Un bărbat de 70 de ani a făcut stop cardio- respirator la recepţia organizată de Ziua Europei de la Cotroceni, ceremonie în cadrul căreia Klaus Iohannis a ţinut un discurs, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti- Ilfov, pentru MEDIAFAX.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, un bărbat în vârstă de 70 de ani, a acuzat o stare de rău, chiar la ceremonia organizată de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni din Capitală.
Un martor a sunat la numărul de urgenţă 112, iar la faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj SMURD.
Potrivit ISU Bucureşti- Ilfov, bărbatul a fost stabilizat şi transportat la Spitalul Universitar din Capitală.
De altfel, chiar şi preşedintele Klaus Iohannis a amintit în discursul său, că unui veteran i s-a făcut rău şi că din fericire totul este în regulă cu bărbatul.
Preşedintele Klaus Iohannis a precizat luni că, din informaţiile sale, veteranul de război căruia i s-a făcut rău înaintea ceremoniei cu ocazia Zilei Europei se simte bine.
„Şi o particularitate de astăzi, probabil majoritatea aţi văzut Salvarea când aţi intrat, a fost un veteran de-al nostru care nu s-a simţit bine, a fost dus la spital şi, din informaţiile mele, este în regulă” a declarat preşedintele la finalul alocuţiunii susţinute la Palatul Cotroceni.
Un bărbat de 70 de ani a făcut stop cardio-respirator la recepţia organizată de Ziua Europei de la Cotroceni, ceremonie în cadrul căreia Klaus Iohannis a ţinut un discurs, a declarat Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti- Ilfov, pentru MEDIAFAX.