Preşedintele PMP Elena Udrea a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, referitor la faptul că numele său apare în dosarul Microsoft, că „este posibil să fie o neconcordanţă în declaraţia de avere” din 2009, arătându-şi disponibilitatea de a „lămuri” subiectul în faţa autorităţilor şi susţinând că este vorba despre un împrumut acordat de soţul său, Dorin Cocoş, unei firme pe care acesta o deţinea, împrumut despre care ea nu ştia.

„Admit că este posibil să fie o neconcordanţă în declaraţia de avere din anul respectiv şi îmi arăt toată disponibilitatea să lămuresc acest subiect, în faţa presei ori a autorităţilor. Realitatea este că nu am ştiut de faptul că fostul soţ şi-a împrumutat propria firmă şi, că de fiecare dată, am trecut în acea declaraţie de avere tot ceea ce mi-au comunicat contabilii lui. Probabil că nici el nu şi-a dat seama că este ceva în neregulă având în vedere că şi-a împrumutat propria firmă, mai ales că a fost un împrumut la vedere, în acte, deci nu s-a încercat nicio metodă de ascundere a acestui împrumut”, a precizat Udrea.

Ea a arătat că, de-a lungul timpului, a declarat toate bunurile şi conturile lui Dorin Cocoş, care erau „mult mai mari” de 100 000 de euro.”De-a lungul timpului, am declarat toate bunurile şi conturile lui Dorin Cocoş – care erau mult mai mari de 100.000 de euro. Nu se pune problema să fi încercat cineva să-i păcălească pe cei de la ANI”, a explicat Elena Udrea.

Udrea crede, pe de altă parte, că legea are „o incoerenţă” şi, dacă unul dintre soţi „ascunde” de celălalt o sumă de bani, celălalt se face vinovat că nu a ştiut de acea sumă şi nu a declarat-o.

„Separat, cred ca legea are o incoerenţă în faptul că obligă o persoană să dea o declaraţie pe proprie răspundere cu privire la faptele altei persoane, fie ea cineva din familie. Adică, spre exemplu, dacă unul din soţi ascunde de celălalt o sumă de bani, celălalt se face vinovat că nu a ştiut de acea sumă şi nu a declarat-o. Şi dădeam exemplul plastic cu un soţ care ii face cadou amantei o
maşină, despre care evident nu îi spune soţiei!”, a comentat preşedintele PMP.

Ulterior, Elena Udrea a scris pe Facebook că nu a declarat împrumutul în declaraţia de avere, pentru că nu a ştiut de el, ”deoarece fostul soţ nu i-a spus”.

”Am completat întotdeauna declaraţiile de avere în conformitate cu informaţiile pe care le-am primit de la contabilii fostului meu soţ”, a precizat Udrea pe Facebook.

”Îmi arăt toată disponibilitatea în faţa ANI şi a Parchetului de a lămuri această situaţie şi orice alt tip de speculaţie care s-ar putea genera. Nu am absolut nimic de ascuns”, a mai menţionat Elena Udrea.

sursa mediafax.ro