ploaie bucurestiRomânii care și-au planifiact să-și petreacă minivacanța de 1 mai în aer liber – fie la munte sau la mare, fie la grătare la iarbă verde – ar putea fi nevoiți să se răzgândescă sau să-și ia la ei umbrele și pelerine de ploaie.

Meteorologii anunță că vremea se va încălzi treptat, însă de joi vor reveni ploile, iar minivacanta de 1 mai va fi una cu vreme capricioasă. ANM a emis prognoza meteo până pe 4 mai.

 

BANAT. Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de un regim termic peste cel normal în a doua parte a lunii aprilie, cu o medie a maximelor de 22…23 de grade. Apoi, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, vor fi oscilaţii termice, dar în general valorile diurne mediate pe regiune, respectiv 19…21 de grade, vor fi apropiate de mediile climatologice specifice. Minimele termice nocturne vor fi în creştere uşoară în primele zile, până la o medie regională de 11…12 grade, depăşind pragul climatologic al datei, apoi vor oscila în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 8…9 grade.

Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantităţi de apă mai importante.

CRIŞANA. Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă de aprilie, cu valori maxime în medie de 22 de grade. Apoi, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, sunt de aşteptat oscilaţii termice în general în jurul mediilor climatologice specifice, cu valori diurne mediate pe regiune de 18…20 de grade. Minimele termice nocturne vor fi în creştere uşoară în primele zile, până la o medie regională de 10…11 grade, depăşind pragul climatologic al datei, apoi vor oscila în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 8…9 grade.

Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantităţi de apă mai importante.

TRANSILVANIA. Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de un regim termic peste cel normal în a doua parte a lunii aprilie, cu o medie a maximelor în creştere de la 20 la 22 de grade. Apoi, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, vor fi oscilaţii termice, dar în general valorile diurne mediate pe regiune, respectiv 17 la 19 grade, vor fi apropiate de mediile climatologice specifice. Minimele termice nocturne vor fi în creştere treptată în prima săptămână, până la o medie regională de 8…9 grade, depăşind pragul climatologic al datei, apoi vor oscila în
general în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 6…7 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată în aproape toate zile intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantităţi de apă mai importante.

MARAMUREŞ. Vremea va fi caldă în primele zile, cu o medie a maximelor de 21…22 de grade. Apoi, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, temperaturile vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, cu valori diurne mediate pe regiune între 17 și 19 grade. Minimele termice nocturne vor fi în creştere uşoară în primele zile, până la o medie regională de 10 grade, depăşind pragul climatologic al datei, apoi vor oscila în jurul normelor pentru sfârşit de aprilie şi început de mai, respectiv 7…9 grade.

Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantităţi de apă mai importante, cu precădere la sfârşitul primei săptămâni.

MOLDOVA. În primele trei zile, vremea va fi caldă pentru această perioadă, cu medii ale temperaturilor diurne în jur de 21…22 de grade, apoi valorile termice vor marca o scădere, în medie, spre 18….16 grade – temperaturi apropiate de mediile climatologice ale perioadei. La începutul celei de-a doua saptămâni de prognoză se estimează o încălzire uşoară a vremii, maximele termice urmând a se situa în jurul unei medii de 19 grade, iar până la începutul lunii mai nu se mai întrevăd oscilaţii semnificative ale regimului termic diurn.
Minimele nocturne se vor încadra, în medie, între 7 şi 10 grade, fiind în general mai ridicate decât mediile multianuale specifice ultimei decade a lunii aprilie şi începutului de mai, cu cele mai ridicate valori la mijlocul primei săptămâni de prognoză.

Probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată în fiecare zi, începând cu data de 22 aprilie, iar în intervalul 24 – 25 aprilie va ploua pe arii mai extinse şi vor posibile cantităţi de apă mai însemnate.

DOBROGEA. Maximele diurne se vor situa în jurul unei medii de 19 grade în primele trei zile ale intervalului şi din nou în perioada 30 aprilie – 4 mai, fiind uşor mai ridicate decât temperaturile normale ale perioadei. În restul intervalului (24 – 29 aprilie), se vor înregistra temperaturi maxime în medie, de aproximativ 16 grade – valori apropiate de mediile climatologice. Mediile minimele nocturne nu vor avea oscilaţii importante, urmând a se încadra între 9 şi 11 grade.

În intervalul 23 – 30 aprilie, ploile de scurtă durată se vor semnala sporadic, în aproape fiecare zi, cu o probabilitate mai mare de apariţie pe arii mai extinse în 24 – 25 aprilie, 27 şi 29 aprilie. După data de 30 aprilie, şansele de ploaie vor diminua treptat.

MUNTENIA. Regimul termic diurn va oscila de la o medie de aproximativ 22 de grade în primele trei zile spre 19 grade în intervalul 24 – 28 aprilie, pentru ca apoi să crească uşor la 21 de grade, valoare în jurul căreia se va menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Media temperaturilor minime se va încadra între 8 şi 11 grade, iar diferenţele de la o noapte la alta vor fi foarte mici, în special în a doua săptămână de prognoză, cand vor fi relativ constante, în jurul valorii de 9 grade.

Între 23 şi 30 aprilie va ploua temporar, iar probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse şi, posibil, mai importante cantitativ va fi în jurul datei de 23 – 25 aprilie, precum şi în zilele de 26, 27 şi 29 aprilie. După 30 aprilile, şansele de ploaie vor diminua treptat.

OLTENIA. Atât regimul termic mediu diurn al aerului, cât şi cel nocturn nu vor avea variaţii importante pe parcursul celor două săptâmâni de prognoză. Astfel, temperaturile maxime vor scădea uşor, de la o medie de 21…22 de grade în primele trei zile, spre aproximativ 18 grade în intervalul
24 – 29 aprilie, pentru ca, începând din 30 aprilie şi până în data de 4 mai, să se situeze în jurul valorii de 20 de grade. Se vor înregistra temperaturi minime cuprinse, în medie, între 8 şi 12 grade, cu cele mai ridicate valori la mijlocul primei săptămâni de prognoză.

Probabilitatea de apariţie a ploilor pe arii mai extinse şi izolat, posibil, mai însemnate cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 23 – 30 aprilie, iar în rest ploile se vor semnala sporadic şi vor fi slabe cantitativ.

LA MUNTE. În primele zile ale intervalului, încălzirea vremii va determina un regim termic peste cel normal în a doua parte a lunii aprilie, cu o medie a maximelor de 12…14 grade şi minime ce vor urca de o valoare mediată de 2…3 grade până spre 5…6 grade. Apoi, până spre sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, nu vor fi variaţii termice semnificative, în general valorile urmând a fi apropiate de mediile climatologice specifice, ziua între 8 şi 12 grade, iar noaptea 2 la 4 grade, în medie.

Probabilitatea de ploaie se va menţine ridicată în mare parte a intervalului de referinţă, fiind de aşteptat şi perioade în care se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate, cu precădere în jurul datelor de 24, 26 şi 28 aprilie.