Președintele ceh Milos Zeman s-a pronunțat pentru organizarea de către Cehia a unui referendum privitor la apartenența țării la Uniunea Europeană și NATO, după ce britanicii au decis pe 23 iunie ca țara lor să părăsească UE, relatează vineri Reuters, conform agerpres.ro
Zeman, care a mărturisit că ar susține rămânerea Republicii Cehe în ambele organizații, nu are printre atribuții convocarea unui referendum, care presupune aprobarea parlamentului.
Totuși, el este un lider politic influent într-o țară unde mulți alegători sunt sceptici în legătură cu Uniunea Europeană.
”Nu sunt de acord cu cei care susțin părăsirea Uniunii Europene, dar voi face totul pentru ca ei să aibă un referendum și să se poată exprima. Același lucru este valabil și pentru o ieșire din NATO”, a spus șeful statului ceh într-o întâlnire cu cetățenii în orașul Velke Mezirici, situat în estul Cehiei.