Un jurnalist olandez care lucreaza in calitate de corespondent de razboi in Siria pentru publicatia Nieuwe Revu a reusit sa obtina un pasaport si o carte de identitate false cu fotografia premierului olandez Mark Rutte pe cele doua documente.
Actiunea a fost desfasurata in cadrul unui demers jurnalistic cu scopul de a vedea cat de usor ar putea obtine astfel de documente contrafacute, a relatat miercuri portalul de stiri DutchNews.nl, citat de Agerpres.
Harald Doornbos a platit suma de 750 de euro pentru pasaport, toata ‘operatiunea’ durand doar 40 de ore.
Falsificatorii l-au incredintat ca va putea intra fara probleme in Cipru cu acest pasaport pe numele lui Malek Ramadan si cu fotografia premierului olandez Mark Rutte pe document.
Jurnalistul a explicat ca scopul demersului sau nu a fost sa cumpere un pasaport fals cu fotografia lui Rutte, insa falsificatorii i-au cerut sa le dea numele clientului si fotografia sa, asa ca a dat un nume la intamplare si fotografia primului ministru.
‘Daca eu am putut sa cumpar un pasaport sirian contrafacut de o calitate buna, orice combatant sau jihadist care lupta in Siria poate sa faca acelasi lucru’, spune el. ‘Atunci este relativ simplu pentru ei sa intre in UE si sa comita atentate teroriste’, estimeaza jurnalistul olandez.
sursa: stirileprotv.ro