Protestele îndreptate împotriva guvernanţilor de la Kiev au început în data de 21 noiembrie 2013, ca urmare a deciziei acestora de a refuza un acord cu Uniunea Europeană, în favoarea unuia cu Rusia. Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a obţinut de la Vladimir Putin un împrumut de 15 miliarde de dolari şi ieftinirea gazelor cumpărate de la Rusia. Opoziţia din Ucraina consideră că înţelegerea cu Putin reprezintă vânzarea independenţei propriei ţări şi întoarcerea sub jugul fostului stăpân. Protestele continuă, deşi adeseori au fost întâmpinate de forţele de ordine cu violenţă. În 24 şi 25 decembrie, doi activişti pro-europeni au fost atacaţi, dintre care cazul Tetianei Chernovol a fost cel mai mediatizat datorită brutalităţii de care au dat dovadă agresorii. Victima, cunoscută pentru investigaţii împotriva guvernanţilor, se ocupa de scoaterea la suprafaţa a afacerilor ilegale ale lui Ianukovici şi ale celor din anturajul acestuia. Într-un interviu acordat săptămâna aceasta, jurnalista a declarat că îl bănuieşte pe Preşedinte ca fiind cel care a ordonat atacul. Ianukovici a negat acuzaţiile.
Ieri, 10 ianuarie, trei activişti EuroMaidan aparţinând unei grupări considerată a fi de extremă-dreapta au fost declaraţi vinovaţi pentru acuzaţiile de complot terorist. Aceştia au fost arestaţi pentru bănuiala că puneau la cale demolarea unei statui ce îl reprezenta pe Lenin şi asasinarea Preşedintelui Viktor Ianukovici. Cei doi au fost ţinuţi în custodie timp de doi ani, perioadă în care au negat toate acuzaţiile şi au acuzat plantarea dovezilor. Cazul susţinut de autorităţi este şi mai îndoielnic cu cât statuia menţionată mai sus a fost demolată cu câteva zile înainte de descoperirea pretinsului complot, în urma unui vot al consiliului local. Deciza de ieri a declanşat proteste în faţa tribunalului, proteste ce au continuat şi pe timpul nopţii. Manifestanţii au blocat intrarea în tribunal şi au atacat autobuzele pline cu jandarmi. În urma ciocnirilor, cel puţin 12 persoane au fost rănite, printre care şi Iuri Luţenko, fost ministru şi deţinut politic, cunoscut ca membru al partidului condus de Iulia Timoşenko, ce a fost lidera Guvernului ucrainean înainte de regimul Ianukovici. Timoşenko este încă încarcerată, reprezentanţi ai UE considerând că pe motive politice. Violenţele ce au avut loc în timpul nopţii trecute nu sunt primele de la începutul protestelor, guvernanţii fiind atenţionaţi şi în trecut de organisme internaţionale că metodele folosite sunt specifice unui mecanism represiv incompatibil cu democraţia.
Importat de menţionat în privinţa manfiestaţiilor anti-Guvern din Ucraina este faptul că o parte dintre activişti au început să plece din Consiliul EuroMaidan. Aceştia se tem de infiltrarea în rândul lor a unor persoane trimise de guvernanţi pentru a combate încercarea de a uni societatea civilă. „Au apărut noi membri pe care nu i-am ales. Sunt prezente influneţe care cred că vin din Bankova (strada pe care se află clădirea Administraţiei Prezidenţiale)”, a declarat o activistă.
Custodie 2 ani ?
Slabut.
La americani i-ar fi torturat cateva zile continuu, dupa care ar fi disparut brusc.
Comentariile sunt închise.