„Pârtie că se face percheziție!
Se oferă cătușe ca decorație.
Cineva va trebui să dea o declarație
În aceeași oală este greu să faci o separație!”
Sunt versurile unei noi melodii lansate de mai mulți artiști români care, în perioada „zornăitului de cătușe” dat dovadă de inspirație maximă.
Melodia este deja un hit și a devenit virală pe internet, în contextul în care nu trece zi în care să nu vedem un politician, demnitar sau fost demnitar dând cu subsemnatul la DNA.
„Lasă-te de furat”, se numeşte piesa compusă de Mihai Alexandru, pe versurile lui 1-Q Sapro, iar la realizarea videoclipului, cei doi au invitat mai multe personalităţi, în mare parte muzicieni şi actori.
Prin aceasta, s-a dorit ca acest mesaj să sublinieze dorinţa fiecărui român de a opri jaful din ţara noastră.
Cei care interpretează sunt: Alexandra Velniciuc, Alexa, Alexandru Conovaru, Alex Cautis, Andrei Duban, Aurelian Temisan, Bodo, Claudiu Maier, Drops, Florin Siia, Gabriel Cotabita, Gabriel Covesteanu-Cove, George Andreescu-Gojira, Gratiela Duban, Horia Moculescu, Leo Iorga, Liliana Levinta, Liviu Mihaiu, Mioara Velicu, Mihai Alexandru, Mihai Plesu, Monica Davidescu, Pata, Tudor Todut, Tudor Turcu, Victor Vurtejanu.
Comentariile sunt închise.