Gest unic al Arhiepiscopului Ioan Robu, din cadrul bisericii Romano-Catolice. Prelatul a fost la Clubul Colectiv pentru a se ruga pentru victimele de vineri seara. „Ne rugăm pentru cei rămași în viață și ne rugăm la Dumnezeu pentru victime. Mi-am cerut iertare celor decedați. I-am cerut iertare și lui Dumnezeu pentru că noi nu am făcut nimic ca să ne fie altfel. Să ne fie rușine că nu am schimbat ceva în țara asta în 25 de ani”, a tunat Robu.
Declarațiile acestuia nu s-au oprit aici. „Am cerut ca Dumnezeu să îi ducă în lumina veșnică, iar pe cei rămași să-i mângăie. Noi Bisericile, nu am lucrat îndeajuns. Trebuie să schimbăm ceva în modul de a gândi și să acționăm. Înghițim neglijențele, corupția, șmecheria și credem că sunt nimicuri, dar ele pot fi criminale. Nu Dumnezeu a îngăduit această tragedie”, a spus Robu.
De aceea se vor uni bisericile, le vor uni cei ce sunt la fel în cuget și simțiri. Revenirea catolicilor la credința ortodoxă, la dreapta credință, nu va mai ține seama de capii lor(ai bisericii catolice). Enoriașii catolici vor forța unirea, căci mulți dintre ei sunt ortodocși în inima lor și numai cu numele catolici. Unirea însă nu va veni oricum, ci determinată bineînțeles de o „nevoie”. Părintele Arsenie Boca, credem că și asta a vrut să insinueze prin pictarea de Sfinți catolici în Biserica Drăgănescu. Sfinții nu-i facem noi, ci Dumnezeu, noi doar îi recunoaștem și-i cinstim, chiar dacă nu toți dintre noi(asta funcție de nivelul de înțelegere al fiecăruia). Sfinții care au rămas la catolici după schismă, aceștia s-au vrut îndrumători ai lor spre mântuire și nicidecum altceva. Dealtfel, așa ne rugăm la Sfânta Liturghie: „Ne rugăm pentru unirea tuturor”. Numai că această unire nu poate fi decât în modelul Hristos, pe care toți, cu excepția ereticilor, îl deținem, chiar dacă nu conștientizăm acest lucru. Deci se împlinește ceea ce este scris în Sfânta Liturghie(unirea tuturor). Să nu vă mire, precum la pilda bunului samaritean(samaritenii erau considerați rău credincioși), că întâlniți catolici mai buni, mai milostivi decât ortodocșii. Este exact ceea ce afirmam la începutul comentariului. De aceea ne vom uni, numai că unirea va veni tot din astfel de nevoi. Asta-i !
Mamaa ce bou esti!
Bou???….un fel de vacă!!!…un pic mai prost decit prevede legea!
Dl Lica.Ar trebui sa mai citesti si sa vezi care biserica a s-a despartit de care la Marea Schisma din 1054! Ar mai trebui sa vezi ca majoritatea preotilor ortodocsi au alta preocupare si anume aceea de imbogatire, dar pentru cei cativa preoti care se gandesc la harul dobandit am tot respectul,desi sunt catolic. De asemenea mai adaug faptul ca nu pot sa uit cum in curtea Mitropoliei din Iasi la Sarbatoarea Cuvioasei Parascheva in loc ca lumea sa se reculeaga, ei faceau shopping, dar nici autorizatiile de vanzare pentru niste umile dughene care comercializau tot felul de obiecte de cult,autorizatiile fiind emise de aceeasi Mitropolie. Incearca si asculta vreo predica de la un preot catolic si ai sa vezi ca nu te va indemna niciodata ca asa cum a dat acordul Patriarhul Daniel in ziua de alegeri la Presedintele Romaniei , semn de la care lumea a inteles ca trebuie sa voteze actualul Presedinte. Si mai vreau sa-ti spun ca doresc unirea bisericilor,dar acest lucru nu va fi posibil din cauza mentalitatii capilor acestora.
