Dan Voiculescu joacă, luni, la Curtea de Apel București, ultima carte în procesul ICA, dosar în care a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru spălare de bani. Mogulul media Dan Voiculescu a apelat la o cale extraordinară de atac și a cerut rejudecarea cazului său. Dacă cererea sa este acceptată de completul de divergență format din trei judecători, el este pus imediat în libertate și procesul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) se reia de la zero.

Decizia definitivă va fi luată de judecătoarea Corina Dăescu, după ce ceilalți doi magistrați din complet nu s-au pus de acord asupra rejudecării cazului.

În acest context, pe 1 ianuarie 2015, Dan Voiculescu a lansat o serie de atacuri asupra unor magistrați, apropiați și jurnaliști . Astfel, din perspectiva mogulului, persoanele care se fac vinovate de încarcerarea sa „vor fi judecate de două ori”.

Supărările lui Felix

„Anul 2015 va fi anul în care Băsescu, Udrea, Macovei, Emilian Eva (procuror de caz), Camelia Bogdan (judecătoarea care l-a condamnat), Daniel Constantin (ministrul Agriculturii) vor fi judecați de Dumnezeu, dar și de justiție. Același lucru se va întâmpla și cu acoliții lor (Sorin Oancea, Mihai Craiu, Dan Andronic). Eu nu-mi doresc decât ca justiția să facă dreptate.” Președinte al Partidului Con servator (PC), formațiune politică înființată de Dan Voiculescu, Daniel Constantin a căzut în dizgrația mogulului media. Supărarea lui Voiculescu pe fostul favorit are o explicație. La ultimul termen de judecată, în 4 august 2014, Sorin Pantiș, judecat și el în dosarul ICA, s-a arătat extrem de deranjat de faptul că Ministerul Agriculturii, prin fostul ministru Dacian Cioloș, s-a constituit parte civilă în dosar cu 60 milioane de euro. „Ministrul Dacian Cioloş (…) a dat curs cererii procuraturii, s-a constituit parte cu acel prejudiciu, pur şi simplu şi-a pus o semnătură fără să aibă în spate avizele necesare”, susține pe scările Curții de Apel, Sorin Pantiș, condamnat în acest caz la 7 ani închisoare.

„Țintele” Constantin și Cioloș

Mai departe, un alt condamnat din același dosar, Vlad Săvulescu, fost director în Agenția Domeniului Statutului (ADS), îl acuză direct pe Daniel Constantin că-l apără pe fostul ministru Dacian Cioloș.

În urmă cu câteva zile, Săvulescu, condamnat în cazul ICA la 6 ani închisoare, a făcut o plângere penală împotriva ministrului Daniel Constantin. Săvulescu îl acuză pe demnitar de favorizarea infractorului. În această plângere, condamnatul acuză faptul că actualul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, împreună cu alți funcționari, a refuzat să-i pună la dispoziție actele prin care ministerul, printr-o adresă din 2008, sub semnătura fostului ministru Dacian Cioloș s-a constituit parte civilă în dosarul ICA pentru suma de 60,6 milioane de euro.

Altfel spus, ministrul Daniel Constantin este acuzat că îl favorizează pe predecesorul său Dacian Cioloș, prin refuzul de a comunica actele care au stat la baza constituirii Ministerului Agriculturii ca parte civilă. Săvulescu susține că Ministerul de Finanțe trebuia să fie parte în proces, nicidecum ministerul condus de Dacian Cioloș.

Ce răspunde ministrul Agriculturii

Constantin a răspuns acuzațiilor lui Voiculescu pe blogul personal și susține că nu o să comenteze „niciodată remarcile subiective ale unui om aflat într-o situație dificilă”. Demnitarul susține că regretă necazurile prin care trece fostul său șef de partid și îi mulțumește pentru încrederea acordată. „Ca ministru în Guvernul țării, dar și ca simplu cetățean responsabil, trebuie să respect legile și deciziile justiției, chiar dacă ele afectează un om față de care am fost apropiat… În momentul în care am preluat mandatul de ministru al Agriculturii, am reafirmat că nu voi interveni în niciun sens în vreun dosar”.

Mai mult, „într-o discuție avută în 2012, i-am comunicat și domnului Voiculescu această decizie corectă și consecventă cu modul de lucru instituțional”, se arată în răspunsul lui Constantin.

Istoria cazului judecat de 6 ani

Dan Voiculescu a fost condamnat pe 8 august 2014 de judecătorii Camelia Bogdan și Alexandru Mihai Mihalcea la 10 ani închisoare. Mogulul media a fost găsit vinovat de spălare de bani în legătură cu privatizarea ilegală a ICA. Prejudiciul stabilit în acest dosar (60,6 milioane de euro) urmează a fi recuperat după ce instanța a decis confiscarea specială a mai multor bunuri care aparțin proprietarului media, inclusiv sediul în care stă cu chirie postul TV Antena3. Alături de Voiculescu, au mai fost condamnați alți 11 inculpați, la pedepse între trei și zece ani de închisoare.

