ponta

Fostul premier Victor Ponta este audiat, marţi, la DNA Oradea, în dosarul preşedintelui PSD Satu Mare, Mircea Govor, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare, care a fost arestat preventiv, în decembrie, sub acuzaţiile de şantaj şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la AJFP, transmite Mediafax.

Victor Ponta a ajuns la sediul DNA Oradea în jurul orei 9.40, surse judiciare declarând că el este audiat ca martor în dosarul în care preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, este acuzat de fapte de corupţie.

Mircea Govor, care este şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a fost arestat preventiv, în 23 decembrie, în dosarul în care este acuzat de şantaj şi intervenţii la persoane din conducerea ANAF pentru numirea unor persoane propuse de el la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP).

Govor era, din 17 decembrie, în arest la domiciliu, în urma unei decizii luate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Decizia a fost însă contestată atât de Govor, cât şi de procurorii DNA, ICCJ dispunând ulterior definitiv arestarea preventivă a lui Mircea Govor.

Govor este acuzat de procurorii DNA Oradea de folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (două infracţiuni), şantaj în formă agravată (patru infracţiuni).

În acelaşi dosar, deputatul PSD Andrei Dolineaschi, la data faptelor secretar general al PSD Botoşani, este urmărit penal pentru două infracţiuni de complicitate la folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

În acest dosar a fost audiat la DNA şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, în calitate de martor.

Potrivit anchetatorilor, în perioada august-octombrie 2013, Mircea Vasile Govor, folosindu-se de influenţa şi autoritatea funcţiilor deţinute, prin intermediul lui Andrei Dolineaschi, a intervenit la persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru a obţine numirea, detaşarea, împuternicirea sau menţinerea în funcţii de conducere sau de execuţie în cadrul nou înfiinţatei Administraţii Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare (AJFP) a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid, pe alte criterii decât cele profesionale.

Mircea Govor mai este acuzat că, în perioada septembrie 2013 – martie 2014, a intervenit pe lângă aceleaşi persoane din conducerea ANAF pentru ca un apropiat să promoveze examenul pentru obţinerea unui post de conducere ori de execuţie în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea (instituţie nou înfiinţată) sau să obţină o funcţie de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, fără ca acest lucru să se materializeze ulterior.

În acest sens, susţin anchetatorii, Andrei Dolineaschi a solicitat şi a obţinut documente cu caracter confidenţial de la persoane cu funcţii de decizie în cadrul ANAF, ce au fost transmise ulterior lui Mircea Govor, a transmis solicitările preşedintelui PSD Satu Mare către factorii de decizie din cadrul ANAF şi l-a pus pe Govor în legătură directă cu aceştia.

Procurorii au mai stabilit că, în perioada aprilie-mai 2010, Mircea Govor, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra unei publicaţii cotidiene locale, în prezenţa unei alte persoane, administrator al unei societăţi comerciale, a ameninţat un avocat din Baroul Satu Mare că în ziarul respectiv vor apărea mai multe articole compromiţătoare ce vor avea ca obiect darea în vileag a modalităţii pretins frauduloase prin care firma avocatului ar fi obţinut mai multe contracte de consultanţă juridică cu diferite entităţi publice.

Ulterior, în perioada noiembrie-decembrie 2010, Mircea Govor, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra aceleiaşi publicaţii, împreună cu persoana care controla linia editorială a ziarului respectiv, a impus, prin intermediul redactorilor, declanşarea unei campanii mediatice denigratoare la adresa unui primar de comună, mai spun anchetatorii.

De asemenea, anchetatorii au probe că, în perioada august-septembrie 2013, Mircea Govor, folosindu-se de funcţiile deţinute şi de influenţa pe care o avea asupra aceleiaşi publicaţii locale, a constrâns un inspector şef interimar al ITM Satu Mare la acea vreme să interzică inspectorilor de muncă din subordine să aplice sancţiuni contravenţionale împotriva persoanelor agreate politic de el, respectiv primarii din acelaşi partid cu el, din judeţul Satu Mare.