Un cetățean român amenință public că nu va mai plăti taxele și impozitele, dacă autoritățile nu vor lua măsuri împotriva celor care au decis și executat acțiunea de luni noapte de la Pungești, se arată într-o scrisoare deschisă adresată Președintelui Traian Băsescu și care a fost primită la redacție.
Iosif Kiss a trimis o scrisoare către Președintele României și precum și șefilor instituțiilor însărcinate cu ordinea publică, întrucât consideră că Jandarmeria a comis abuzuri împotriva locuitorilor din Pungești care protestau pașnic împotriva explorărilor cu gaze de șist de pe teritoriul comunei lor.
Cetățeanul acuză faptul că “România a devenit o țară administrată ilegal” din cauza faptului că nu se respectă legile în vigoare și convențiile internaționale asumate.
Iată texul scrisorii
Domnule Președinte al României, Domnilor șefi de instituții cu responsabilități în apărarea statului de drept și a siguranței naționale,
Subsemnatul Kiss Iosif, cetatean roman, domiciliat in Romania, platitor de taxe si impozite in Romania va cer sa luati masurile ce tin de competenta dumneavoastra pentru apararea cetatenilor Romaniei si a drepturilor lor fundamentale, a Constitutiei si tuturor intereselor legitime ale cetatenilor si a comunitatilor locale, interese ce tin de dreptul la viata, la un mediu sanatos, la siguranta individuala si nationala si nu in ultimul rand de dreptul de a fi respectat pentru contributia individuala si colectiva la tot ceea ce inseamna Romania de azi.
In fapt, este inacceptabil ca statul roman, prin Jandarmeria Romana, sa desfasoare activitati de represiune, impotriva cetatenilor lor care isi exercita dreptul la libera exprimare pe un teren PRIVAT, in legatura cu activitatile de explorare/exploatare a unor resurse de hidrocarburi si nu numai. Am in vedere actiunile desfasurate in ultimele 48 de ore pe raza comunei Pungesti-Vaslui. Daca dumneavoastra nu dispuneti masuri ferme de sanctionare legala a tuturor acelora care au actionati impotriva populatiei locale in afara cadrului legal, ma vad nevoit sa va anunt public ca voi suspenda plata oricarei forme de taxe si impozite pana cand autoritatile competente vor fi reprezentate doar de persoane care inteleg si respecta ca drepturile fundamentale prevazute de Constituia Romaniei si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, pe care Romania si le-a asumat.
In lipsa oricaror masuri imediate si ferme pentru respectarea Constitutiei Romaniei ma vad nevoit sa imi manifest indoiala asupra legitimitatii si legalitatii cu care persoanele responsabile de securitatea nationala si de administrarea tarii isi desfasoara activitatea, si pe cale de consecinta voi suspenda orice forma de plata sub forma de taxe si impozite pana cand la conducerea tarii vor fi persoane care sunt responsabile in tot ceea ce gandesc si fac in activitatea curenta. Si fara niciun dubiu, imi voi manifesta PUBLIC aceasta indoiala.
Pe aceasta cale acuz public pe toti responsabilii din Jandarmeria Romana, Ministerul Administratiei si Internelor precum si pe poti aceia care prin activitatea lor profesionala permit incalcarea drepturilor cetatenilor din Pungesti (si nu numai) prevazute de Constitutia Romaniei si de Carta Europeana a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la viata, la sanatate si la un mediu sanatos.
De asemenea solicit public un punct de vedere din partea Presedintiei, Guvernului Romaniei, Agentiei Nationale a Mediului, Agentiei Nationale a Resurselor Minerale, Academiei Romane, Academiei Romane de Stiinte Agricole, a Serviciului Roman de Informatii daca procedeele de prospectare/explorare si exploatare a resurselor de hidrocarburi (indiferent de natura lor) afecteaza sau nu calitatea reurselor STRATEGICE de apa potabila si implicit ce efecte vor exista asupra factorului biotic de pe teritoriile ce fac obiectul acestor lucrari. Cine isi poate permite sa afecteze iremediabil resursa strategica reprezentata de apa potabila? Nu este o chestiune de securitate nationala? Respectarea drepturilor fundamentale prevazute de Constitutia Romaniei reprezinta sau nu o chestiune de securitate nationala?
