Sub pretextul colectarii probelor, canadienii de la RMGC eu extras deja aproximativ 200 de kg de aur din carierele de la Roșia Montană. Un angajat al Roșia Montana Gold Corporation a explicat membrilor comisiei speciale de dialog social, cunoscută drept și comisia Roșia Montană, că RMGC a extras deja aur în valoare de 7 milioane de euro, aur care a intrat în categoria probelor tehnice. Forările au avut loc între 2007 și 2013, perioadă în care au fost extrase peste 142.000 de tone de zăcământ minier sub formă de carote.
Ulterior vizitei, vicepreședintele Comisiei speciale Roșia Montană, senatorul PP-DD Haralambie Vochițoiu a declarat pentru ziarul Libertatea că cei de la RMGC au extras aurul pentru a măsura concentrația acestuia din materialul minier. Haralambie Vochițoiu a recunoscut, într-un moment de luciditate, că nu se știe ce s-a întâmplat cu aurul extras până acum de canadieni, schimbând brusc ideea și aruncând vina pe statul român, care până în 2006 a făcut exploatări în zonă dar nu s-a ocupat de ecologizat zona.
”Acum nu mai e drum de întoarcere. Ori îi lăsăm pe canadieni să facă o treabă serioasă ori statul va trebui să repare ce a stricat”, a încheiat senatorul PP-DD Haralambie Vochiţoiu.
Contactat telefonic, Eugen David, președintele Alburnus Maior, a confirmat faptul că RMGC-ul a forat în zona Roșiei Montane, dar nu știe exact cantitatea pe care au extras-o.
”Eu nu vorbesc decât pe ceea ce știu și pe ceea ce pot demonstra. Dacă domnul senator a zis înseamnă că el știe mai bine”, a declarat Eugen Davin, președintele Alburnus Maior.
Da tracule, dar eu ca simplu cetatean intreb daca acesti tradatorii, au un DUMNEZEU,si daca au de ce nu asculta pe cei mai bine pregati in bransa.Am scapat de unul, care le stia pe toate, acum am dat peste o gasca ,care le stie pe toate.Fratii romani oare acest popor nu pote gasi pe cineva care pentru a lua o decizie, trebuie sa asculte pe ce mai pregatiti in domeniu, dar si patriotii nu (R.Teodorescu,Barbu si altii) ci Academia Romana,Institutul de geologie si multe alte institutii onorabile din toate punctele de vedere.
Mai oameni buni…ce mai asteptam???
Ce sa ne mai fure? Si pamantul de sub picioare?
Eu nu astept decat clipa in care STRAZILE VOR DEVENI…NEANCAPATOARE…
Ce spun specialistii
http://www.realitatea.net/institutul-geologic-desfiinteaza-proiectul-rmgc-cianurarea-integrala-exclusa-din-start_1282911.html
Comentariile sunt închise.