Sie ce are de-a face cu ce s-a intimplat in discoteca din Bucuresti? Nu inteleg legatura…
Frumoase cuvinte.pacat ca doar un preot catolic poate gandi astfel,preoti ortodoxi nu stiu decat „baniibaniibaniii”ma gandesc sa mi schimb religia daca se poate…
De-ai vedea preotii catolici in Germania… Nu te inmormanteaza nici dracu, daca nu platesti contributiile bisericesti…
si la noi cum este ca popii ortodocsi dicteaza tot inclusiv pe cine sa alegi la alegeri .O gasca de escroci.
Stai la locul tău, căci stai bine. Nu cele ce fac unii preoți ortodocși contează, ci adevărata Credință Ortodoxă pe care numai unii dintre preoți o împlinesc.Ține-ți credința adevărată(ortodoxă) în inima ta, iar la moment de cumpănă, dovedește că ești creștină cu adevărat, adică nu-ți este frică de moarte precum Hristos. Nefiindu-ți frică de moarte, vei călca peste ea asemeni textului cântării bisericești: „ cu moartea(ta) pe moarte(pe frica de moarte) călcând” (tot asemeni lui Hristos, căci ești și suntem toți după chipul Lui).
ce inseamna „credinta adevarata”? De unde stim care este „credinta adevarata”? Catolicii, musulmanii spun la fel! Daca ne inversunam ca numa o religie este adevarata, ajungem la razboi religios! Nu religia din care facem parte este importanta ci CREDINTA IN DUMNEZEU si aplicarea preceptelor religioase cum ar fi: iubirea aproapelui, iertarea, compasiunea! Restul sunt „desertaciune si
vanare de vant”
Religia Ortoxoxa este singura adevarata,calea spre mantuire! Nu te lasa inselata! La Vatican sunt toti masoni..Am stat in Italia! Strabunii au aparat cu ptetul sangelui credinta ortodoxa! Mergi la o manastire in Moldova si ai sa vezi cata dragoste e acolo! Am trimis amici catolici la Sf Nectarie.Au recunoscut ca la noi lucreaza harul se simte in biserica…La ei e doar de fatada! Stiu preoti catolici care au trecut la ordodoxie! In medicina sunt medici buni si mai slabi.. asa si in biserica.Hai sa ii cautam pe cei buni! Mergi la Sf.Nectarie in Bucuresti…Si apoi imi spui ce ai simtit la Radu Voda! La Mihai Voda…La Radu Voda este un calugar neamt…convertit…la ortidoxie,deosebit! Vb limba romana! A parasit familia si a venit la chemarea sfanta…
Noi avem sfinti care fac minuni,Sf moaste…mii de oameni se trateaza de boli incurabile! Cauta Sfantu Efrem cel nou minini si Sf Nectarie! Cauta pe youtube documentare din Athos Grecia .Taramul Maicii Domnului! Acolo Sfanta fecioara se arata si spune „catolicii sunt dusmanii mei si ai fiului meu” Sunt eretici….Au schimbat multe…Domnul sa te lumineze! Sper sa nu te pierzi! Roaga-te la Sf.Nicolae!!! Este protectorul nostru! La biserica Sf.Gheorge lg.Cocor. Acolo ai mana cu care binecuvanta sfantul! Sa te aiba in paza!!! Amin!
Parintele are dreptate! E numai vina noastra caci Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru si noi nu stim ce sa alegem! Felicitari, Excelenta !
Biserica ortodoxa romana si-a pierdut de mult credinta.Acum face politica pentru ca asta inseamn bani,foarte multi bani.Ar trebui ca biserica sa fie separata in stat.Si mai mult,ar trebui deposedata de toate averile stranse necinstit,hotul de Daniel si clica lui lasati doar cu hainele de pe ei.
