davos elvetia

Miercuri, la Davos, puternicii lumii s-au întâlnit să discute soarta celor 7 miliarde de oameni de pe planetă. Cel puțin din punct de vedere economic. Tradițional, Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, este o întrunire informală care aduce laolaltă elitele financiare și politice într-o chimie cu impact planetar. Peste 40 de șefi de stat și 2.500 de lideri politici și de business se reunesc în această săptămână în Alpii Elvețieni pentru a discuta temele-cheie ale unei lumi tot mai divizate

Forumul durează până în 23 ianuarie, patru zile, și va reuni 2.500 de delegați din 50 de țări, atât oameni de afaceri, cât și oameni politici importanți.

Analistul economic Ionel Blănculescu a vorbit, pentru dcnews.ro, despre principalele subiecte care se vor afla pe lista de discuții de la Forumul Economic de la Davos și despre contextul în care are loc.

„1% din populația lumii deține 99% din averea mondială”

Ionel Blănculescu a precizat că „Momentul în care are loc acest forum este extrem de important. Mai mult ca niciodată, societatea umană este divizată, în principal în ceea ce privește bogăția-sărăcia. Un NGO din Marea Britanie a prezentat chiar în aceste zile- și va fi o temă de dezbatere în cadrul Forumului- faptul că 1% din populația lumii deține 99% din averea mondială. Această inegalitate a crescut în ultimii cinci ani cu 47%. Altfel spus, în ultimii cinci ani, ani de criză pentru noi, averea celor 1% a crescut cu 47%, adică cu 500 de miliarde de dolari, în condițiile în care ceilalți 99% au sărăcit cu o mie de miliarde de dolari. Acesta este contextul de inegalitate mai mare ca niciodată în istoria omenirii în care se desfășoară Forumul de la Davos”.

Criză extrem de gravă, generată de încetinirea creșterii economice în China

„Societatea umană este extrem de divizată atât în ceea ce privește bogăția și sărăcia, dar și ca urmare a conflictelor care au loc. Discutăm de o divizare în ceea ce privește SUA, Europa, Orientul Mijlociu, de o divizare care a condus la un fenomen extrem de grav pentru Europa, acest proces al migrației, unic de la Al Doilea Război Mondial încoace și, de asemenea, discutăm pe fondul unei crize extrem de grave, generate de încetinirea creșterii economice din China. Trimestrul IV al anului 2015 a marcat o scădere a creșterii economice la un minim istoric în ultimii 25 de ani, ceea ce demonstrează că situația Chinei se agravează, involuează și, bineînțeles, afectează întreaga omenire”, a mai precizat analistul economic.

Criză fără precedent generată de prăbușirea cotațiilor la țiței. Previziune sumbră

Ionel Blănculescu a adăugat: „Forumul are loc în contextul crizei fără precedent în ceea ce privește prețul materiilor prime și prăbușirea cotațiilor la țiței, coroborat cu faptul că dispunem la momentul acesta de cele mai mari rezerve și stocuri de carburanți și de țiței din istorie și anume de un stoc și o supraproducție de așa natură să nu mai permită revenirea prețului la un nivel corespunzător și să continue această prăbușire, mai ales că de sâmbătă au fost ridicate sancțiunile împotriva Iranului și Iranul va inunda piața petrolieră, ceea ce va conduce, de asemenea, la prăbușirea cotațiilor la acest produs”.

A patra revoluție: Oamenii vor pierde cinci milioane de locuri de muncă

„Forumul Mondial Economic de la Davos se desfășoară în aceste condiții de divizare extremă la nivelul societății umane, de criză fără precedent în ceea ce privește principalele elemente ale structurii economice, materiile prime și țițeiul, de asemenea, conflictele militare, reînceperea Războiului Rece între Rusia și SUA, fiecare cu aliații lor, și, bineînțeles, toate acestea se întâmplă și într-un context care este definit destul de plastic prin faptul că asistăm la o dezvoltare tehnologică a inovației, o revoluție a inovației în tehnologie care chiar în cadrul forumului va fi considerată a patra revoluție industrială, ceea ce denotă că ne aflăm în fața unui fenomen extrem de important în care tehnologia, robotica vor face de așa natură încât munca se va sofistica atât de mult încât în următorii ani se vor pierde încă cinci milioane de locuri de muncă, tocmai din cauza introducerii acestei noi tehnologii, acestei revoluții tehnologice, despre care președintele Obama spunea, în urmă cu câteva zile, că va schimba harta planetei”, a subliniat analistul economic.

El a precizat: „Iată că suntem în fața unor subiecte care vor si prezentate în 250 de sesiuni. Dezvoltarea tehnologică va avea 25 de sesiuni alocate în cadrul Forumului de la Davos. Trebuie să reținem că este o întâlnire care are patru decenii de când se desfășoară, este mai mult formală decât informală, este un loc generator de idei și numai atât, aceste idei, de regulă, nu se aplică în practică, chiar dacă vor fi idei briliante”.

Citiți continuarea pe dcnews.ro