nulandLa foarte scurt timp de la inculparea premierului Victor Ponta în dosarul Şova, Ambasada SUA la Bucureşti a postat pe contul său de Facebook un mesaj al Victoriei Nuland, asistentul Secretarului de Stat al SUA, care face referire la problema corupţiei din ţara noastră.

„În România avem un parteneriat prin care pregătim procurorii să identifice, să investigheze şi să trimită în judecată cazurile de corupţie. Corupţia rămâne o problemă în această regiune. Slăbeşte democraţiile, creşte şomajul şi tulburările civile.

Deschide vulnerabilităţi pe care autocraţii, statele petrolifere şi extremiştii violenţi le exploatează, deschizând uşi prin care cumpără politicieni, subminează guvernarea democratică şi statul de drept. Pentru a limita acţiunea forţelor anti-democratice, SUA angajează un parteneriat cu Europa Centrală şi de Est în Emerging Donor Challenge Fund”.

Procurorii DNA au dispus astăzi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de premierul Victor Ponta sub acuzaţia de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată şi spălare de bani. Mai mult, bunurile mobile şi imobile al premierului au fost puse sub sechestru de instituţia condusă de Laura Codruţa Kovesi.

sursa: epochtimes-romania.ro

25 COMENTARII

  1. Functioneaza de minune campania media in romania. Vad lupte de postaci la fiecare articol.

    Nu-mi pasa ai cui sunteti, cata vreme aveti de castigat ceva din faptul ca postati, o sa incepeti sa fiti vanati impreuna cu politicienii, indiferent de culoare lor politica, de cei ce chiar tin la tara asta!

    Si va promit eu ca sunt multi reprezentanti media TV si Radio care vor urmeaza, bastarzilor!

  2. Daca Victoria da calificative lui Ponta mai inainte ca acuzatiile sa fie dovedite, inseamna ca lui Ponta de la ea i se trage.

  3. Din pacate DNA-ul munceste cam degeaba,pentru ca judecatorii elibereaza rand pe rand,mai devreme sau mai tarziu, pe toti acei pe care reuseste sa-i faca sa-si tina gura !!!!EX UDREA,BICA, VALCOV ,HREBENGIUC,,MAZERE,VANGHELIE,VIDEANU….ETC…ETC…ETC….!!!!!!Doar prostii nu-si dau seama ce se intampla in justitia din Romania !!!!1

    • Mircea Basescu,Varujan,Oprisan,si acesti interlopi miliardari ,ar trebui condamnati ca in America ,prin injectare de adio..

  4. Sezi bland Vik ! Nu-ti permit ca majoritatea celor de aici ,sa te erijezi in Stie tot.Sunt calificat in ceea ce sustin si stiu.Cand ascultam eu Dylan la Europa libera ,nu stiu ce faceai tu.Nu spun ca esti comunist.Dar sigur nu sunt sedimentate si decantate, informatiile pe care le primesti.De fapt nici nu ai ce,privind Antenele-Wash brain .Dumnezeu sa-ti lumineze mintea !

    • Extraordinar, trebuie sa imi permiti tu sa arat niste fapte. Daca asta se cheama la tine sa te erijezi in stie-tot, e doar problema ta. Vrei sa iti dau un articol cu vreo 30 de drepturi pe care si le-au pierdut americanii uite-asa, fara sa isi dea seama macar, in numele libertatii si statului de drept? Ce treaba au Antenele aici? Brain washed e ala care refuza sa puna faptele cap la cap si sa traga o concluzie, n-ai decat sa injuri mai departe antenele daca asta te satisface.

    • America nu mai e demult aia pe care o vezi tu in filme. America a devenit un stat politienesc in care daca mergi pe jos seara prin cartier esti suspect. I s-a intamplat lui Bob Dylan – daca ai auzit de el vreodata – dus la sectie de o militanca de 20 de ani. In caz ca nu te-ai prins, schema e sa se schape de rechinii locali pentru a se face loc altor rechini, mai bazati. Asta e lupta anti-coruptie a Victoriei Nuland. Da, respect USA. Si-acum zi-mi ca sunt un comunist rusofil platit de Ponta si de Varan.

    • Bai cornelush, cand oi stii tu ce e aia America atunci sa vorbesti bah prostovane. Si sa mai deschizi gura cand afli cine e duduia nuland cu ce se oacupa si pentru cine lucreaza ea cu adevarat. Cat despre nenea David Zimmerman pe care il ascultai tu la Europa Libera…, mai pune mana pe carte bah taratura.

  5. Bravo Bravo!!!!!!!!!!!!Ticalosul!!!!!!!!!Nerusinatul!!Talharul!!!Tradatorul!!!

    • Pana sa ii pasca pe comunisti puscaria i-a pascut pe basisti, cu parteneriatul lui madam cu tot. Nuland face parte din sistemul care nu numai ca a tolerat, dar a mai si incurajat specimene ca Horia Georgescu si Alina Bica. Sau procurorul Eva. Cat de naiv si spalat pe creier poti sa fii, sau sa crezi ca suntem noi :))

        • Nici nu vorbeam in numele tau, tu esti dintre cei pentru care s-a inventat genul asta de propaganda. Nici faptele nu va conving ca traiti o iluzie. Succesul este complet.

          • Da tu Vica ,in numele cui vorbesti…?As fi curios sa stiu.Sper ca nu in numele actualilor guvernanti,daca le putem spune asa, ca te faci de kko ,stiu se traieste bine ,mai cad firimituri de la masa lor sau poate ca ai ceva rubedenii care mananca chiar la masa,in cazul asta-ti arunca chiar cate o ciozvarta,ehe e trai nineaca.

          • Recunoaste, ai fost securist pe vremea lu Ceasca, asa-i? Numai voi credeti ca cineva trebuia musai sa vorbeasca pentru cineva, nu pentru el insusi. Pentru voi astia conceptul de libertate a gandirii e inexistent. Voi sunteti incapabili de asa ceva, voi care nu percutati decat la ordin, indiferent care e ala, culcat sau aport!

      • Vierme comunist, esti de o prostie demna de Latrina 3! Nu mai behai pe aici ca puti a prostie ranceda! Comunistilor, va paste PUSCARIA!!! :)))

          • iti recomand sa faci la fel. Iar o dai cu basistii cand toti sunt la fel. Cred ca logica ta e subreda rau de tot.?

            Cine te plateste postacule?

          • Vierme comunist, treci pe Latrina 3 ca acolo e plin de viermi ca tine! Si nu mai plage!.. Se va descurca stapanul tau si in puscarie! 😉

Comentariile sunt închise.