Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a oferit o primă reacţie la acuzaţia de colaborare cu Securitatea, relatează stiripesurse.ro
Aflat în Parlament, unde a fost audiat în comisia de învăţământ, acesta a afirmat că nu a fost informator al Securităţii şi chiar a susţinut că are o adeverinţă de la CNSAS care atestă acest lucru. Adeverinţa ar fi obţinut-o în momentul în care a candidat pentru funcţia de rector al Universităţii Bucureşti.
„Este o știre falsă. Nu am fost colaborator al securității. Nu am făcut poliție politică. Nu aveau cum să descopere așa ceva din moment ce am o adeverință de la CNSAS care atestă că nu am colaborat cu securitatea. Știrea este complet falsă și calomnioasă”, a declarat Mircea Dumitru la Realitatea TV.
Reamintim că, potrivit unor surse citate de evz.ro şi adevarul.ro, Mircea Dumitru apare în arhivele CNSAS ca fost colaborator al Securităţii. Surse politice au precizat pentru stiripesurse.ro că acesta urmează să fie demis.
Legat de scandalul presupusului plagiat al Laurei Codruţa Kovesi, Dumitru a afirmat că nu a dispus o anchetă internă la comisia care a dat verdictul din 2012, iar Parchetul nu a solicitat informaţii pe această temă. În privinţa unei noi verificări a tezei de doctorat a şefei DNA, de către CNATDCU, ministrul Educaţiei a declarat că se aşteaptă o sesizarea formulată corect, spre deosebire de celelalte sesizări care nu îndeplineau condiţiile.