Ilie Nastase nu numai ca nu va primi invitatie de a sta in Loja Regala la editia din acest an a Wimbledonului, dar accesul sau va fi interzis chiar si pe baza de bilet, conform ziare.com
Dupa ce presedintele turneului britanic, Phill Brook, a anuntat ca Nastase nu va mai fi invitat in Loja Regala, directorul executiv al All England Club, Richard Lewis, e si mai drastic.
„Va fi oprit la porti, daca va incerca sa intre”, a declarat Lewis, in cadrul unei conferinte de presa, potrivit Eurosport.
In ultimii ani, fostul mare tenismen roman a fost nelipsit din Loja Regala la Wimbledon, unde s-a facut remarcat prin tinuta militara pe care a purtat-o.
Ca jucator, Ilie Nastase a ajuns de doua ori in finala la Wimbledon, in 1972 si 1976, ambele pierdute.
Decizia drastica a organizatorilor de la Wimbledon vine dupa ce Ilie Nastase le-a jignit pe capitanul nejucator al Marii Britanii, Anne Keothavong, si tenismena Johanna Konta, in timpul jocului de Fed Cup de la Mamaia.