Atata timp cat factorii responsabili de apararea Constitutiei si a cetatenilor Romaniei nu respecta cadrul legal existent voi considera ca aceasta tara – Romania- este administrata ilegal si voi suspenda orice forma de “solidaritate sociala” cu cei ce incalca legile deja existente, pana la indreptarea situatiei. Este unica forma de protest pe care o cred eficienta si nu voi ezita sa imi exercit dreptul la libera exprimare vis-a-vis de aceasta probelma.
Solicit pe aceasta cale demisia factorilor responsabili de aceste incalcari si tragerea la raspundere legala a celor vinovati, respectiv a Primului Ministru Victor Ponta, a ministrului MAI, a sefului Jandarmeriei, a sefului Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, a sefului Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, a Prefectului judetului Vaslui, a Primarului Comunei Pungesti, precum si a tuturor acelora care prin actiunile si inactiunile lor au generat aceasta stare conflictuala care degradeaza imaginea Romaniei in lume.
Orice inactiune din partea statului roman referitor la cele prezentate in cele doua documente de mai sus echivaleaza cu o “protectie” adusa unui sistem mafiot, care nu are nimic de-a face cu respectarea cadrului legal si va conduce la mentinerea suspendarii platii taxelor si impozitelor aferente pana la remedierea situatiilor. Daca aceasta inseamna nesupunere civica imi asum responsabilitatea de a fi impotriva nerespectarii legilor intr-un stat de drept.
In speranta ca veti analiza cu seriozitate cele sesizate in prezenta comunicare , va asigur de atasamentul meu fata de Romania si de regulie unui stat de drept.
Cu stima,
Iosif Kiss.
Scrisoarea a fost publicata de activenews.ro
Cred ca au fost destul de multe scrisori de genul asta. Sa speram ca nu vor ramane ignorate.
Daca are 20-25% in mod real. Poate mai putin. Restul se obtine „din condei” si din neparticiparea unei categorii – milioanele de ‘telectuali scarbiti! Un adevarat intelectual se informeaza, analizeaza si actioneaza. Un ‘telectual scarbit se crede intelectual, cu o gandire superioara si logica „infailibila”… De aceea nu face nimic… „Nu se coboara el” la nivelul societatii… Dar invarte politica „precum porcul dovleacul”, rateaza esentialul, se pierde in amanunte si asteapta ca altii sa faca ceva. Atunci cand lucrurile ies prost, nu constientizeaza lipsa lui de contributie ci se „scarbeste” de esecul celorlalti si isi reafirma „superioritatea” intelectului si „valoarea” propriei persoane… Cred ca ne lovim la tot pasul de astfel de exemplare „faunistice” care nu sunt nici pro X sau pro Y nici neutre; sunt vesnic „Gica contra” si „prea buni” pentru lumea asta marunta… Domnul respectiv, care a luat aceasta hotarare si a facut-o publica, se inscrie in galeria celor care fac ceva, actioneaza coerent si ofera prin asta un exemplu usor de urmat. E suficient chiar, sa intarziem serios plata impozitelor si se va simti. Da, vom plati niste penalitati… Dar e o nimica toata fata de ce au de suferit fratii din Pungesti, Mosna sau orice alta localitate asaltata de tradatori netrebnici. Azi sunt ei, maine vom fi noi. In mod sigur! E doar o chestiune de timp…
Tensiunile se acumuleaza si la urma o sa faca ,,POC”.
Extraordinar gestul! I se falfaie lui Ponta de un roman. Si de 2 milioane. I se falfaie de fapt de 3-4 milioane. Stie ca are cel putin 50+1 de partea lui. E tot ce conteaza.
Comentariile sunt închise.