merkel - putin

Rusia ar trebui să ajute la oprirea afluxului de refugiați spre Europa prin stabilizarea Siriei, a declarat joi cancelarul german Angela Merkel, care a mai spus că Uniunea Europeană trebuie să dea dovadă de ‘solidaritate’ în fața valului fără precedent de imigranți din acest an și să refuze ideea ‘închiderii’ frontierelor, relatează DPA și AFP, citate de agerpres.ro

„Avem nevoie de un dialog politic care să includă Rusia și toți actorii regionali”, a declarat Merkel în parlamentul german, avertizând în același timp că găsirea unei soluții la conflictul sirian va lua mult timp.

Cancelarul german a spus că Uniunea Europeană trebuie să acționeze pentru a-și controla mai bine granițele externe.

UE trebuie de asemenea să ajute Turcia să-și supravegheze mai bine frontierele, deoarece spațiul maritim dintre Turcia și Grecia este în prezent ‘în mâinile traficanților’, a declarat ea, într-un discurs rostit înaintea summitului european privind migrația care începe joi la Bruxelles și care va avea în centrul discuțiilor valul de imigranți care trece prin Turcia și se îndreaptă spre Europa.

În fața crizei migratorii, „este nevoie de o Europă a solidarității, iar orice altă opțiune este condamnată la eșec”, a mai afirmat Merkel, în contextul în care țări din Europa de Est în special, prin care imigranții trec provenind dinspre Balcani, și-au întărit controalele la frontiere în ultimele săptămâni.

„Închiderea (frontierelor Europei) este o iluzie în secolul al XXI-lea, care este cel al internetului”, a subliniat cancelarul german, ca răspuns de asemenea la criticile tot mai virulente la care a fost supusă în Germania din cauza politicii sale de deschidere, cu o mini-rebeliune în cadrul familiei sale politice.

„Nu ar fi exagerat să vorbim despre o provocare istorică pentru Europa”, a adăugat ea, făcând referire la răspunsul la afluxul actual de imigranți.

Peste 710.000 de imigranți au intrat în Uniunea Europeană între 1 ianuarie și 30 septembrie acest an, conform cifrelor publicate marți de Frontex, agenția europeană de supraveghere a frontierelor. Numai Germania se așteaptă la până la un milion de solicitanți de azil în acest an, iar capacitățile sale de primire sunt puse la grea încercare.

Cancelarul german a mai reafirmat că soluția la această criză a migrației trebuie să cuprindă un ajutor mai mare pentru Turcia, țara prin care trece un mare număr de imigranți care fug de războaie și persecuții.

UE trebuie să ajute Turcia „să aibă grijă de refugiați” și să ajungă „la o mai bună supraveghere a frontierelor sale maritime” cu Grecia. Nu este acceptabil ca spațiul maritim între Turcia și Grecia să fie în prezent „în mâinile traficanților”, a adăugat Merkel.

În același timp, ea a atras atenția că țara sa nu va permite să i se forțeze mâna în negocierile cu Turcia, care cere concesii în schimb, cum ar fi liberalizarea condițiile de intrare în UE pentru cetățenii turci.

Intervenția cancelarului în fața deputaților a avut ca scop să-i convingă să adopte o lege care înăsprește condițiile privind acordarea dreptului de azil în Germania. Votul este prevăzut în a doua parte a zilei de joi.