Un portret chirurgical! | Călin Popescu Tăriceanu

Colegii de la Revista 22 m-au rugat sa fac un portret al lui C. P. Tariceanu, asa cum l-am cunoscut eu pe vremea cand eram asociat cu PNL. Ce sa zic?! Exact asa cum il vede toata lumea zilele astea, exact asa il stiu eu de aproape doua decenii. Daca zic ceva gresit care sa fie in dezacord cu ceea ce se vede acum la lumina zilei de catre toata lumea, va rog sa ma corectati:

Papion, costum, ton gros si grav pe fond de gaunosenie de idee, hobby adolescentin pentru motoare scumpe, intelect de vioiciune subliminala. Cultura si caracter: no comment. Lene de magnitudini epice. Incontinenta conjugala: simplu simptom benign al unei akrasii patologice. Mintea: cronic odihnita, cu ferestre inguste, in majoritatea timpului inchise. Sumar mobilata dar rapace, concentrata lent si obsesiv pe interesul propriu, definit in cei mai ingusti si lipsiti de imaginatie termeni. O lipsa de generozitate tangenta avaritiei pure si simple, depasita doar de o flexibilitate morala si principiala confundabila cu oportunismul cel mai rudimentar. (Asta cu morala si principiile e un fel de a zice, o figura de stil, un mod de a le baga in seama intr-un context in care nu conteaza si un mod de fi generos cu omul ca si cand flexibilitatea aia a sa ar avea ceva in jurul careia sa se manifeste. Passons!)

Ma rog, putem continua cu detalii. Ideea e insa simpla si deja s-a inregistrat: Avem aici toate trasturile in care “marile familii” se pare ca se regasesc fara ezitare ori de cate ori au avut de exprimat o optiune publica. Ne-au omorat cu el si cu PNL-ul lui. Cu cat PNL devenea mai mult o cloaca de corupti si impostori, cu atat ii luau in brate mai tare… N-a fost ticalosie in PNL pe care sa nu o valideze si scuze. N-a fost abuz, impostura, nesimtire sau tradare la care sa nu fi inchis ochii aprobator. Ce vrei, lupta de stil. Lupta de clasa. Lupta de manera.

Chiar asa: In toata povestea asta cu “aristocratul” Tariceanu e foarte interesant ce mai zic “marile familii”, “lumea buna”, “vechea elita” pentru care, am vazut in toti acesti ani, Tariceanu reprezinta port drapelul si simbolul politic numarul unu. Ultima data cand le-am vazut pe respectivele familii manifestandu-se politic vioi, se agitau cu o petitie (cu circuit inchis evident) spre suspendarea Presedintelui, un personaj considerat fara manera si deci detestabil prin definitie. Un marlan. Ce stat de drept?! Ce lovitura de stat?! Ne trebuie un om cu clasa, fin, stilat, cum ar fi de pilda, Tariceanu….Pana atunci, buni si Ponta si Antonescu. Voiculescu? E OK. Monarhist de-al nostru, din popor.

Deci cu atat mai curiosi suntem azi ca sa auzim ce spun si ce cred respectivii. Ce zic de Tariceanu al lor? Sef mare la Senatul lui Ponta. Da, V. Ponta: elegantul si manieratul lider al frontului pro-manera, clasa si stil. Ce petitii mai semneaza „oamenii de calitate” si in numele a ce? Butoni, franjuri, poleiala? Ce-i mai impresioneaza in viata publica si de ce?

Nu ca ar conta cu ceva in schema publica a lucrurilor ce cred ei. Dar avem o curiozitate stiintifica: Cum le functioneaza mintea si cum poate sa fie repornita (daca poate fi) pentru a functiona in limitele parametrilor normali. Si cand zic normali, ma gandesc nu la ceva cu totul special ci la ceva simplu si natural cum ar fi nivelul obisnuit de prostie statistic uniform raspandita in micile si mijlociile familii.

Dar deviem de la subiectul indicat de colegii de la 22. Asadar: C. P. Tariceanu. Ce ar mai fi de spus dupa douzeci de ani si ceva de parazitism, oportunism si impostura in viata publica romaneasca, incununtati glorios cu sinecura asta primita de la Grupul Infractional Organizat? Evidenta este atat de clara, declaratiile si atitudinea sa atat de transparente in simplicitatea lor prefabricata si mecanic-stupida…Ce mai poti sa mai adaugi la ceea ce spune si face personajul insusi?!
Poate doar atat: un excelent studiu de caz in problema rolului norocului in viata prostului si -prin implicatie- a rolului prostului in istorie. O tema ce a preocupat de mii de ani cele mai stralucite miniti ale omenirii. Cineva ar trebui sa scrie o carte despe cazul asta. Cartea ar urma sa fie folosita ca manual didactic si sa fie predata in licee si scolile profesionale. Macar atat folos am avea de pe urma personajului.

Vi se oare ca nu e exacta observatia de mai sus privind studiul de caz? Inseamna ca inca nu ati studiat cazul cu o atentie minimala. Vi se pare ca e prea dur intreg comentariului de mai sus? Insemna ca practicati un fel de “Gratiati-l pe Popescu” aplicat la tratamenul public al incompetentilor si panglicarilor care paraziteaza la varf viata politica din tara noastra.
Daca nici dupa toate ticalosiile si pagubele pe care le-a produs acest individ vietii publice si guvernarii Romaniei nu avem libertatea sa spunem direct ceea ce se vede cu ochiul liber, daca nu avem voie sa-i punem in fata oglinda caracterului si faptelor sale, atunci sa lasam orice pretentii la o parte, sa-i gratiem pe toti, sa tacem complice si eventual chiar sa-i si laudam. Si odata gratiati, sa-i mai si punem sa ne guverneze prin rotatie. Ceea ce de fapt se pare ca si este aspiratia noastra. Ca asa suntem noi, eleganti: nu vrem sa-i ranim cu atitudinea si cuvintele noastre. Mai bine sa ne conduca: E mai normal asa.

Sursa: revista22.ro