Preşedintele Republicii Moldova Igor Dodon a semnat decretul prin care i-a retras cetăţenia moldovenească lui Traian Băsescu, transmite news.ro
Dodon a făcut anunţul pe pagina sa de Facebook, precizând că marţi a avut loc şedinţa Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lângă preşedintele Republicii Moldova, în care au fost examinate detaliat condiţiiile legale de acordare a cetăţeniei lui Traian Băsescu.
Igor Dodon aminteşte că, înainte de a fi preşedinte, în calitate de deputat al Parlamentului Republicii Moldova, a spus că cetăţenia i-a fost acordată ”în mod ilegal” fostului preşedinte al României.
”Traian Băsescu a îndemnat în repetate rânduri la lichidarea statalităţii Republicii Moldova prin anexare la România. Încă din perioada aflării sale în exerciţiul funcţiei de preşedinte al României, acesta a refuzat să recunoască statalitatea moldovenească şi existenţa poporului moldovenesc. Toate cele menţionate vin în gravă contradicţie cu prevederile legii supreme – Constituţia Republicii Moldova. Mai mult decât atât, în cadrul procedurii de acordare a cetăţeniei RM lui Băsescu, au fost ignorate numeroase avize din partea mai multor instituţii, inclusiv faptul existenţei urmăririi penale”, continuă preşedintele Republicii Moldova.
Dodon spune că, prin retragerea cetăţeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu, repară încălcarea legii, comisă de fostul preşedinte.
”Respectul faţă de Republica Moldova, faţă de poporul nostru, faţă de istoria noastră de secole, faţă de suveranitatea şi independenţa noastră va fi în continuare o preocupare de bază pe parcursul mandatului oferit de popor. Şi oricine atentează la aceste valori şi realităţi va avea de suportat consecinţele care se impun conform legii”, încheie Igor Dodon.
În 3 noiembrie 2016, Traian Băsescu, alături de soţia sa, Maria, a depus, jurământul ca cetăţean moldovean, evenimentul având loc la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti. Fostul şef al statului român a votat, în 13 noiembrie, la al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, el susţinând-o pe Maia Sandu.
În 15 noiembrie, Traian Băsescu declara, la Braşov, răspunzând unei întrebări, că nu îi este teamă că va pierde cetăţenia moldoveană, iar dacă noul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, va decide să-i retragă cetăţenia, îl va da în judecată.