Ordonanțele 13 și 14 au fost votate, marți, în plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional. Astfel, deputații au aprobat Ordonanța 14, care abroga prevederile din OUG 13, și au respins Ordonanța 13. Cele două proiecte merg acum la președinte, pentru promulgare, scrie libertatea.ro
UPDATE ora 13.35 Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, Ordonanța 14, care abroga prevederile din OUG 13, și a respins Ordonanța 13. OUG 14 a trecut cu 292 de voturi „pentru” şi o abţinere, iar Legea de respingere a OUG 13 a întrunit 291 de voturi „pentru” şi trei abţineri.
PNL a cerut în plen, după vot, demisia guvernului Grindeanu. Raluca Turcan, președintele interimar al PNL, a criticat faptul că nu și-a exprimat votul și președintele PSD Liviu Dragnea, care nu s-a aflat în sală.
UPDATE ora 12.30. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, pe articole, Legea de aprobare a OUG 14, fără amendamente, urmând ca proiectul să ajungă în această şedinţă şi la votul final, împreună cu Legea de respingere a OUG 13. Votul final este programat pentru ora 13.00.
UPDATE ora 11.50. Plenul Camerei Deputaților a început dezbaterile pe proiectul de aprobare a Ordonanței 14, care abrogă prevederile Ordonanței 13 de modificare a Codului penal și de procedură penală. PNL a anunțat, în plen, prin vocea președintelui interimar Raluca Turcan, că va vota pentru adoptarea OUG 14 și respingerea OUG 13 în plen.
UDMR a cerut în plen ca Parlamentul să înceapă modificarea Codului penal și de procedură penală, în acord cu deciziile Curții Constituționale.
UPDATE ora 11.20. Legea de respingere a ordonanţei de urgenţă 13, de modificare a codurilor penale, a fost aprobată, marţi, şi în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
Raportul favorabil Legii de respingere a OUG 13 a fost adoptat în comisie cu 21 de voturi ”pentru” şi 3 abţineri. Legea urmează să meargă în plen, unde va primi votul final.
”Noi avem nevoie de o justiție corectă nu de una puternică”, a spus și deputatul ALDE Varujan Vosganian. El a fpcut referire la buzurile din sistemul judiciar și despre deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului, în cauza care au privit țara noastră.
„Am solicitat să lucrăm în paralel cu plenul, pentru că a venit şi Ordonanţa 13 de la Senat. O să convoc şedinţa la 10,30, o să terminăm până în 11,00 maximum, cred că chiar mai devreme, o să intre pe ordinea de zi şi se va vota odată cu cealaltă, cu OUG 14, sau una după alta. Depindeam de şedinţa de Birou permanent, întârzierea nu mi se datorează”, a spus Nicolicea, după şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor.
Deputații juriști au dat ieri vot unanim pe aprobarea OUG 14/2017 care abrogă controversata OUG 13/2017 referitoare la Codurile penale, iar Ordonanța 13 a fost respinsă de Senat.
Cele două proiecte de Ordonanță, 13 și 14, vor merge, după ce trec de Parlament, la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.
Odată promulgate și publicate în Monitorul Oficial, ele își produc efectele, adică se revine la situația inițială, înainte de criza politică declanșată de decizia Execvutivului de a modifica Codul Penal și de procedură penală.
Băsescu: Senatul a fost umilit prin adoptarea legii de respingere a OUG 13
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, susţine că Senatul a fost „umilit” prin adoptarea legii de respingere a OUG 13/2017, care era deja abrogată, şi că acest „balet legislativ penibil” reprezintă o încercare a PSD de „a spăla şarlatania” emiterii actului normativ.
„Niciodată nu voi fi parte la umilirea unei instituţii din care fac parte. Pe data de 13.02.2017, Senatul a adoptat prin lege OUG 14/2017 prin care celebra OUG 13/2017 era abrogată. Şi votul de abrogare a fost în unanimitate. Ieri, 20.02.2017, la propunerea senatorului Şerban Nicolae, OUG 13/2017, care fusese abrogată cu o săptămână înainte, a fost supusă unui vot de respingere. Pentru prima dată în istoria sa postdecembristă, Senatul este umilit şi pus în situaţia de a vota respingerea unei ordonanţe abrogate şi care, practic, nu mai exista, ca şi cum aceasta ar fi fost în vigoare”, a scris Băsescu, pe Facebook.
Potrivit preşedintelui PMP, „tot acest balet legislativ penibil” este „doar pentru a mai da o gură de oxigen Guvernului Grindeanu care trebuie să plece şi încercării PSD de a se spăla de şarlatania emiterii OUG 13/2017”.
„Niciun interes electoral sau politic nu mă vor convinge să fiu parte la umilirea unei instituţii din care fac parte, doar pentru ca nişte politicieni să se salveze”, a afirmat Băsescu.
Ponta, despre Ordonanțele 13 și 14: Dintr-o idee bună şi corectă s-a ajuns la un dezastru, nu a înțeles nimeni nimic!
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat, luni seara, la România TV, referitor la decizia Guvernului Grindeanu în cazul ordonanţelor de urgenţă 13 şi 14, că a existat o lipsă de asumare şi de comunicare.
Potrivit lui Ponta, vina nu poate fi dată în totalitate pe Florin Iordache. Fostul premier a arătat că „totul a fost o greşeală”, în condiţiile în care „dintr-o idee bună şi corectă s-a ajuns la un dezastru”.
Ponta a criticat liderii coaliției pentru lipsa de asumare, pe Ordonanța 13. ”Nu poţi să dai pe Iordache, nu crede nimeni, nu cred nici eu. Trebuia să fie domnul Dragnea, cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Grindeanu să spună, ziua în amiaza mare, domne de aia ne-au votat mulţi oameni. Al doilea lucru – explică de vrei să îndrepţi. Eu am citit de mai multe ori acea ordonanţă, după ce a fost publicată în presă. Şi dacă rămânea în vigoare, nu se întâmpla mai nimic, adică nu era o chestiune prin care să îndrepţi o chestiune reală”, a precizat Ponta.
Întrebat dacă abrogarea OUG 13 a fost o greşeală, Victor Ponta a răspuns: ”Nu a înţeles nimeni nimic. Dintr-o ideea bună şi corectă s-a ajuns la un dezastru. Când spune toată lumea: vedeţi că PSD a venit ca să apere hoţii şi tu faci exact o chestie care seamănă, noaptea, o chestie neclară, sigur că îi apeşi pe oamenii aceia exact pe ceea ce…”, a completat el.