Ultima țeapa a lui Dinu Patriciu

O înțelegere pe bune

Timp de 4 ani am fost unul dintre oamenii care a petrecut cel mai mult timp in preajma lui. I-am vazut si admirat calitatile si am incercat sa tin departe Adevarul Holding si pe mine personal de partile lui rele.

Aveam un „deal” simplu cu Dinu Patriciu: el finanteaza, noi discutam proiectele, eu conduc afacerea. Spre disperarea unora, spre uimirea altora si suspiciunea tuturor, EXACT asa s-a intamplat. Din octombrie 2006 pana in aprilie 2010.

Si lucrurile au mers perfect. Incepusem sa ascundem cota reala de piata a trustului. Pur si simplu Adevarul Holding devenise prea mare.

Chestia asta i-a exasperat pe multi. Dan Voiculescu (actualmente “aparatorul” libertatii presei) si chiar fiica acestuia Camelia (bine “educata” in meserie de taticu) au luat pe rand peste picior “fuga de raspundere” a lui Patriciu care le explica lor si nenumaratilor care il sunau pe telefon ca nu dirijeaza in niciun fel activitatea redactiilor. Binenteles si astazi sunt multi convinsi ca Dinu folosea asta ca pretext. In realitate era purul adevar.

Am niste povesti cu Camelia Voiculescu si materiale trimise “spre publicare” de asistenta lui Dan Voiculescu ca “urmare a discutiilor de aseara intre dl Patriciu si dl Voiculescu” pe care le voi spune candva. Acum vreau sa spun doar ca 4 ani, Dinu Patriciu si-a TINUT cuvantul.

Si, ca o regula in afacerile lui, acolo unde nu se baga, lucrurile mergeau. Putea veni cu idei, unele erau senzationale dar daca isi baga mana era nenorocire. Strica tot. Apoi pleca. Se suia in avion si disparea cu saptamanile. Cand se intorcea te intreba de rezultate, ca si cum nimic nu s-a intamplat.

Nu vreau sa spun ca nu a incercat! Nu! A incercat interferente de NENUMARATE ori. Macar acum sa spunem adevarul curat. Cei apropiati mie stiu bine. Dar incerca la modul caracteristic lui, foarte diferit de al lui Vantu si Voiculescu: ELEGANT. Apropo-uri, povesti, insistente, “dezvaluiri”…. ma rog. Cand avea un interes il “promova”. Refuzurile mele si reticenta sefilor redactiilor il determinau sa nu insiste pe subiectele unde noi eram de cu totul alta parere. Si am fost de extrem de multe ori. Partea asta, specia “Voiculescu-Vantu” este incapabila sa o inteleaga. Asta il va face intodeauna, asa cum scria si colegul Laurentiu Ciocazanu, pe Dinu Patriciu, foarte diferit si net superior celor doi.

Unul din marile mele regrete este ca cei care i-au ascultat telefonul (absolut tot timpul) nu au publicat niciodata convorbiri intre mine si el. Le-ati fi putut compara cu “stenogramele lui Vantu”, convorbiri intre Vantu si angajatii sai. Si face comparatia.

Un sclav al băncilor care-și crease o lume paralelă

Dinu Patriciu a fost un om complicat. Nu a avut niciodata miliardele de care vorbeste lumea. Totul a fost o minciuna. Avea un mare motiv sa para mai bogat: atragea mai repede si mai usor finantari si era pasuit lejer de creditori. De aici si diferenta uriasa cand s-a facut socoteala banilor la divort. Unii jurnalisti stiau adevarul dar le convenea senzationalul minciunii. Era mai “vandabil”.

Intr-un fel a fost sclavul bancilor. Trebuia sa para mai bogat decat era pentru ca bancile sa ii finanteze ideile. Trebuia sa para mai sanatos decat era pentru ca bancile sa nu se sperie. Trebuia sa para mai in siguranta decat era (ma refer la lejeritatea cu care trata masurile de siguranta) pentru ca bancile sa fie si ele asigurate. Trebuia sa para pro-european desi avea prieteni rusi care il incantau. Trebuia, trebuia…..

Nu e deci nicio surpriza ca isi crea o lume paralela. O lume a lui. In care era adulat, mangaiat, laudat non-stop (ii placeau totusi laudele facute inteligent). Adora sa simta respectul, admiratia celor din jur fata de persoana lui.

Ii placea mult sa traga sforile. Era a doua lui natura sa faca asta. Lumea era pentru el o mare tabla de sah si se pricepea foarte bine sa puna piesele la locul lor.

