Marian Vanghelie, exclus recent din PSD, a declarat, marți, că în opinia sa premierul Victor Ponta nu mai are șanse să rămână pe poziție de lider în PSD, spunând că el îl vede în această postură pe Mircea Geoană sau chiar pe fostul președinte Ion Iliescu.

Vanghelie a fost critic şi la adresa preşedintelui executiv al PSD, Liviu Dragnea pe care l-a calificat drept ”mincinos şi fricos” sau ”laş, pervers”.

”Nu mai are şanse să fie preşedinte sau altceva în PSD”, a spus Vanghelie, susţinând totuşi că, atât timp cât Ponta va fi premier, ”nu va fi dat jos de la partid”. Primarul a afirmat că actualul preşedinte al PSD ”a pierdut pentru că e slab şi e aşa cum e” şi că ”nu ştie să respecte, să fie om”.

Referitor la Dragnea, primarul Sectorului 5 a susţinut că acesta ”a plecat din MAI pentru că i s-au băgat nişte date sub uşă”, referitoare la afacerea Tel Drum şi la faptul că Dragnea ”avea o facultate pe care nu o avea”.

Vanghelie a mai precizat că vrea să se întoarcă în PSD, partid din care a fost exclus şi a menționat că excluderea sa trebuie validată de congresul partidului.

sursa puterea.ro