df0c89d36d13f4e1179352b11fcbd6e0-900x444Franţa este «în război» şi vrea să elimine organizaţia teroristă Stat Islamic ( căreia i se mai spune si ISIS sau Daech). Dar ce face cu tinerii radicalizaţi de pe teritoriul sau ? Olivier Roy, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în cercetarea islamului, publică un lung articol în Le Monde în care analizează « revolta personală » a tinerilor francezi. Pentru el, avem de-a face cu o islamizare a radicalismului şi nu cu o radicalizare a Islamului, transmite Radio France Internationale, citat de flux24.ro.

Franța este în război! Poate. Dar împotriva cui și a ce? Isis nu trimite sirieni să facă atentate în Franța pentru a descuraja guvernul francez să-i bombardeze. Isis pescuiește dintr-un rezervor de tineri francezi radicalizați care, orice s-ar întâmpla în Orientul Mijlociu, sunt deja intrați în dizidență și caută o cauză, o etichetă, o poveste căreia să-i propună semnătura sângeroasă a revoltei personale. Zdrobirea Isis nu schimbă faptul că această revoltă există.

Aderarea acestor tineri la ISIS este oportunistă: ieri erau cu Al Qaeda, alatăieri (1995),au fost subcontractori ai Grupului Armat Islamic din Algeria sau practicau, din Bosnia până în Afganistan, trecând și prin Cecenia, micul lor jihad personal (ca banda din Roubaix). Și mâine vor continua să lupte sub un alt steag, asta dacă nu mor în acțiune, nu îmbătrânesc sau nu sunt dezamăgiți, cum s-a întâmplat cu mișcarea  de extremă stânga a anilor 1970.

Nu există o a treia, a patra sau o a « N »-a generație de jihadiști. Din 1996, ne confruntăm cu o fenomen foarte stabil: radicalizarea tinerilor francezi de două categorii, și anume „a doua generație” de musulmani și convertiții locali.

Principala problemă pentru Franța nu este, deci, califatul deșertului sirian, care în cele din urmă se va evapora ca un vechi miraj devenit coșmar, problema este revolta tinerilor. Și adevărata întrebare este cine sunt acesti tineri, sunt ei avangarda unui război care vine sau mai degrabă eșecurile unei huruit al istoriei ?

Câteva mii din câteva milioane

Două puncte de vedere domină astăzi dezbaterile televizate și paginile ziarelor: explicația culturalistă și cea a lumii a treia. Prima scoate în evidență războiul recurent și insistent al civilizațiilor: revolta tinerilor musulmani arată cum Islamul nu poate fi integrat, cel puțin până când o reformă teologică nu va șterge din Coran chemarea la jihad.

Cea de a doua se referă în mod constant la suferințe postcoloniale, la identificarea tinerilor cu cauza palestiniană, respingerea intervențiilor occidentale în Orientul Mijlociu și excluderea suferită într-o societate franceze rasistă și islamofobă.  În fine, ascultăm un vechi refren: atât timp cât nu am rezolvat conflictul israeliano-palestinian, vom avea de-a face cu revolta.

Dar ambele explicații se lovesc de o problemă: dacă radicalizarea are cauze structurale, atunci de ce nu atinge decât o parte minimă a celor care se pot numi musulmani în Franța ? Vorbim de câteva mii din mai multe milioane. Pentru că acești tineri radicalizați au fost identificați! Toți teroriștii care au trecut la acțiune aveau faimoasa fișă S. Nu intrăm aici în discuția despre prevenție, doar observăm că informația există și poate fi analizată.

Tinerii jidadiști vor să se reinventeze

Aproate toți jihadiștii francezi fac parte din două categorii foarte precise: vin din a doua generație de imigranți, născuți în Franța sau mutați aici din copilărie ori sunt convertiți, iar numărul acestora din urmă a crescut cu timpul. La finele anilor 90, convertiții erau déjà 25% din totalul radicalizaților. Multi convertiti provin din mediul rural francez, ca Maxime Hauchard și au puține motive să se identifice cu o comunitate musulmană care pentru ei există doar în plan virtual. Nu vorbim așadar despre „revolta Islamului” sau de cea a „musulmanilor ». Vorbim despre o islamizare a radicalismului si nu despre o radicalizare a Islamului.

Ce au în comun „a doua generație” și convertiții? E în primul rând o revoltă de generații: ambele categorii rup legăturile cu părinții sau mai exact cu ceea ce reprezintă părinții lor în termeni de cultură și religie. „A doua generație” nu aderă la islamul părinților lor și nu vin dintr-un mediu care, în mod tradițional, luptă împotriva valorilor Occidentului. Ei sunt occidentalizați, vorbesc franceza mai bine decât parintii lor, toți știu ce înseamnă distracțiile tinereții, au băut alcool, au fumat hașis, au agățat fete la discotecă.