Dinu era un vizionar. Avea idei mari, intelegea proiectele mari si stia, ca si Voiculescu, Sarbu si Vantu, sa isi aleaga foarte bine oamenii. Mintea mult. El nu numea asta “minciuna”. El “coafa” adevarul. Orice lucru care considera ca nu suna bine era “trecut” prin salonul de coafat al realitatii lui. Rezultatul era tot aia dar suna altfel. Noi astialalti vedeam ca e minciuna. Si de obicei ii spuneam. El tot de obicei o tinea pe a lui. Era sarmant. Cel putin in prima faza convingea pe toata lumea.
Suferea de aceleasi metehne de care sufera mai toti noii capitalisti din Romania: in buna masura au facut averi din datorii. La Adevarul nu se putea manifesta aceasta “mentalitate de business”. Nu avea control. Dealul nostru functiona. Dovada? Pana in aprilie 2010 nu a existat NICIUN furnizor sau salariat neplatit la timp. Nicio secunda intarziere. Ulterior lucrurile s-au degradat galopant. Crede cineva ca Dinu Patriciu a saracit in cateva luni? Sa fim seriosi. Criza incepuse de mult (inceputul lui 2009) dar Adevarul o ducea bine-mersi si in aprilie 2010 avea in conturi 5 milioane euro la dispozitie. Exista inregistrari contabile in acest sens. Plus unul in Ucraina. Cash-flow-ul care il producea din vanzarile de carti era fabulos. Tineam totul secret, cu mare grija. Pur si simplu totul se reducea la oameni si mentalitati de business.

A vrut să vândă Adevărul

Sunt multi care nici astazi nu inteleg ca degeaba sunt suparati pe X si Y pe care Patriciu ii folosea ca paravan si paratrasnet. In realitate, din aprilie 2010 tot ce a fost rau a avut o cauza comuna: apetenta lui Dinu Patriciu de a da țepe.
Cu cinism, pacalind in stanga si in dreapta, mintind incontinuu proprii angajati care pur si simplu nu vroiau (unii nici azi) sa creada ca omul pe care il respectau este cauza problemelor, Patriciu a ruinat o gramada de parteneri de afaceri. Si binenteles a inceput sa nu mai plateasca banii la stat.
Exista astazi nu numai angajati dar chiar si manageri care nu s-au dumirit ca ei au fost doar niste actori in filmul regizat total de Dinu. Altfel spus, avea o putere de manipulare formidabila.
Lui Dinu ii placeau “loviturile”. Daduse una cu Rompetrol. A mai incercat una cu Adevarul.
Putini stiu ca in 2010 a vrut sa vanda tot Adevarul Holding. I s-au oferit 120 milioane de dolari. El a cerut 300.
Un „drăcușor al jocului” care nu-l lăsa să moară liniștit

L-am intrebat de mai multe ori in acesti 4 ani: “ de ce te trezesti dimineata din pat daca ai atatia bani?”, “de ce faci toate astea, atata agitatie si stres?” Nu a stiut niciodata sa-mi explice. Era o chestiune de reflex. In plus lumea lui paralela nu putea sa existe daca el nu era foarte activ. Si adora lumea lui paralela.
A fost întrebat de către excelenta moderatoare Eugenia Voda: “Cum v-ar dori să muriţi?”.
“După ce voi fi avut o lungă perioadă de linişte în care să nu mai alerg”, a răspuns Dinu. “Păi şi cine vă împiedică să faceţi asta?”, a continuat Eugenia Vodă.
“Un drăcuşor al jocului”, a venit răspunsul prompt.

Cum i l-am propus lui Băsescu pentru decorare

Avea har de povestitor. Si avea si povesti. Plus umor. Si o memorie formidabila. In lungile nopti in care stateam de vorba in 2 sau in grup mai mare, pur si simplu el povestea si noi ascultam lucruri pe care putini le-au vazut, trait, observat. Cineva spunea astazi la Realitatea tv ca Dinu a ramas marcat de arestarea si noaptea petrecuta in celula. Asa este! Era de-a dreptul traumatizat de episodul respectiv. Si de fiecare data cand obosea sa il urasca pe Traian Basescu se re-otravea amintind si retraind in gand noaptea respectiva.
Apropo de Traian Basescu, am sa povestesc candva cum l-am propus de doua ori pe Dinu pentru “decorare” si apreciere pentru zecile de milioane de carti ajunse in casele oamenilor. Propunerea mea a fost binenteles ignorata. Nu gresesc cand spun ca datorita banilor lui si ideilor unora s-a produs cea mai mare operatiune de culturalizare la scara nationala din istoria Romaniei. Si azi imi pare rau ca nu i-am trecut numele pe cartile editate. Am sa revin si pe acest subiect, mi se pare insuficient inteles azi. Aici Dinu Patriciu merita credit si respect. Istoria va dovedi ca asemenea lucruri nu se intampla prea des.
Daca a simulat in multe situatii tot felul de lucruri, pe un subiect a fost mereu onest si profund corect: Dinu Patriciu a fost un autentic om de dreapta. Efectiv te molipseai, daca nu erai si tu deja. Ar fi fost un excelent politician daca nu ar fi avut aceasta capacitate de a atrage si cheltui banii, chestie care i se parea mult mai interesanta.