Tot respectul pentru preotul acesta catolic. Sunt ortodox, dar pentru asta nu condamn faptul ca preotii nostrii nu au fost aproape de oameni atunci cand era nevoie (cine sunt eu sa judec sluga Altuia?) ei vor da socoteala de asta. Eu imi pastrez credinta in continuare si ma rog pentru ei cum pot. Aici nu mai este vorba de credinta sau necredinta, ci de a fi sau a nu fi om.
„noi, bisericile”… Cumva e ca gluma aia cu Ceao şi Nixon, cu „noi, preşedinţii”…
BINE PUNCTAT
In sfarsit un punct de vedere de bun simt. Biserica ortodoxa tace. A da, tace si blesteama copii si tineri nevinovati doar pt ca ascultau rock. Si trimite la plimbare parintii care n-au bani sa isi ingroape fiul. Sunt ortodox dar mi-e rusine. Ce-ar zice voievozii, aia de ii invocati voi, preafericitilor, când urlati ca nu vreti moschee? Ce-ar zice seful vostru direct, Dumnezeu, daca v-ar vedea? Ca de văzut sunt sigur ca nu va mai vede de mult.
am scris mai devreme ca nu e corecta opinia lui nikos despre Biserica Ortodoxa si l-am intrebat asa…daca el spune ca Bunul Dumnezeu este seful prelatilor ortodocsi ,atunci cine-o fi seful lui?Eminescu spune ca Biserica Ortodoxa este Mama Neamului Romanesc.
Prietene ma doare fix in c.. in momentul asta de ce spunea Eminescu acum 150 de ani. Pe vremea lui poate ca era valabil. Dar tu crezi ca mai ai biserica ortodoxa astazi? Ce fel de biserica e aia care nu misca un deget atunci cand tara are nevoie? Biserica ortodoxa e cea mai bogata institutie din tara si isi permite sa evacueze oameni din case, sa exploateze paduri, si nu am vazut o singura donatie pentru oamenii care au suferit in tragedia asta din partea bisericii ortodoxe. Au fost copii care si-au donat alocatiile si oameni care au donat cate doi euro pt ca nu puteau mai mult, asta in timp ce preaferictii iau taxe de 1000 lei pentru o inmormantare si se plimba cu Mercedes. Intr-o tara care se bate cu pumnul in piept ca e ortodoxa, ajunge un preot catolic la locul tragediei si se roaga pentru sufletele celor decedati. Poti sa ii dai inainte cat vrei cu biblia, cu ortodoxia, cu Eminescu si cu mama lui Stefan cel Mare daca vrei, nimic nu imi va schimba parerea despre acesti fatarnici care se autointituleaza slujitorii lui Dumnezeu!
Bravo, Nikos! M-ai facut sa zambesc printre lacrimi! Si asta e bine !
biserica trebuie sa fie alaturi de popor…asa ca asta este o palma data pe obrazul unei biserici unde VOCATIA este extrem de rara si preotia a devenit MESERIE! Rusine BOR!
Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorâtă,
Unde pătrunde ziua printre fereşti murdare,
Pe lângă mese lunge, stătea posomorâtă,
Cu feţe-ntunecoase, o ceată pribegită,
Copii săraci şi sceptici ai plebei proletare.
Ah! – zise unul – spuneţi că-i omul o lumină
Pe lumea asta plină de-amaruri şi de chin?
Nici o scânteie-ntr-însul nu-i candidă şi plină,
Murdară este raza-i ca globul cel de tină,
Asupra cărui dânsul domneşte pe deplin.
Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.
Unii plini de plăcere petrec a lor viaţă,
Trec zilele voioase şi orele surâd.
În cupe vin de ambră – iarna grădini, verdeaţă,
Vara petreceri, Alpii cu frunţile de gheaţă –
Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid.
