Un preşedinte pentru neliniştea noastră

Toate încercările de ultimă oră de pacificare a orgoliilor şi intereselor clientelare în zona dreptei politice în vederea cîştigării Cotroceniului au un defect major: politicienii care fac jocurile cheamă electoratul presupus a fi de dreapta să voteze un scaun, iar nu un preşedinte. Explicit, oricare dintre candidaţii de dreapta din faza preliminariilor ce va fi desemnat  să joace finala cu Ponta, fie Iohannis, fie Predoiu, face figura unui personaj politic, iar nu a omului politic de anvergură, a unui pion de pe tabla de şah, iar nu a jucătorului.

O bună parte a românilor informaţi, cultivaţi (fie şi cu măsură!) şi în consecinţă protejaţi de toxicitatea Antenelor Intact, dar nu numai de acest vîrf de lance al mizerabilismului presei româneşti, realizează dezastrul ce ne aşteaptă cu braţele larg deschise peste doar patru luni: preşedintele României se va numi Victor Viorel Ponta. Desigur că pe viitorul preşedinte l-ar putea chema oricum, de ce nu şi Ponta, important ar fi fost ca el să nu fie, în carne şi oase, Victor Viorel Ponta. Din păcate însă, toate iţele şi sforăriile politice de ieri, de azi şi previzibil de mîine, de la stînga fesenistă la dreapta mereu în chinurile facerii dar băţoasă în chip dizgraţios, conduc spre acest dezastru, care se defineşte prin aceea că partidul latifundiar PSD va avea întreaga putere începînd cu 2015.

Aceasta se traduce, pe limba poporului cu buletinul de vot într-o mînă şi sacoşa electorală în cealaltă, în satisfacerea poftei baronilor PSD, dreptaci sau transpartinici, poftă pe care a exprimat-o ca pe o axiomă, în mod public Dan Voiculescu după debarcarea guvernului Ungureanu: „Nu vom avea puterea pînă nu vom avea şi Justiţia.” Aşadar miza ocupării Cotroceniului de către PSD, pentru care partidul şi sateliţii aruncă totul în luptă este, cum s-a spus de atîtea ori, blocarea reformei Justiţiei, atîta cîtă e, urmată de întoarcerea cu cheia politică şi la nevoie cu şperaclul la perioada guvernării Năstase.

Victor Ponta va juca acest joc murdar poate că nu de bună voie, dar nu va avea de ales în faţa presiunilor baronilor care însumează miliarde de euro dar şi sute de ani, potenţiali, de puşcărie. Pentru a-şi salva libertatea şi averile dobîndite prin furt, aceşti „politicieni” sînt în stare să-şi sacrifice şi mamele de la care au supt, darămite partidul şi rolul de primadonă de la Palatul Victoria al lui Ponta, în care acesta se simte atît de confortabil.

Pentru că mulţi români s-au săturat să tot aleagă „răul mai mic” iar dreapta unită acum conjunctural a fost incapabilă să „furnizeze” un candidat puternic, un om politic de anvergură iar nu un executant, probabilitatea ca PSD cu Ponta moţ în frunte să piardă Cotroceniul e aproape de zero.

Dilema dreptei este: Iohannis sau Predoiu?

Miza în ce priveşte cîştigarea Cotroceniului? aceasta e de mult pierdută, pentru că nici unul din cei doi nu convinge exact pe aceia care ar trebui convinşi: nu nehotărîţii, nu absenteiştii din nesimţire, din „miserupism”, ci pe aceia care nu mai acceptă să pună „răul mai mic” în fruntea ţării lor măcinate de corupţie, clientelism, hoţie, politicianism de cumetrie, cu un sistem de educaţie la pămînt şi un sistem de sănătate bolnav cronic.

Pentru ca toţi aceşti absenţi „radicali” în convingerile lor să fie cîştigaţi de oferta dreptei, ar fi fost nevoie de un candidat care să ne scoată din inerţia lui „ce-a fi o fi”, a lui „se poate şi aşa”, din liniştea socială şi pacea politică promise de PSD şi Ponta.

Altfel spus, de un candidat viitor preşedinte pentru neliniştea noastră. Aşa cum a fost Traian Băsescu în ceea ce priveşte apărarea statului de drept şi protejarea justiţiei de intervenţia politicului – cît româneşte a fost posibil, desigur.

sursa: revista22.r0