QED, Germania și-a dat arama pe față. Ca și în 1939, își dorește hegemonia bicefală împreună cu Rusia.

Banner- tratat rm

La forumul economic din nordul Germaniei de la Stralsund, cancelarul Germaniei a dezvăluit intențiile Germaniei de a pune umărul la crearea unui spațiu comun economic care să cuprindă Rusia.Foarte semnificativă este chiar formula aleasă de doamna Merkel: „Pas cu pas încercăm să ne apropiem de spațiul economic comun — după cum a spus odată Vladimir Putin — care să se întindă de la Vladivostok la Lisabona„ .Atâta doar că acest concept nu-i aparține lui Putin, ci strategului Alexandr Dughin, părintele ideii de creare a Euroasiei, un spațiu bipolar Moscova-Europa de Vest, sub conducerea și controlul Moscovei, și care să cuprindă, exact așa cum cancelarul german a reluat ideea mot-a-mot, teritoriul de la Vladivostok la Lisabona, dar și întreaga Asie și zona Pacificului până în Australia.Euroasia va trebui, în concepția lui Dughin, să fie opusă, în mod ”natural”, spațiului american compus din cele două continente americane.După cum zburdă anti-americanismul prin Europa, în paralele cu note de compasiune pentru ”bieții” ruși, se pare că propaganda Kremlinului este pe cai mari. De oficialii germani nu este de mirare că nutresc simpatii pro Putin, în particular, și pro-Rusia, în mod special, și, aș spune, în mod tradițion

Istoria care ne-a afectat profund pe noi, românii, ne arată că tocmai marii călăi ai omenirii, Hitler și Stalin, și-au dat mâna pentru a concepe acel pact odios Ribbentrop-Molotov, din cauza căruia familia românească a fost sfâșiată și casa noastră comună românească a fost ruptă în bucăți. Iar nemții de astăzi nu fac altceva decât să se opună reconstruirii acestei case și a reîntregirii familiei noastre.

Și cum ar putea să fie altfel, dacă reprezentanta Germaniei de astăzi, cancelarul Angela Merkel, este îmbibată de spiritul rus, ea fiind o fostă campioană la olimpiadele de limba rusă și secretara Agitprop (Agitație și Propagandă) de la Academia de Științe, poziție din care a implementat politica de ”înfrățire” ruso-germană?

La aceste lingușeli ale oficialilor germani față de Putin, trebuie amintit și fostul cancelar, Gerhard Schröder, primul cancelar care a introdus o politică de opoziție față de Statele Unite, cu stridențe anti-americane. Părăsind viața publică, Schröder a preferat să fie ”cumpărat” de marile consorții petroliere rusești, de unde a influențat politica pro-rusă a Germaniei, prin diverse poziții publice. Astfel, a afirmat necesitatea unei ”parteneriat strategic” între Berlin și Moscova. Oare cum s-o fi justificat Pactul Ribbentrop-Molotov?Deci, nu-i de mirare că un fost cancelar german justifică invadarea Ucrainei de către ruși, în special anexarea Ucrainei.

Aceeași justificare poate surveni la o eventuală invadare a Basarabiei, așa cum s-a întâmplat și în 1940.Recenta scrisoare a lui Adrian Severin adresată ambasadorului Germaniei este foarte bine-venită, pentru a da o replică aroganței germane vis-a-vis de Romania. Și poziția lui Severin apare concomitent cu valul de profundă neplăcere cauzată în Franța de ieșirile nediplomatice și brutale ale ministrului de finanțe german adresate administrației franceze.Deja, Germania se consideră, se pare, unul dintre cele două capete ale balaurului din care să se nască, Euroasia.În această situație, cum să nu existe bâlbîieli la Chișinău în privința drumului pe care să se îndrepte, dacă însăși Berlinul începe să-și îndrepte privirea spre steaua roșie de la Kremlin?Acest text nu ar avea niciun rost dacă n-am trage niște concluzii.În primul rând, este evident că destinul național nu ni-l pot croi alții, cu interese total opuse, interese pe care încearcă să și le impună cu forța.În al doilea rând, diplomația românească trebuie să părăsească zona viselor, pentru a deveni cu adevărat pragmatică în găsirea unor aliați la vreme de restriște, cu care să treacă aceste timpuri tulburi. Respectiv, alianțe cu state având o istorie comună, din vecinătatea estică a continentului și nu numai, cu care se pot realiza proiecte comune în afara restricțiilor impuse abuziv de tendințele de tip imperial.În al treilea rând, având în vedere că procesul reîntregirii României este o problemă a cărei rezolvare nu este dorită de alte state ale Europei, este absolut necesar ca refacerea casei comune românești să aibă loc numai prin conlucrarea deschisă a celor două administrații de la București și Chișinău. Deoarece poziția exprimată de cancelarul german este o poziție ce afectează viitorul relațiilor europene, Președintele și Guvernul României are obligația să-și exprime punctul de vedere și să atenționeze – DA!să aibă curajul să atenționeze Germania asupra acestui derapaj. România trebuie să preîntâmpine, prin orice mijloace, un nou tratat Germano-Rus, care ne poate greva viitorul ca națiune.

