Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) al UDMR a votat, sâmbătă, ieşirea Uniunii de la guvernare, cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar trei voturi „împotrivă” şi şapte abţineri, propunerea în acest sens fiind formulată de Consiliul Permanent al formaţiunii în 27 noiembrie.
Votul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), întrunit sâmbătă la Târgu Mureş, a avut loc după mai mult de trei ore în care delegaţii au dezbătut subiectul ieşirii UDMR de la guvernare, aşa cum a propus Consiliul Permanent al formaţiunii în 27 noiembrie.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, în discursul ţinut în deschiderea CRU, că în urma unei analize interne s-a ajuns la ideea ca formaţiunea să iasă de la guvernare, propunerea Consiliului Permanent al formaţiunii constituind „o premieră”.
La rândul său, vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, şi-a îndemnat colegii să fie mândri de cei 25 de ani de activitate a Uniunii şi să le mulţumească colegilor care au renunţat la foarte multe în urmă cu nouă luni, „s-au dus la Bucureşti şi au reprezentat interesele maghiarilor şi ale României”.
El a precizat că în momentul de faţă lucrează, în diverse instituţii centrale, 110 persoane din partea UDMR.
„Eu am fost acolo. Haideţi să nu ne fie ruşine de ce am făcut acolo. Am avut realizări. Toată lumea ştie ce am realizat. Să nu vină nimeni şi să oprească programe. De două săptămâni încercăm să le explicăm guvernanţilor că încercăm să păstrăm un număr cât mai mare de membri (UDMR) care se află în diferite instituţii, să nu fie daţi afară, că lucrează bine”, a spus Borbely, subliniind că reprezentanţii Uniunii trebuie să discute şi să menţină o relaţie corectă cu guvernele.
Printre puţinii oponenţi ai ieşirii de la guvernare s-a numărat consilierul premierului pentru minorităţi, Frunda Gyorgy, care a apreciat că ieşirea de la guvernare ar fi o decizie greşită, argumentând că, din Guvern, se pot face mai multe pentru comunitatea maghiară.
El a subliniat că, deşi UDMR vrea să iasă de la guvernare, liderii formaţiunii au anunţat deja că vor susţine Guvernul, ceea ce reprezintă o poziţie destul de incertă.
Preşedintele CRU, Biro Rozalia, a anunţat că, în urma votului CRU, majoritatea a votat pentru ieşirea de la guvernare, înregistrându-se doar trei voturi „împotrivă” şi şapte abţineri.
UDMR a decis în 27 noiembrie, la Consiliul Permanent al Uniunii, ieşirea de la guvernare, recomandarea fiind supusă validării Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU), întrunit sâmbătă la Târgu Mureş.
Cabinetul Ponta 3 este cel de-al optulea guvern din care au făcut parte reprezentanţii Uniunii, începând cu anul 1996.
sursa mediafax.ro