Photo by: PK/STAR MAX/IPx 6/3/02 David Bowie and Iman at the 2002 American Fashion Awards. (New York Public Library, NYC)

Averea cântăreţului britanic David Bowie, care a decedat pe 10 ianuarie, este estimată la aproximativ 100 de milioane de dolari, jumătate din aceasta urmând să îi revină văduvei artistului, celebrul super-model Iman, iar cealaltă jumătate va fi împărţită de fiul şi fiica starului, potrivit BBC, citat de gandul.info

Potrivit testamentului artistului, care a fost depus vineri la o instanţă din Manhattan, Iman va primi jumătate din averea cântăreţului şi reşedinţia din New York a cuplului.

Cealaltă jumătate a averii lui David Bowie va fi împărţită de fiul artistului, Duncan, care provine din prima căsătorie a cântăreţului, cu Angela Bowie, şi de fiica starului, Alexandria Zahra Jones, rezultată din căsătoria lui cu Iman.

david-bowie-iman

Pe de altă parte, potrivit informaţiilor din testamentul său, David Bowie şi-a dorit să îi fie împrăştiată cenuşa pe insula Bali, într-un ritual budist. Nu se ştie dacă această ceremonie a avut deja loc.

Trupul neînsufleţit al lui David Bowie a fost incinerat pe 12 ianuarie, în New Jersey, potrivit unui certificat de deces ataşat testamentului. Niciun membru al familiei sale şi niciun prieten nu au fost prezenţi la incinerarea sa, în conformitate cu dorinţa cântăreţului britanic.

Pe de altă parte, potrivit testamentului artistului, asistenta personală a starului, Corinne Schwab, va primi două milioane de dolari, în timp ce o sumă de un milion de dolari a fost lăsată de cântăreţ unei foste dădace, Marion Skene.

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit pe 10 ianuarie, la vârsta de 69 de ani, după o curajoasă luptă de 18 luni cu cancerul.

Ultimul album al lui David Bowie, „Blackstar”, lansat cu două zile înainte de moartea acestuia, se află pentru a treia săptămână consecutiv pe primul loc în topurile din Marea Britanie, mai scrie gandul.info