Departamentului de Stat, Victoria NulandSecretarul de Stat adjunct american pentru Europa, Victoria Nuland, si-a prezentat scuze, joi, fata de Uniunea Europeana dupa ce a rostit cuvinte nediplomatice la adresa UE cu privire la criza europeana. „Fuck the EU”, este auzit zicand cel mai inalt reprezentant al Departamentului de stat pentru continentul european, intr-o convorbire telefonica, care dureaza putin peste patru minute.

Purtatoarea de cuvant a Departamentului de Stat Jennifer Psaki nu a dezmintit acest apel telefonic, dar a refuzat sa spuna mai multe despre o „conversatie diplomatica privata”. Ea a asigurat ca nu are „detalii din surse independente cu privire la originea inregistrarii de pe YouTube”, dar a acuzat autoritatile ruse ca fac publicitate in jurul acestui caz, difuzand inregistrarea pe Twitter. Ea a apreciat ca metodele Rusiei au „cazut foarte jos”, precizeaza Mediafax.

Jennifer Psaki a precizat, de asemenea, ca Victoria Nuland si-a prezentat scuze. „Colaboram indeaproape cu UE si cu reprezentantii sai si acest lucru face si secretarul de Stat adjunct in cazul Ucrainei”, a explicat purtatoarea de cuvant. Victoria Nuland „a fost in contact strans cu sefa diplomatiei europene Catherine Ashton, a fost in contact cu omologii sai europeni si si-a prezentat scuze (…) pentru cuvintele respective”, adauga Jennifer Psaki.

La randul sau, purtatorul de cuvant al Casei Albe, Jay Carney, a considerat ca faptul ca aceasta conversatie a fost „difuzata pe Twitter de catre Guvernul rus este semnificativ pentru rolul Rusiei”.

Va amintim ca inaltul oficial american, Victoria Nuland, poate fi auzita injurand Uniunea Europeana intr-o conversatie telefonica purtata cu ambasadorul SUA in Ucraina, Geoffrey Pyatt, despre situatia exploziva de la Kiev, relateaza agentia Reuters.

Inregistrarea a fost postata si pe Youtube, fiind o conversatie de aproximativ patru minute in care cei doi discuta in principal despre strategiile ce ar trebui adoptate fata de liderii opozitiei ucrainene, Vitali Klitschko, Arseni Iateniuk si Oleg Tiagnibok.

Referindu-se la posibilitatea implicarii Natiunilor Unite in criza din Ucraina, Nuland ii spune ambasadorului: „Cred ca ar fi minunat, ar ajuta sa asezam lucrurile si ONU ar putea contribui, dar, stii ceva … fuck UE”. Ambasadorul Geoffrey Pyatt: „Exact! Si cred ca ar trebui sa facem ceva pentru ca totul sa functioneze pentru ca poti fi sigura ca atunci cand lucrurile o sa inceapa sa meargă, rusii o sa actioneze in culise pentru a le torpila”.