Iohannis-Oprea

Președintele Klaus Iohannis a primit cererea procurorului general Augustin Lazăr de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea, a anunțat purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, conform agerpres.ro

„A venit cererea de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel Oprea de la procurorul general Augustin Lazăr. Urmează ca președintele să ia o decizie”, a precizat, miercuri, Mădălina Dobrovolschi.

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a solicitat sesizarea președintelui României pentru a aprecia asupra exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a lui Gabriel Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al Afacerilor Interne, în dosarul privind moartea agentului Bogdan Gigină.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, solicitarea a fost transmisă în conformitate cu prevederile legale și constituționale și având în vedere încetarea, prin demisie, a mandatului de senator al lui Gabriel Oprea, începând cu data de 1 octombrie 2016.

De asemenea, sursa citată arată că, potrivit reglementărilor legale în vigoare, efectuarea urmăririi penale față de persoane care dețin sau au deținut calitatea de ministru, pentru fapte săvârșite în exercitarea mandatului, și care, la data sesizării, nu au și calitatea de deputat sau de senator este condiționată de obținerea unui aviz din partea președintelui României.

Gabriel Oprea și-a depus demisia, pe 26 septembrie, din funcția de senator. Înainte de aceasta, pe 19 septembrie, colegii din Senat au votat împotriva cererii DNA privind urmărirea penală a fostului ministru pentru ucidere din culpă în cazul morții polițistului Bogdan Gigină.