O mare parte dintre ei a trecut deja pe la închisoare.  Și, apoi, într-o bună dimineață, s-au convertit alegând Islamul Salafist, adică un Islam care respinge ideea de cultură, un Islam care le permite să se reinventeze după norme proprii. Pentru că nu vor nici cultura părinților, nici pe cea a Occidentului, devenite simboluri ale urii lor.

Fascinația propriei morți

Cheia revoltei este în primul rând lipsa de transmitere culturală a religiei. E o problemă care nu atinge nici prima generație, cunoscătoare a Islamului din țările de origine, dar pe care nu a reușit să-l transmită mai departe, nici pe cei din generația a treia, care vorbesc franceză cu părinții. Grație părinților, cei din generația a treia au modele de exprimare a Islamului în societatea franceză care, chiar dacă sunt conflictuale, se discută.

De ce sunt mai puțini turci decât nord-africani îm mișcările radicale ? Fără îndoială pentru că, în ceea ce-i privește pe turci, tranziția a fost asigurată. Statul turc a trimis în țările unde au imigrat turcii, profesori și imami, lucru care ridică alte probleme, dar care a permis evitarea adeziunii la salafism si violență.

Tinerii convertiți aderă la ideea de religie pură predicată de salafiști, compromisul cultural nu-i interesează. Deci nu au nimic în comun cu generațiile anterioare care se converteau la sufism. Aici se întâlnesc cu cei din a doua generație care aderă la islamul de ruptură, ruptura între generații, ruptură culturală, ruptură politică. Nu servește la nimic să le oferi un Islam Moderat, radicalitatea îi atrage prin definiție.

Asta e marea diferență între radicalizații francezi și cei palestinieni care se implică în diverse forme de Intifada. Părinții primilor nu înțeleg revolta progeniturilor și încearcă să împiedice radicalizarea copiilor lor : sună la poliție, merg în Turcia încercând să îi aducă înapoi, se tem ca frații mai mari radicalizați nu cumva să între în contact cu cei mai mici. Pe scurt, departe de a fi simbolul radicalizării populației musulmane, jihadiștii sunt expresia rupturii dintre generații, pur și simplu a rupturii de familie.

Rupți de familie, tinerii jihadiști sunt rupți și de comunitatea musulmană. Aproape nici unul nu are un trecut religios, de pioșenie și rugăciune. Inutil să disimuleze că s-au radicalizat: odată renăscuți, tinerii nu se ascund și își etalează convingerile pe Facebook. Fac paradă cu noul EU atotputernic, dorința de răzbunare, fericirea în fața puterii pe care le-o dă dorința de a ucide și fascinația propriei morți. Violența la care aderă este o violență modernă, ei omoară cum omoară ucigașii în masă în America sau cum a făcut-o Brievik în Norvegia, rece și liniștit. Nihilismul și orgoliul sunt aici profund legate.

Celule de jidadiști impermeabile

Nimeni nu este interesat de teologie. Nici unul n-a militat în vreo mișcare politică, nici măcar în cele pro-palestiniene. Nici unul nu s-a implicat în comunitate, nici unul n-a făcut studii religioase, nici unul nu este interesat de teologia jihadului sau de natura Statului Islamic. Se radicalizează în jurul unui mic grup de amici, în cartier, în pușcărie, la sălile de sport, recreează o familie, o fraternitate.  Schema importantă pe care nimeni nu a studiat-o este cea a fraților biologici. Regăsim regulat perechi de frați precum frații Kouachi și Abdeslam, frații Clain care s-au convertit împreună, fără să mai vorbim de frații Tsarnaev, autorii atentatului de la Boston din aprilie 2013. Ca și cum a radicaliza frații este un fel de a sublinia dimensiunea generațiilor și a rupturii de părinți.

Celulele de jihadiști creează legături personale între membri: tinerii se căsătoresc cu surorile fraților de arme, iar celula jidadistă nu seamănă cu cea IRA sau ETA, de inspirație marxistă sau naționalistă. Fondate pe legături personale, aceste celule sunt mai impermeabile în ceea ce privește infiltrarea.

Teroriștii nu sunt, prin urmare, expresia  radicalizării a populației musulmane, ci reflectă o revoltă a unei generații care afectează o categorie specifică de tineri.

De ce Islamul? Pentru a doua generație, este evident: ei iau în mâinile proprii o identitate, nemulțumiți de cea a părinților, ei sunt mai musulmani decât musulmanii și, în special, mai musulmani decât părinții lor. Depun multă energie să își convertească și părinții, dar în van. În ceea ce-i privește pe convertiți, aceștia aleg Islamul pentru că asta e tot ceea ce există pe piața revoltei radicale la momentul actual. Să intri în Isis, ai certitudinea că vei teroriza pe cineva.