1443793345-2349

Kremlinul a respins marți ca ”pură calomnie” acuzațiile de corupție formulate de Trezoreria americană la adresa președintelui rus Vladimir Putin într-un reportaj BBC, cerând Washingtonului să prezinte ”dovezi concrete” în sprijinul afirmațiilor sale, relatează AFP, într-un material preluat de Agerpres.

‘Aceasta nu este decât pură invenție și defăimare, fără nicio legătură cu realitatea. Suntem familiarizați cu acest gen de trucuri jurnalistice legate de incompetență, căutare de senzațional sau înscenare’, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

‘Totul nu ar fi fost decât un nou exemplu de jurnalism iresponsabil tipic dacă nu ar fi existat comentariile oficiale ale Trezoreriei americane’, a adăugat el. ‘Formularea unor astfel de acuzații de către o instituție precum Trezoreria americană fără a furniza dovezi concrete aruncă o umbră asupra acestei instituții’, a spus în continuare Peskov.

Un înalt responsabil al Trezoreriei americane a afirmat într-un reportaj BBC, care a fost difuzat luni seara, că Vladimir Putin este ‘corupt’, acuzându-l de utilizarea resurselor statului pentru îmbogățirea aliaților săi și ‘rotunjirea’ averii sale.

Este pentru prima dată când administrația americană îi aduce acuzații președintelui rus în termeni atât de expliciți, notează AFP.