Premierul Victor Ponta a anuntat, luni, dupa sedinta USL ca la Statutul deputatilor si senatorilor se vor opera, la capitolul privind imunitatea parlamentarilor, doar acele modificari sustinute de DNA si Parchetul General.
„Am discutat, a fost domnul Zgonea, domnul Rusanu, si despre modificarile la Statut altele decat cele care privesc bugetul. Din punctul nostru de vedere, nu trebuie modificat nimic ce ar putea fi controversat (…) Se vor opera acele modificari care sunt sustinute de DNA si Parchetul General, pe care le considera necesare pentru a avea clarificari”, a spus Ponta.
Premierul Romaniei este de parere ca acele modificari care au fost introduse in proiectul de lege privind Statutului deputatilor si cel al senatorilor nu intaraste imunitatea parlamentarilor, ci dimpotriva.
„Cu cat faci procedurile mai clare, cu atat se aplica mai usor”, a spus Ponta, aratand ca nu se poate adauga nimic la Statut in plus fata de ceea ce prevede Constitutia pe aceasta tema.
Parchetul ICCJ propune reformularea unor prevederi din proiectul de modificare a Statutului senatorilor si deputatilor, printre care si cele privind cererea de retinere, arestare sau perchezitie a unui parlamentar, considerand ca formularea actuala poate determina dificultati de interpretare.
Mai trebuie sa vie si cate o voce care sa faca opinie contra ca sa nu se spuna ca mafia hotilor a votat strans unita aceasta lege a hotilor. El bineinteles ca nu este pentru dar paradoxal legea va trece cu unanimitate de voturi pentru.Totul nu este decat o spoiala lucitoare peste un maldar de gunoi urat mirositor. IACH
….dupa cum vedeti,se grabesc cat pot sa schimbe legile in favoarea lor ….alta preocupare nu au …..de ce oare ?…se asteapta sa fie maturati cat mai curand de la conducerea tarii ?….de ce guvernul BOC nu a facut la fel,imediat cad au preluat puterea sa schimbe legi ?…..ei au fost preocupati sa lase o tara stabila ca sa vina aceste jigodii sa o faca praf …..cum sa fi politicos cu asemenea politicieni care-si bat joc de vietile noastre ….spun doar atat ….dumnezeu sa-vada si sa-i pedepseasca ….dar cred ca nici dumnezeu nu mai tine cu noi !
Prima data NOI, si pe urma………………………….voi!!
„Premierul Victor Ponta a anuntat, luni,…Adicatelea A MINTIT luni! Cine poate sa-l mai creada pe acest mitoman mediocru!
Asteptam cu interes.
e vorba doas de „unele” …
Comentariile sunt închise.