La 14 ani, imediat după Revoluție, Marius Stoika pleca din țară, alături de familia sa, în SUA. După 25 de ani a ajuns din nou la Cluj, îmbrăcat în uniforma de ajutor de șerif pe care o poartă cu toată mândria și respectul pe care, în State, o impune. În țara sa natală s-a întâlnit cu colegii de breaslă din mai multe orașe și le-a vorbit tinerilor elevi despre cariera sa, reatează voceatransilvaniei.ro
Printre vizitele la școlile de Poliție și licee, Marius Stoika a vorbit cu reporterul Vocea Transilvaniei, dar şi despre provocările pe care le are în munca sa de zi cu zi, experiențele aproape de moarte prin care a trecut și scandalurile în care au fost implicați, în ultimii ani, oamenii legii din SUA.
SUA, un șoc pentru tânărul de 14 ani ajuns șerif
Marius Stoika s-a născut la Cluj, dar s-a mutat la Brașov la șase luni după naștere. Tatăl său a fost director la Fabrica de ciment de la Aghireș, dar a prins un post la Trustul de Construții din orașul “de sub Tâmpa”. A stat în Brașov până la 14, iar după Revoluție a plecat în SUA alături de familia sa. Acolo a terminat liceu și facultatea, la Criminalistică, după care a urmat Academia de Poliție.
“Integrarea a fost destul de grea, eram copil, eram la pubertate. Vreo 4-5 ani mi-a fost greu, mi-era dor de prieteni. Eu plecasem după Revoluție, așa că a fost un șoc foarte mare. După aceea a fost bine. Când eram la liceu veneau polițiștii la liceu și vorbeau cu noi, ei mi-au insuflat dorința de a face asta”, își amintește acesta.
Stoika povestește că la Academia de Poliție din SUA se lucrează intensiv – șase luni de zile, inclusiv sâmbăta și duminica.
“După aceea se depune jurământul și primești un post, ai un mentor până la 15 săptămâni, până când înveți meseria pe stradă. Am lucrat zece ani ca polițist”, spune Marius Stoika.
A fost de două ori la un pas de moarte
În urmă cu zece ani a trecut printr-un accident care i-a fost aproape fatal și ar fi putut să-i pună capăt carierei. Atunci se afla în afara mașinii de serviciu, direcționa traficul, iar un șofer aflat sub influența alcoolului l-a izbit în plin.
“Avea 120 km/h când m-a lovit, era să-mi pierd picioarele în urma operației. A fost o bătălie fizică și psihică pentru mine ca să revin în uniformă și să îmi fac meserie”, povestește șeriful.
În timpul patrulelor, Marius Stoika a trecut prin multe experiențe intense, dar spune că Dumnezeu a dat să fie încă în viață. L-au ajutat și antrenamentul și experiența, care însă într-unul dintre cazuri era destul de mică.
“Aveam 22-23 de ani, eram după doi ani de Poliție. Am oprit un șofer care mergea cu viteză, i-am cerut permisul și buletinul. Acest act nu-i aparține lui, aparține statului. I-am ordonat să coboare geamul, a refuzat și i-am explicat că voi sparge geamul și îl voi scoate afară din mașină. A refuzat și am făcut ce i-am spus. Am încercat să-l încătușez dar a început să mă lovească, ne băteam pe jos, pe stradă. La un moment dat a început să tragă de teacă, să-mi ia pistolul, să mă omoare cu pistolul meu. Aveam un cuțit în dotare și l-am scos și i l-am înfipt în mână. El tot mai trăgea de teacă și așa că i-am băgat cuțitul în gât. Atunci a sărit de pe mine și a dus mâna la spate. Experiența mi-a spus că vrea să scoată un pistol sau o armă, așa că am scos și eu pistolul, i-am ordonat de două-trei ori să nu facă asta, iar când a scos arma l-am împușcat de două ori în piept. A căzut la pământ, am îndepărtat arma sa și am început manevrele de CPR, resuscitarea, până la sosirea ambulanței și a colegilor. L-am salvat”, povestește Stoika experiența intensă.
Apoi, după ce colegii săi au făcut cercetări, s-a descoperit că bărbatul avea mandat de arestare și omorâse alți doi polițiști într-un alt stat.
“Am găsit droguri și arme în mașină. Dar eu i-am salvat viața pentru ca acesta să ajungă la tribunal, în fața unui judecător și să răspundă pentru faptele sale. A fost judecat și condamnat la moarte și urmează să fie executat pe scaunul electric”, spune Stoika.
Chiar dacă are de-aface cu toate tipurile de infracțiuni, Marius Stoika recunoaște că, pentru el, fiind tată, cele mai dificile cazuri sunt cele care implică violențe împotriva copiiilor.
“Cazurile cu copiii sunt cele mai dificile, mai ales dacă ai și tu copii. Violuri sau chiar omoruri de copii, cazurile de violență domestică. Nimeni nu vrea să ajute copii, mă doare sufletul”, spune șeriful.
“A doua oară te duci la înmormântarea colegului”
Marius Stoika descrie și atmosfera din Poliție și societatea americană după toate scandalurile în care au fost implicați oameni ai legii, care au împușcat suspecți, iar în urma acestor cazuri s-au iscate proteste de stradă.
