Specialiştii Forbes au dat publicităţii, luni, topul anual al celor mai bogaţi oameni din lume, scrie secundatv.ro
Cu o avere estimată la 1,1 miliarde de dolari, afaceristul Ion Ţiriac este singurul român care apare în această ierarhie. Fostul tenismen român ocupă locul 1.795 într-un clasament dominat, din nou, de Bill Gates, fondatorul Microsoft, care are o avere estimată la 86 de miliarde de dolari.
Gates este urmat în clasament de investitorul american Warren Buffett, cu o avere estimată la 75,6 miliarde de dolari, şi de Jeff Bezos, directorul Amazon, care are o avere estimată la 72,8 miliarde de dolari.
De remarcat că în ediţia din acest an a clasamentului miliardarilor avem 2.043 de nume, ceea ce înseamnă că, faţă de anul trecut, a crescut cu aproximativ 13% numărul persoanelor care au averi estimate la cel puţin câte un miliard de dolari fiecare.
SUA au 565 de miliardari, China are 319 miliardari, Germania are 114 miliardari, India are 101 miliadari, iar Hong Kong are 67 de miliardari.