Virtutea pentru dânşii ea nu există. Însă
V-o predică, căci trebui să fie braţe tari,
A statelor greoaie care trebuie-mpinse
Şi trebuiesc luptate războaiele aprinse,
Căci voi murind în sânge, ei pot să fie mari.
Şi flotele puternice ş-armatele făloase,
Coroanele ce regii le pun pe fruntea lor,
Ş-acele milioane, ce în grămezi luxoase
Sunt strânse la bogatul, pe cel sărac apasă,
Şi-s supte din sudoarea prostitului popor.
Religia – o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?
Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi…
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea –
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.
Minciuni şi fraze-i totul ce statele susţine,
Nu-i ordinea firească ce ei a fi susţin;
Averea să le aperi, mărirea ş-a lor bine,
Ei braţul tău înarmă ca să loveşti în tine,
Şi pe voi contra voastră la luptă ei vă mân’.
De ce să fiţi voi sclavii milioanelor nefaste,
Voi, ce din munca voastră abia puteţi trăi?
De ce boala şi moartea să fie partea voastră,
Când ei în bogăţia cea splendidă şi vastă
Petrec ca şi în ceruri, n-au timp nici de-a muri?
De ce uitaţi că-n voi e şi număr şi putere?
Când vreţi, puteţi prea lesne pământul să-mpărţiţi.
Nu le mai faceţi ziduri unde să-nchid-avere,
Pe voi unde să-nchidă, când împinşi de durere
Veţi crede c-aveţi dreptul şi voi ca să trăiţi.
Tot Eminescu o spune si pe asta… si asta se potriveste momentului actual. Oameni morti, alti raniti si care vor trage probabil o viata de pe urma acestui accident, si noi vorbim de Biserici, in loc sa vedem societatea de rahat in care ne complacem, in loc sa ne scuturam de jegul in care ne taraie conducatorii corupti si tot felul de preoti prefacuti si jegosi care se imbogatesc de pe urma noastra. Vrem biserici cu stule dar nu avem spitale si scoli decente !! Gabriel deschide ochii aia pe care i-ai primit de la Dumnezeu si lasa gargara aiurea pe tot felul de site-uri!!
De asta bunul lui prieten, Creanga, a renuntat la haina preoteasca, o fi vrut sa fuga de la fusta mamii.
O fi fost pe vremea lui, desi nu cred!
Chiar l-am vazut pe preot azi la stiri, dar nu m-am uitat atent sa observ ca e catolic. Mi-a placut din suflet ce a zis. Si aceeasi parere am avut-o si eu, un punct de vedere de bun simt. M-a facut sa ma simt mandra ca sunt catolica.
E grav daca esti catolica si nu il sti din vedere pe arhiepiscopul Ioan Robu
Valy, e grav ca te iei de nimicuri si transformi un comentariu simplu, care se voia a fi frumos si sincer, intr-o critica.
Coruptia,hotia,delapidarile,PCR(Pile Cunostinte Relatii),incompetenta politicienilor si guvernantilor este deviza pe care se bazeaza noul regim PSD instaurat de Infractorul Iliescu dus la culmi nemaiintalnite de Infractorul Ponta si preluand stafeta mai nou de Condamnatul Dragnea.Retrospectiva pe scurt al ultimelor 25 ani!
25 de ani dintre care 10 ani au fost ai lui Basescu si ai PDL-ului… ce repede uita romanii! Cam… cat de repede vor uita si de aceasta tragedie. Tragedie in urma careia in loc sa ajutam cu totii si sa ne mangaiem copiii si mortii, ne balacarim ca porcii in mocirla politica, religioasa etc. Eu zic asa: DEMISIA!!!! si LA PUSCARIE!!!! pentru toti, autoritati, organizatori si patroni. Pentru 31 de suflete nevinovate disparute aceasta este pedeapsa, pana la arderea vesnica in iad: demisia MAI, demisia PRIMARIEI, demisia ISU, demisia, mama lor de criminali! Si la puscarie!
Comentariile sunt închise.