giroud (2)

Franța s-a calificat în semifinalele Campionatului European, unde va juca împotriva Germaniei, după ce a eliminat Islanda în sferturile de finală, scor 5-2, conform gsp.ro

Trupa lui Didier Deschamps și-a făcut meciul mai ușor încă din minutul 12, când Giroud a deschis scorul. Opt minute mai târziu Pogba a marcat și el și părea că Islanda nu mai are nicio șansă. Până la pauză Payet a mai înscris o dată, iar cu câteva secunde înaintea fluierului de final al primei reprize Griezmann a stabilit scorul pauzei, 4-0.

După revenirea de la vestiare, Islanda a continuat să atace chiar dacă risca să se descopere și în minutul 56 a marcat golul de onoare prin Sigthorsson. Giroud n-a vrut să-i lase pe islandezi să se apropie și a păstrat diferența trei minute mai târziu când a înscris. Scorul final a fost stabilit de islandezul Bjarnason, cu 6 minute înainte de sfârșitul celor 90 de minute.

FRANȚA – ISLANDA 5-2
GIROUD ’12, ’59, POGBA ’20, PAYET ’43, GRIEZMANN ’44 / SIGTHÓRSSON ’56, BJARNASON ’84

franta - islanda

giroud

giroud (1)