Fostul primar al Sectorului 5 Marian Vanghelie a declarat, sâmbătă, la Antena3, că fostul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, a intermediat relația dintre Victor Ponta și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, conform stiripesurse.ro
„Prima negociere pe care domnul Ponta a încercat să o facă cu doamna Kovesi a fost prin Ioan Rus. Ioan Rus înainte să o propună a fost plecat la Bruxelles ca să poarte o discuție cu doamna Kovesi. Domnul Rus a fost intermediarul domnului Ponta”, a spus Vanghelie.
„Diversele tipuri de întâlniri arătau că nu domnul Ghiță este cel mai rău și lucrurile erau cu totul și cu totul altfel. Propunerea nu a făcut-o domnul Ghiță, ci a făcut-o domnul Ponta”, a mai spus Marian Vanghelie. Acesta a ținut totuși să puncteze că el nu a avut o relație „foarte potrivită cu domnul Rus”, dar este convins că există informații, poze și că vor mai apărea multe lucruri. De asemenea, acesta a mai susținut că Gabriel Oprea și Victor Ponta erau prieteni cu procurorii DNA.
Declarațiile lui Vanghelie au fost făcute în contextul scandalului legat de întâlnirea dintre Ponta și Kovesi, la podgoria deținută în trecut de Sebastian Ghiță, în județul Prahova.