Singurul om pe care l-a considerat prieten

Indraznesc sa spun ca Dinu nu avea prieteni. Din directia lui, vorbesc. Altfel, multi se considerau prietenii lui. Existau oameni cu care temporar ii facea placere sa stea de vorba. Temporar. Dupa care se plictisea. Din punctul asta de vedere era cinic si singuratic. Dar nu la vedere. Oamenii ii cautau cu aviditate compania. Si pentru ca era politicos si elegant cu ei, o eleganta superioara as spune, ei se credeau prieteni. Dinu avea MOMENTE. Si avea binenteles interese de moment. Stia sa foloseasca oamenii fie ca erau mai apropiati sau mai indepartati. E greu de explicat, mai ales in acest moment cand toata lumea tinde sa vorbeasca despre el ca despre zeu nu ca despre om. Probabil ca si-a schimbat partial aceasta filozofie de lup singuratic in ultimii 2 ani cand s-a putut concentra pe un grup restrans de oameni .
Inca ceva: m-a impresionat mereu legatura speciala pe care o avea cu fratele sau. Legatura de sange era mai mult decat vizibila. Cum spune un bun prieten de-al meu, preot, era in stare sa-i ierte fratelui sau mai mult decat putea acesta gresi. Iar Serban Patriciu se purta extrem de politicos si condescendent cu el. Chiar si cand se contraziceau.
Cred sincer ca pe tot parcursul vietii singurul prieten veritabil al lui Dinu a fost fratele sau.

Cum ne-am certat

Si pentru ca unii mor probabil de curiozitate, trebuie sa spun si asta: in noaptea de 31 martie 2010 am constatat amandoi ca dealul facut de noi in 2006, care a stat la baza construirii Adevarul Holding si a tuturor publicatiilor din grupul care ajunsese la 1200 de angajati si 50% cota de piata in presa scrisa, ( deal mentionat la inceputul materialului) nu mai era sustenabil. Desi suna foarte feminin, Dinu voia “mai mult”. Fusese “convins” de trio-ul Vantu-Voiculescu- Nastase sa-si saboteze propriul copil media(AH). Sa-l asasineze. Ulterior exact asta s-a intamplat. Si ne-am certat. Scurt. Barbateste. Nu ne-am batut. Nu ne-am injurat. Desi barbatilor le este permis. Oricum isi “revin” mai repede decat femeile. In noaptea aia am si plecat. Ulterior ne-am mai intalnit si vorbit la telefon in mai multe ocazii. I-am cedat gratuit actiunile mele. Nu m-a presat sau amenintat, pur si simplu asa am considerat corect. Poate am gresit. Acum as fi fost actionar cu 10% alaturi de Cristi Burci:)

Decembrie 2009. In interiorul noii tipografii. Angajatii Adevarul isi amintesc un discurs foarte bizar al lui Dinu Patriciu (aici, in spate). Amenintator. Ciudat. Adevarul se apropia de 150.000 exemplare vanzari pe zi. Astazi are 7000. In 20 minute aveam sa aflu la mine in birou ca s-a hotarat sa adopte tactiile lui Sorin Ovidiu Vantu. Dupa numai 3 luni ne desparteam fara regrete.
Ironic, imi facusem un obicei sa il sun pe Dinu in fiecare 31 martie sa vad ce face. Il intrebam de sanatate, ma intreba de copii, ce mai fac. Incerca sa imi dea si sfaturi de viitor. Ultima oara, acum cateva luni mi-a spus ca este bine. Țeapa! A fost ultima țeapa de la Dinu Patriciu.

