Marian Vanghelie, recent exclus din PSD, continua sirul dezvaluirilor din interiorul PSD. Sambata seara, acesta a declarat ca pana la alegerile prezidentiale nimeni nu a spus nimic impotriva lui Victor Ponta pentru ca toata lumea era convinsa ca va castiga. „De frica”, a recunoscut el, citat de ziare.com

„Am considerat cu totii ca noi suntem la Putere si ca o sa luam tot 70%, cum am luat cu USL” – aceasta era opinia generala in PSD inainte de alegeri, a declarat Marian Vanghelie la Realitatea TV.

„S-a considerat ca va ajunge presedintele Romaniei. De aia au tacut oamenii, de frica”, explica edilul sectorului 5 cum statea lucrurile.

Marian Vanghelie a explicat ca una dintre greselile majore ale lui Victor Ponta, pentru care a fost taxat prin voturi a fost faptul ca „a pus niste copii scoliti ministri. A facut experiente pe ei. Nu poti sa pui niste copii…”.

In opinia sa, Victor Ponta a procedat asa pentru ca sa nu existe cineva mai puternic decat el, „sa nu fie un lider mai mare decat el”.

„Avem foarte multi oameni pregatiti; a luat oameni de pe strada si i-a pus ministri”, a spus Marian Vanghelie, exclus joi din PSD.

Marian Vanghelie a explicat ca unul dintre motivele pentru care Klaus Iohannis nu a fost pus de Ponta ministru de Interne sau viceministru a fost pentru ca liderul PSD „nu se simtea confortabil, ii era frica”, vedea in el un potential rival. A contat si statura sa, explica primarul: „Iohannis e mai inalt ca el”.

Marian Vanghelie i-a reprosat, printre altele, premierului faptul ca mers in Dubai, mai cu seama intr-un moment atat de nepotrivit: „Sa fii prim ministru, sa ai un buget de votat, sa ai atatea probleme in partid, cu primarii, problema ca ai pierdut, si tu pleci in Dubai? Doamne, fereste!”

„Ion Iliescu a avut grija de el ca de un copil”

In ciuda greselilor sale, „Ion Iliescu a avut grija de el ca de un copil”. Referindu-se la seniorul social-democrat, Marian Vanghelie a explicat, in contextul scrisorii deschise publicate de Ion Iliescu pe blog vineri seara, ca „Ion Iliescu a ramas in continuare un lider si s-a comportat ca un lider”.

Vanghelie e convins ca oricine l-ar invinge pe Victor Ponta in congres, chiar si „un copil educat”. „Nimeni nu si-a permis sa faca ce face Ponta in partid”, a mai afirmat edilul, mentionand ca „nu puteam sa spun din interior aceste lucruri”.

„Ma bucur intr-o forma sau alta ca am posibilitatea sa spun; ca nu mai puteam sa suport”, a afirmat Marian Vanghelie.

Comentariile sunt închise.