 

Sursa: vox.publika.md

17 COMENTARII

  1. poate fi rau, poate fi un cal troian… prea devreme pentru concluzii!

  2. ba voi credeti ca germania suntem noi pe facebook ???? cit de prosti sa fie sa incerce asa ceva???……la ora actuala europa este pa fara america, iar germania nu are nevoie de resursele rusiei, nimeni nu are nevoie, daca rusia o tine tot asa, america nu va isca un razvboi al sanctiunilor economice pt rusia…pur si simplu vor scoate pe piata tehnologie care in acest moment nu este disponibila , tot din motive economice globale…pt ca odata scoasa aceasta tehnologie, se va prabusi piata petrolului, ce inseamna asta??? simplu….someri in europa, someri in america, plus afectarea economica a emiratelor arabe, plus afectarea colosului ecomic china…care in acest moment este foarte nevralgica din punct de vedere economic, prea multe firme straine activeaza in china , iar o falimentare sau o retragere ar duce la un dezastru in china

  3. Germania are nevoie de resursele Rusiei.Germania s-a reunit si datorită Rusiei.Colac peste pupăză ne-am ales cu un neamț la conducere,care intentionat face gafe ,cu scopul numai de domnia sa știut.Subiectul Romania Mare este inchis. De fapt ăsta a fost motivul pentru care nu am fost primiți în Schengen .Daca privim mai adânc,deja suntem ocupati de Rusia.Nu au fost întâmplătoare,reacțiile Rusiei,care știe tot ce mișca la noi,pentru că planul își urmează cursul.Ungurii sunt cu rușii, bulgarii nu mai vorbim,ucrainienii sunt rupți,sârbii au o relație specială cu rușii.Suntem in laț. Recunosc ,este demoralizator,dar am speranța că greșesc.

    • Daca ar face gafele intenționat…ar insemna ca are un plan. Mi-e teama ca nu are nimic altceva decat”gustul ” de a fi presedinte. Doar atat !

  4. Germania nu are chef de razboi la doi pasi de granitele sale, asa ca n-or sa faca giocurile washingtonului. O sa mancam propaganda pe paine din toate partile, est, vest, nord, sud…

  5. Redactiei Nasul TV

    Va rog sa va rezervati dreptul a NU publica comentarii injurioase.
    Sunteti singurul post TV romanesc ce il urmaresc si singurul blog de stiri citit.

    Am observat de ceva timp, comentarii cu un limbaj suburban, care deranjeaza extrem de mult.

    Va multumesc

  6. George te rog Iartama . Noi toata lumea sinten condusi din umbra de Mafia masonica, Toata conflagratia mondiala este orchestrata de citeva famili si oganizati sataniste, care si acuma in Ucraina vrea ca desfasoare diferire problem. . George iartama te rod sa te rog informeazate . nu se merita sa ne certam pentru SUA. Rusia, Germania etc… care numai au supt alte natiuni.

  7. A avea incredere in Germania este o eroare. Germania n-a invatat absolut nimic din istorie. Germania este calul troian rusesc in Europa. Germania si Rusia imperiala au provocat doua conflagratii mondiale si cele mai mari crime in masa cunoscute in istoria umanitatii.

  8. Cu hegemonia MAFIEI jhidano-sionista-masonica-satanista (SUA) ne-am convins. Poate ca hegemonia Ruso-Germana va fi mai buna.

    • Du-te’n gura ma-tii de bolshevik sinistru! Iti put picioarele de la purtatul obielelor rusesti…

    • Ba cazatura sovietica, hegemonia ruso-germana ti-a facut praf tara in care te-a avortat ma-ta. Germania nazista a dat Transilvania ungurilor iar Rusia sovietica ne-a furat Basarabia si Bucovina de Nord, omorand sute de mii de romani. Tu carei natii ii apartii, gunoiule?

        • @BunicaAyahuasca:disqus
          Degeneratule, tu esti rezultatul acuplarii intre o sticla de vodka si un rus beat cu trasaturi mongoloide. Ma-ta e ruslocul care te-a avortat pe gaoz, iar tac-tu e sticla de vodka.

Comentariile sunt închise.