Datornici la tată și patron

Ministrul Daniel Constantin s-a împrumutat, în 2008, cu 295.000 de euro de la Dan Voiculescu. Potrivit ultimei declarații de avere, el ar trebui să-i restituie mogulului media 100.000 de euro până anul viitor, iar alți 195.000 de euro – până în 2017.

Constantin nu este singurul are a apelat la generozitatea lui Voiculescu.

Fondatorul Intact Media a declarat că a împrumutat-o cu 2,7milioane euro pe fiica sa, Camelia Voiculescu, și cu 2,7 milioane dolari şi 48.000 lei pe soţia sa, Elena Voiculescu.

Alți 695.000 de lei au fost dați cu împrumut către directorul Antena 3, Mihai Gâdea şi soţia acestuia, precum şi 42.000 de lei către doctoriţa Luiza Spiru, şefa Fundaţiei Ana Aslan, şi 44.470 de euro către Daniel Breahnea.

Ultimacale a lui Voiculescu

Decizia de mâine va fi luată de trei judecători de la Curtea de Apel București. Ei sunt Dan Lupașcu, Isabelle Tocan și Cornelia Corina Dăescu. Cea din urmă ar trebui să încline balanța având în vedere că Lupașcu și Tocan au avut opinii diferite la ultimul termen. Potrivit unor surse judiciare, pe 13 decembrie 2014, Dan Lupașcu, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a dorit rejudecarea cazului ICA, în timp ce mai tânăra sa colegă, Isabelle Tocan, s-a opus. În aceste condiții, potrivit legii, un al treilea judecător a fost desemnat să analizeze cererea lui Dan Voiculescu. Cornelia Corina Dăescu este judecătorul care la următorul termen, pe 6 ianuarie, este „de permanență” la Secția a II-a penală a Curții de Apel București.

Noroc chior

Dar cum s-a ajuns aici? Pe 15 octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în principiu, judecarea cererilor de anulare a pedepselor formulate de Dan Voiculescu şi Sorin Pantiş, condamnaţi la zece, respectiv şapte ani de închisoare, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare. Hotărârea de admitere „în principiu” a fost luată de judecătorii Dan Lupașcu și Viorica Costiniu. Cea din urmă a fost președintă a Asociației Magistraților din România (AMR), iar soțul ei, Florin Costiniu, a fost condamnat pentru fapte de corupție la 4 ani de închisoare cu suspendare în dosarul senatorului PSD Cătălin Voicu. Costiniu a înlocuit-o pe 15 octombrie pe cealaltă judecătoare, Isabelle Tocan, care face de regulă „echipă” cu Dan Lupașcu. Ulterior, la următoarele termene, s-a revenit la completul de judecată Tocan – Lupașcu.

Potrivit statisticilor, de la intrarea în vigoare a noilor Coduri, din februarie 2014, în niciun caz nu s-a admis o contestație în anulare și niciun proces nu s-a rejudecat în baza acestei prevederi. Dacă s-ar întâmpla acest lucru în cazul Voiculescu, judecătorii trebuie să se aștepte la mii de cereri similare din partea celor condamnați definitiv.

Cine este Corina Dăescu

Cornelia Corina Dăescu, fostă Gherghișan, este judecătoare din toamna lui 2013. Înainte, ea activat mai mulți ani ca procuror DIICOT în structura centrală, dar și în cadrul Servicului Teritorial Timiș. Pe când era procuror, presa a relatat despre Corina Gherghișan că „încasat” o achitare definitivă în dosarul „Cocaină pentru VIP-uri”, unde era judecat fiul miliardarului Ion Țiriac. Gherghișan ar fi schimbat încadrarea juridică din trafic, în consum de droguri și punerea la dispoziție a locuinței pentru consum, în privința fiului de miliardar. În iulie 2006, fosta procuroare și actual judecător și-a dat acordul pentru părăsirea țării în cazul sirianului Zaher Iskandarani.

În prezent, Corina Dăescu judecă dosarul retrocedărilor de terenuri din Constanța, unde sunt trimiși în judecată primarul Radu Mazăre și președintele CJ Constanța Nicușor Constantinescu. Același magistrat are în analiză cazul de corupție al lui Mihail Vlasov, fostul președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României.

Conform ultimei declarații de avere, Cornelia Corina Dăescu nu deține terenuri și locuiește cu chirie.

În așteptarea verdictului

Astăzi, un alt tânăr politician lansat de Dan Voiculescu are emoții. Codruț Șereș, fost ministru al Economiei din partea Partidului Umanist Român așteaptă decizia finală în dosarul privatizărilor strategice. Pe fond, trei judecători de la instanța supremă, au decis să-l condamne pe Șereș la șase ani închisoare. Alt fost ministru, Zsolt Nagy, a primit cinci ani de detenție, consultantul Vadim Benyatov a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru spionaj, iar Stamen Stanchev a primit 11 ani de închisoare.

sursa evz.ro

Comentariile sunt închise.