În România poţi muri de sărăcie! O ştim! Mulți s-au resemnat.
Ne tot învârtim în jurul degetului, ne prefacem că suntem bine! Am fost învăţaţi mult timp în urmă că toţi oamenii sunt egali. Că legea-i apără pe toţi, că avem drepturi de cetăţeni, că avem şi obligaţii!
Noi, partea noastră o facem: muncim, plătim taxe, achităm facturi şi impozite. Dar drepturile nu-s egale! Pentru că cel cu bani, va avea mereu acces la o educaţie mai bună, la un trai mai bun! Va avea dreptul până şi la o transfuzie de sânge.
În România se cîştigă până şi din asta!
Cine are, trăieşte! Cine nu, nu! Uneori ne străfulgeră ideea că dacă ni se întâmplă ceva, nu vom avea bani să ne tratăm. Pentru că totul costă: analize medicale, tratamente, medicamente. Până şi grija sanitară se plăteşte!
Şi ştiţi de ce se-ntâmplă asta?! Pentru că într-o ţară în care mai marii din guvern sunt anchetaţi pentru fel de fel de fraude – fără să li se-ntâmple mai nimic ulterior – în ţara baronilor locali cu vile enorme şi maşini de lux, unii se simt îndreptăţiţi să renunţe la orice principiu moral.
Nu generalizez. Dar chiar şi puţinele cazuri de imoralitate faţă de bolnavi sunt deja prea multe!
În caz de urgenţă, în caz de viaţă şi moarte, sângele se vinde pe sub mînă. Costă, are un preţ, o transfuzie e 100 RON sau cât cere piaţa locală! Cine are bani cumpără şi mai trăieşte un pic! Cine nu, ce mai contează?! Bani să iasă! Ne-am obişnuit de ani buni cu sistemul ăsta! A ajuns să ni se pară normal. Nu mai reacţionăm, nu comentăm, ne scotocim în buzunarul şi aşa gol şi plătim totul.
Însă în lumea largă lucrurile stau altfel: infirmierele vin şi acasă pentru analize de sânge şi urină, pentru a aplica tratamente sau a pansa răni, medicamentele sunt gratuite, internarea în spital e gratuită, operaţiile chirurgicale nu costă nimic. Bolnavii care trebuie să facă fizioterapie vor găsi în faţa porţii maşina care-i duce la centrul de reabilitare.
Dreptul la viaţă îl au toţi, indiferent că eşti român, italian sau albanez, indiferent că lucrezi sau nu!
Sunt frecvente cazurile în care românii aflați la muncă în Italia, țară aflată și ea în recesiune, își aduc părinţii bătrâni şi plini de dureri, la tratament. Măcar pentru câteva luni, pentru un pic de viaţă în plus, dobândită frumos, cu respect.
Pentru că aici nu contează nici portofelul, nici culoarea pielii.
În România, ştim cu toţii, o gândim şi tăcem: cine are, cumpără orice şi mai trăieşte un pic!
Cine nu…ducă-se!
Sursa: aquiahora.ro