“A fi justificat sau nu este ceva ce nu e în ochii tuturor. Nu ești în bocancii polițistului când se întâmplă asta. Noi când depunem jurământul jurăm să ne salvăm viața noastră și viața celor de lângă noi. Cei care ies în stradă sunt familiile lor, care cred că toată lumea e perfectă, nu știu că printre rudele lor sunt drogați sau hoți. La noi legile sunt puternice și ne țin spatele. Noi ne facem serviciul. Avem camere de luat vederi pe mașină și pe noi, totul e justificat. Eu când îi spun unui om de două-trei să facă ceva că altfel se întâmplă asta, iar el nu face ce-i spun, ce se întâmplă? Unde e respectul? Orice se întâmplă, ceva minor se transformă în ceva grav în câteva secunde. Mentalitatea că la noi nu se întâmplă e foarte proastă, există și printre polițiști. O dată se întâmplă și a doua oară te duci la înmormântarea colegului”, explică șeriful.
Asta îl face pe Marius Stoika să spună că celebrele reality show-uri cu polițiști “sunt adevărate, 100% e adevărat totul”.
Românii îi știu de frică
În zona sa de jurisdicție trăiesc și mulți români. Șeriful spune că mulți, cei mai mulți dintre ei, se ocupă cu ilegalități, dar că încearcă să rămână sub radarul său, de frică să nu fie deportați.
“Am avut de-aface cu infractori români. Majoritatea sunt veniți ilegal, au luat viză și apoi rămân aici. Fură mașini, le vând pe piese și intră în situații neplăcute. Aud ce se întâmplă, dar nu mă bag doar dacă trebuie să îmi fac serviciul. Majoritatea stau departe de mine pentru că ei cred că vreau să-i trimit înapoi în România, să-i deportez. Cam 80% din românii din comunitatea din centrul și Sudul statului Ohio fac prostii”, e concluzia șerifului.
România, o țară cu mentalitatea rămasă în ‘90
Marius Stoika se întoarce o dată la doi ani în țară, cel mai des la Brașov. La Cluj are familie, dar spune că orașul e departe de locurile unde merge mai des în România. Stoika spune că totul se schimbă repede în țară, dar mentalitatea era la fel.
“Eram la benzinărie, am alimentat și mi-am lăsat mașina la pompă. Am intrat să plătesc, era coadă și a intrat un tip pe ușă, înjurând, întrebând a cui e o mașină albastră. N-am crezut că e mașina mea, n-am răspuns, apoi a intrat iar, la fel de violent și i-am spus că e a mea și ce problemă are cu ea? M-a luat de mână și m-a scos afară din benzinărie. Am ieșit și l-am împins. M-a înjurat și a mers la mașină și a scos o toporișcă. Dacă aveam pistolul la mine, în SUA, îl împușcam. Cât de normal ești să scoți toporișca la cineva? Aveam un baston telescopic și m-am apărat, mi-am făcut treaba și am plecat”, povestește Stoika.
SUA ar fi o pălărie prea mare pentru oamenii legii români
Marius Stoika participă și activ la cazuri, atunci când e nevoie, și spune că infracțiunile sunt cam aceleași și în SUA, dar diferența e la nivel legislativ.
“Legile sunt foarte stricte la noi, nu poți deranja pe nimeni. Totul e bine și frumos până când deranjezi pe cineva. Și dacă faci asta, vin eu și se întâmplă unul din două lucruri: ori rezolvăm treaba și stai frumos în banca tau sau îți dau amendă și te închid. Eu de obicei le dau o șansă. Le spun că am venit pentru că a făcut scandal, au fost plângeri, și îi trimit acasă, la culcare. Dacă a doua oară trebuie să merg eu sau colegii ajunge în arest, la secție, câteva ore”, explică Stoika.
La întrebarea “cât ar rezista un polițist român pe străzile din SUA”, Marius Stoika răspunde cu o sinceritate tăioasă. Dar, pentru a nu-i supăra pe colegii polițiști din România, preferă ca părerea sa să rămână “off the record”. Totuși, spune că sistemul și legislația sunt factorii care duc la situația aceasta.
“Nu le are nimeni spatele aici, nu pot să-și facă serviciul. Și eu aș fi la fel dacă n-aș fi protejat de legi, aș întoarce capul, aș sta în banca mea. Dar aș avea procese de conștiință”, spune șeriful.
Marius Stoika a venit în țară la inițiativa prim-vicepreședintelui Sindicatului Național al Agenților de Poliție, clujeanul Constantin Mandache. Acesta a declarat pentru Vocea Transilvaniei că Sindicatul a încercat să găsească un polițist român în State și așa l-a descoperit pe Stoika, iar întâlnirea cu el a avut loc chiar în SUA, la congresul NAPO. Apoi, Marius Stoika a fost invitat la conferința de la Predeal a SNAP și a ajuns să facă mai multe vizite prin țară pe la școlile de Poliție și prin câteva licee.
