jandarmeria arată că „nu va tolera nici un act de natură să încalce aceste prevederi” şi recomandă cetăţenilor să respecte legislaţia în vigoare şi să-şi manifeste opiniile în mod paşnic şi civilizat.

 

21 August – Momentul în care protestatarii blochează circulația
[jwplayer config=”640×420 4:3″ mediaid=”18386″]sursa: realitatea.net

În timpul protestelor, în jurul orei 21.00, un grup de persoane a forţat gardul de protecţie, iar manifestanţii au ajuns pe carosabil, fiind astfel blocată circulaţia pe bulevardul Nicolae Bălcescu, de la intersecţia cu bulevardul Carol I până la intersecţia cu strada Ion Câmpineanu.

Nasul.TV a semnalat, încă de miercuri, modul în care protestele din ultimele zile de la Piața Universității încalcă mai multe legi.

 

Protestele întârzie parcarea subterană

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, s-a declarat nemulțumit de faptul că protestele din Piața Universității au dat peste cap lucrările la parcarea subterană din centrul capitalei. Legat de protestele din ultimele zile de la Universitate, Sorin Oprescu a afirmat că acolo sunt ‘proteste spontane’ pentru care nu a cerut nimeni nicio aprobare. Lucrările la parcarea subterană de la Piaţa Universităţii se apropie de final şi aceasta va fi inaugurată în luna septembrie, a precizat Oprescu.

21 COMENTARII

  1. Protestatari protesteaza impotriva statului de drept a democratiei si a romanilor si are caracter antinational si anti popular

  2. Avem un stat de Drept, trebuie doar sa aplicam si sa respectam Legea !
    Nimeni nu este impotriva manifestului daca este pasnic si in litera legii !
    Nesupunerea disciplinei sa se sanctioneze ,nimeni nu-i mai presus de lege si PUNCT.

  3. cica MARELE FAS al USLamistilor se lasa si cu amenzi… vede-o-as si pe asta…

  4. am vazut si eu cateva persoane la aceste asazise demonstratii,eu le-as spune diversiuni,pt ca astea-s gandite,premeditate,nu-s spontane,asa si spuneam de persoanele care mi-au atras atentia din multimea aceea,aveau niste fete de boscheti,betive(ca erau femei)cred ca-s pretine de pahar de-ale lui dogaru,cati euroi or mai fi pompat astia si in mizeriile astea?ma intreb si eu,retoric evident.

    • Ce oameni normali s-ar uni cu aceste scursuri de guvernanti plus dogaru?”cine se aseamana se aduna”

  5. @Redactie

    Acest Dogaru nu se opreste din instigari la violenta si la razmerita.
    Cine poate sa comunice ce pensie are acest domn Dogaru ca sa stie si tara cine ii apara pe amarati?

    • PS. Cat are azi , ca ce primea de la Ilie Ceausescu pentru propaganda ceausista nu mai intreb

      • pai doar nu pontanacu a anuntat ca le va da pensionarilor rezervisti tot ce le-a oprit boc cu basescu? ca doar asta a fost prima lui initiativa ,,mai de soi,, ca in rest scandal pe paine,nu a trebuit sa-si asigure trupa de guristi si diversionistii?trebuiau si astia rasplatiti cumva,iaca rasplata pensiile nesimtite.

  6. Papeleon,iar manaci rahat.Europarlamentara n-a pus-o tatal sau ci a fost aleasa.De ce nu te legi de nevestele lui ponta si cacarau.Nu le-am vazut niciodata luand cuvantul in plenul CE.ASa,timid,cu greseli de exprimare,cel putin Eba si-a facut simtita prezenta.Degeaba isi bat joc de ea uslamistii,sa dovedeasca ca ei oameni mai de valoare in P_E decat Eba.Casa de piatra Eba si nu pleca urechea la toti neica nimeni ce inafara de a ne face de rasul lumii altceva nu stiu.

    • Mananc si eu ce gasesc, ce sa fac?!… As manca salam de Sibiu si trufe, dar guvernul asta uselist iresponsabil m-a adus la sapa de lemn. Iar la iarna o sa sacrific si sapa asta, s-o bag pe foc, sa nu inghet…
      Ce sa fac, daca m-am nascut mai prost, n-am stiut sa-mi aleg familia, drumul educational de exceptie si profesia?!…

    • Trebuie sa faca si guvernu’ rost de niste bani. Mai ales ca vine nunta micutei europarlamentare, o fi si guvernul chemat…

  7. Dictatorul suspendat al Romaniei a lovit din nou in opozitia aflata la putere :)) „Realizatorul TV Mircea Badea a rămas fără permis de conducere pentru 90 de zile, după ce a fost prins conducând cu 162 de kilometri pe oră pe autostrada Bucureşti – Ploieşti”
    Protestatarii vor avea o tema noua, carnetul de conducere al lui Mircea Badea. Ca i-a spus pana si sectantul ala hidrocefal ” Bade, las-o mai usor cu laba, ca gauresti podeaua”

  8. Unde este d-l primar Oprescu? Ce se incerca cu scoaterea oamenilor in strada? Circul trebuie sa aiba reprezentatii in fiecare seara?

    • Se inceataca un razboi civil, Asa a venit Iliescu la puntere, printer-o lovitura de stat si apoi s-a incercat un razboi civil si ceva a fost, amintiti-va, ce a fost in , decembrie, in martie la Targu Mures, mineriadele, ei incarca, Asa vin ei lautere si Asa se si mentin!!!

  9. i-au amendat cumva pe toti „chinezii”, „timanii” si alti dementi ca ei?

  10. cred ca-i ancheteaza de fatada.Sa demonstreze cat de corecti sunt acesti MIZERABILI.Pe de o parte ii ancheteaza si pe de alta le da drumul acasa.Cata nesimtire.

  11. Adică cum??? Dictatorul l-a convins până şi pe Copy Lot să-i ia la întrebări!!!

  12. Repet ce am mai spus:
    Acesti protestatari sunt extremisti: au stat pe ger, asta iarna, la -15-20grade, stau si acum, la +41, +42 grade!… Extremisti cronici! Le plac temperaturile extreme. Lasa ca vine toamna, se mai normalizeaza vremea si pleaca ei acasa… daca mai au casa.

Comentariile sunt închise.