De mai mulți ani, economiștii stângii (Paul Krugman, de la New York Times, de exemplu) se uită către Texas – statul în care locuiesc – ca la un iad al capitaliştilor sălbatici și le urează, printre dinți, să se prăbușească odată cu scăderea prețurilor la petrol. Da, este adevărat, hidrocarburile au contribuit la creșterea economică, dar este un merit al texanilor faptul că, în timp ce California stă pe o resursă uriașă de carburanți și nu vrea să o folosească, ei au știut să profite și au dezvoltat întregul sector energetic(aceste locuri de muncă fiind printre cele mai bine plătite). În California, prețul energiei electrice pentru consumatorii industriali este cu 88% mai mare decât în Texas.
Ce îi mai scoate din minți pe ideologii stângii?
Faptul că Texasul are printre cele mai mici taxe din SUA: nu există o taxă pe venitul individual și nici pe cel al corporațiilor. Este unul dintre statele cu cele mai puține reglementări și cel mai favorabil afacerilor. Rezultatul: o creștere economică impresionantă în 2014 (5,2%, procent depășit doar Dakota de Nord, stat care beneficiază de boom-ul gazelor de șist) care continuă și în 2015, arătând că „Lone Star” a trecut peste momentul în care prețul barilului de petrol a căzut de la aproximativ 100 de dolari la circa 50 USD.
Nu vreau să mă las purtat de valul patriotismului local, ci să arăt că sunt câteva lecții pe care România le poate învăța, pentru că economia ar avea de profitat. În primul rând, oricât ar părea de îndrăzneață ideea, susțin că trebuie abolit articolul 136, alineatul 3, din Constituția României, care spune: „Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil (…) resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental (…) fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice”.
Acest articol este o iluzie: statul român nu are echipamentele, banii și knowhow-ul necesar pentru a explora carburanții aflați la mare adâncime în Marea Neagră, de exemplu. Tot companii private își asumă riscul explorării și vor scoate gazele de acolo la suprafață, dacă va fi rentabil. Dacă resursele naturale ar aparține, așa cum se întâmplă în SUA, unor entităţi private, sunt convins că industria minieră și sectorul energetic s-ar dezvolta exploziv. Statul trebuie să facă reguli (şi acelea, cât mai puţine şi mai clare), de exemplusă fie atent la protecţia mediului, nu să negocieze contracte de concesiune. Concesiunile făcute de statul român sunt făcute netransparent și corupt. Vă las pe dumneavoastră să alegeți dintre nenumăratele cazuri de concesiuni miniere scandaloase.
În al doilea rând, statul român trebuie să renunțe la dorința de a controla sectorul energetic.
Privatizați și dereglementați, dacă vreți dezvoltare.
Uitați-vă cum s-au blocat investițiile în energia regenerabilă (eoliană și solară), după ceVictor Ponta – dornic să salveze Complexul Energetic Oltenia – a mai adăugat un strat de suprareglementări peste cele de la Bruxelles. Complexul Energetic Oltenia nu a fost nici măcar salvat, managerii pesediști l-au dus la pierderi devastatoare. În paranteză, le spun celor care cred că texanii nu sunt în stare decât să se gândească la industria lor petrolieră, poluantă, că fermele de eoliene din acest stat ar putea alimenta cu energie toate casele din Vermont și Utah. Revenind, este clar că peste tot unde a fost amestecat statul român a fost jaf și corupție, de la Petromul din perioada guvernării Năstase, stors de așa-zișii sindicaliști de la Petromservice, la Hidrolelectrica, aflată, în 2012, la limita falimentului.
În al treilea rând, îmi pare evident riscul ca România să rateze oportunitățile care vor aparea odată cu începerea exploatării gazelor din platforma continentală a Mării Negre. Există un acord între Exxon și OMV, pe de o parte, și Transgaz, pentru transportul gazelor extrase. Dar este pregătită această companie de stat pentru această misiune? Este nevoie de investiții estimate la un miliard de euro și mă îndoiesc că Transgaz va găsi acești bani, dacă va rămâne o companie controlată de statul român.
Transgaz trebuie privatizată.
Mă îndoiesc că se va găsi un partener serios care să accepte să fie minoritar într-o asociere cu o firmă a statului român. Cred că ar fi penibil să ne trezim prin 2020 că nu suntem în stare să transportăm gazele care ar putea fi extrase pe platforma Mării Negre, resursă pentru care ne-am bătut, la Haga, cu Ucraina.
România are resurse uriașe, poate mai mari decât cele ale Texasului, problema este să le utilizeze eficient.
Știu că risc o comparație cu Norvegia – unde statul controlează resursele petroliere – dar eu susțin că modelul american este mai potrivit pentru o țară ca România, unde corupția din mediul politic reprezintă o problemă majoră.
Dacă politicienii români ar avea curaj să iasă din șabloanele moștenite de la regimul comunist, să le spună alegătorilor și ceea ce nu vor să audă și să scoată statul din economie, sunt convins că am putea ajunge un tigru al Europei.
Am acest optimism.
Sursa: contributors.ro