O boală lungă, dar bine ascunsă

Fara sa-i creeze prea multe probleme, fetele lui nu prea s-au bucurat de prezenta tatalui. Iar Dinu Patriciu si-a adus aminte ca este tata si bunic doar cand moartea i-a sunat din goarna la ureche anuntandu-l ca trebuie sa faca neaparat transplant de ficat. Din acel moment am inteles ca relatia cu cei apropiati care l-au iubit si respectat s-a aprofundat substantial. Si ma bucur mult pentru asta.
Apropo, azi am credinta ferma ca Dinu Patriciu era bolnav de ficat de foarta multa vreme. Problema bolii lui de ficat data de ani, chiar inainte de a cumpara Adevarul. Dar era un secret foarte bine pazit. La vremea respectiva habar nu am avut. Din nou, bancile si celelalte institutii financiare nu trebuiau sa stie nimic din acelasi motiv, al finantarilor. Nu degeaba, in mod straniu pentru unii, medicul lui principal era profesorul Voiculescu (uff, nu ala de la zdup), atentie, seful clinicii de hepatologie de la Spitalul Clinic Fundeni. Dar speranta in capacitatea de regenerare a ficatului si evolutia lenta a bolii plus faptul ca nu avea rost vreun transplant pana cand ficatul “original” nu ceda au amanat deznodamantul. Anumite actiuni de vanzare ale lui Dinu trebuie vazute si prin prisma acestui calendar al bolii.
Plus scandalul cu sotia care stia foarte bine toate fazele bolii si ii calcula AMR-ul. Cel putin asa sugera Dinu Patriciu intr-un interviu dupa transplant cand spunea ca “unii si-au facut gresit socotelile”. Sunt aproape sigur ca la Dana Patriciu si “sfatuitorii” din jurul ei se referea. Uite ca au „gresit socotelile” doar cu doi ani. Din pacate.
Te apuca frica daca te gandesti ca un om cu atata putere, vointa, avere si relatii nu a reusit sa traiasca decat 64 de ani. Frica si umilinta. Cat de mici si fragili suntem si cat ii datoram lui Dumnezeu ca suntem sanatosi si in viata. Pai noi, ceilalti muritori, fara parghiile si banii lui Dinu, cate sanse avem? Oare cand trebuie sa ne oprim din “alergare”? Care e semnul si cum ghicim momentul?
Dinu Patriciu nu si-a terminat proiectele de Pamant. Nu a reusit sa-si cheltuiasca banii in jurul carora s-a invartit toata existenta lui. Nu a reusit multe desi probabil ca daca vroia cu adevarat ar fi putut schimba unele lucruri. Nu a vrut si cand a vrut probabil ca nu a mai avut timp. Clepsidra vietii functioneaza la fel si pentru cei bogati. A doua viata nu exista aici pe Pamant. Iar a doua sansa nu exista decat in filme si carti.

Adio, Dinu!

Exact ca in filmele lui George Lucas, cand fortele binelui il inconjurau, Dinu Patriciu era un veritabil prieten, partener, actionar principal, camarad, povestitor, profesor si indrumator. Zambea si vorbea cald. Te contrazicea cu argumente si nu cu pumnul in masa sau in gura. Avea farmec, avea sarm. Il ascultam cu totii vrajiti si uitam sa plecam acasa.
Asa am sa-mi amintesc anii petrecuti cu Dinu Patriciu. Inconjurati cu totii, Dinu, eu, colegii mei de fortele binelui. Si traind clipe extraordinare alaturi de cel care a fost Dinu Patriciu. Un om cu calitati pe care trebuie sa le apreciem si defecte despre care nu trebuie sa mintim. Macar acum. Una peste alta, un om special! Rar!
Pentru cei 4 ani in care s-a comportat exemplar, pentru faptul ca a sustinut si incurajat un proiect fabulos si unic (Adevarul), pentru incredibila cantitate de cultura in forma pura vanduta in profit dar in care a inteles sa investeasca, pentru atitudinea de batran sfatos si intelept al echipei Adevarul, pentru momentele profesionale de exceptie pe care le-am trait impreuna, pentru serile din biroul meu sau sub cerul liber in team building-uri in care ne povestea cu har in incredibilul fum al nesuferitului trabuc ii transmit cu emotie si regret, pastrandu-i amintiri frumoase: Adio Dinu! Odihneste-te in pacea pe care ti-ai refuzat-o pe aceasta lume! Noi mai zabovim putin pe aici dar iti vom simti lipsa! Si la final vom veni cu totii. Tu fa firma cu nr 1 acolo sus in ceruri. Cand sosim poate facem un ziar impreuna!

Sursa: reportervirtual.ro