Marius Stoika nu avea cum să ignore Brașovul în vizita sa în țară, iar purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar șef iviu Nagy, a declarat pentru Vocea Transilvaniei că prezența sa în liceele din oraș, cu ocazia Săptămânii Prevenirii Criminalității, a fost o surpriză pentru toți elevii. Așa că cei de la IPJ Brașov îi adresează mulțimiri speciale lui Marius Stoika pentru că a fost alături de ei.
Ma nene! Intre politistii americani si europeni , exista intr-adavar o diferenta de mentalitate care in final tine de educatie .Americanul , mai intai apasa pe tragaci si apoi reflecteaza daca a facut bine sau nu . Europenii fac invers . In anglia politistii nu sunt inarmati . La fel ca si in Suedia ,Danemarca . Si in Europa sunt traficanti de tot felul dar politistii fac uz de arme neletale . Dar americanii vere , sunt prea nerabdatori sa apese pe tragaci . Popor de criminali ce!
Ma nene! Intre politistii americani si europeni , exista intr-adavar o diferenta de mentalitate care in final tine de educatie .Americanul , mai intai apasa pe tragaci si apoi reflecteaza daca a facut bine sau nu . Europenii fac invers . In anglia politistii nu sunt inarmati . La fel ca si in Suedia ,Danemarca . Si in Europa sunt traficanti de tot felul dar politistii fac uz de arme neletale . Dar americanii vere , sunt prea nerabdatori sa apese pe tragaci . Popor de criminali ce!
Doamne Dumnezeule ce fel de oameni mai sunt și pe la noi nu au auzit în viața lor de legitimă apărare,aud stupizenii și nu-mi vine să cred că sunt scrise de oameni maturi,e de-a dreptul comic să nu spun altceva, adică polițistul agresat în legitimă apărare fiind nu are voie cu bastonul telescopic ,electric,atomic cum vreți să-i spuneți în benzinărie.Pe ce lume or fi trăind unii oameni ?
Dumneata ce dorești ca un polițist pe deasupra și agresat să-l mângâie pe cappe agresor, adică poliția să fie batjocora tuturor nenorociților.Cu netrebnicii ăștia nu se umblă cu mănuși că nu mai apuci ziua de mâine.Vă place o poliție așa de formă adică o glumă proastă ? exemplul american ar trebui imediat aplicat și la noi, s-o lăsăm mai moale cu metehnele bețivilor ”mai încetișor nașule că se dărâmă biserica”.Haida de !
Asta chiar ca s-a americanizat rau de tot . Auziți-l ce spune ; i-am bagat cutitul in mana , i-am tras doua gloante in piept , i-am ordonat sa deschidă geamul etc . Nea serifule ! Stai acolo nene . Tara aia este potrivită pentru de-alde matale adica „tueurs nes ” cum zic francezii .
Care este problema sefu , ai tras tare , la greu prin Franta . Lasa bietu cetatean , a-si scrie cele antamplate , s-au hop sari repede de remorca an sus , ca-ti este necesara o placa de matriculare .
Miule , ca scrii prost , mai treaca mearga , dar macar , fa-ma sa inteleg ce vrei sa spui . Scrie-mi maine , cand te-oi trezi
LIMBA ROMANA, amice ! Invat-o, ca nu te-ntelegem!
Just ! Parca omoara muste, nu oameni! Draga harababura americana, iti dai seama ca faci crime cosmice si te mai si lauzi ?Tu negi creatia divina, Stim ca asta ti-e meseria, nimeni nu-ti cere sa fii victima , dar, pentru Dumnezeu, taci! Nu mai spune si altora!Nasule, de ce naiba publici asemenea aberatii care pot influenta psihic anumite categorii: tineri, femei, persoane cu alta scara de valori decat omorul ?
Pun pariu ca poza este facuta in Romania. A venit cu uniforma in valiza. Cred ca tzatza Vasilica a lu’ Nae Spanzuratu’ a ramas cu gura cascata cefrumusete de barbat, maica !
Cat Pandilica militianul, nu a iesit la lumina zilei pe toata durata concediului lu Don Sherif de Carpati. De rusine, bineinteles
Decât să postați articole atât de agramate mai bine postați articole din secolul XVIII-XIX, sunt privite cu mai mult respect decât idioțeniile scrise de voi! Nu am reușit să citesc articolul până la final pentru că este scris penibil!
EXACT!
comentarii de idioti,pai nu spune serifu’ bine ca mentalitatea sufera?!
Bravo serifule!
Bravo dl Mircea .
I-auzi mai. Pai bastonul telescopic e arma alba, toporisca nu e. Plus, dupa cum spune el, daca putea il omora, i-a facut cineva dosar penal in Romania lui palarie asta?
In plus discrimineaza, la toarta cu autorul articolului.
De ce să-i facă dosar,legea actuală prevede alte locuri decât benzinăria unde este interzisă folosirea sau portul bastonului. Putea să se facă eventual un dosar pentru tulburarea ordinii publice sau lovire în cazul din urmă doar în situația existenței unei plângeri dar oricum ar fi fost în legitimă apărare.
Asta a vazut prea multe filme americane.
Comentariile sunt închise.