tezaurPolitia ucraineana a confiscat 42 de kilograme de aur si 4,8 de milioane de dolari americani in numerar in cursul unei descinderi la apartamentele fostului ministru ucrainean al Energiei, Eduard Stavitki, a declarat sambata ministrul de interne, Arsen Avakov.

Potrivit lui Avakov, perchezitiile se desfasoara in cadrul unei anchete privind coruptia in sectorul energetic.

„Am ramas fara cuvinte atunci cand am primit un raport despre rezultatele din aceasta dimineata. Cat de mult trebuie sa fure cineva pentru a avea astfel de ‘fleacuri’ la domiciliu ca bani de buzunar”, a declarat Avakov intr-o postare pe Facebook.

Cariera lui Stavitki a inflorit sub presedintia lui Viktor Ianukovici, fiind numit ministru al Energiei in decembrie 2012, potrivit Reuters.

Mass-media ucrainene il descriu pe Stavitki – care nu a putut fi contactat pentru comentarii – drept unul dintre membrii cercului lui Ianukovici.

Vineri, politia ucraineana l-a retinut pe directorul executiv al companiei energetice de stat Naftogaz, Ievhen Bakulin, in cadrul anchetei privind coruptia din sectorul energetic, despre care se spune ca ar fi costat statul ucrainean circa 4 miliarde de dolari.