În nemărginita lui înţelepciune electorală, Dumnezeu s-a folosit de un bozgor pentru a ne păzi de prostie. Utilizat de atîtea ori anapoda, conceptul de „bozgor“ e singurul argument românesc serios împotriva lui Viktor Orban.
Altfel spus, sîntem datori cu o singură obiecţie: maghiarismul iritant şi abil cu care Orban pune sau scoate din priză resentimentul istoric din bazinul Trianon. Comparaţia cu românismul pompat de la Bucureşti spre Chişinău e ridicolă. Căci Moldova e o naţiune fictivă.
În rest, Orban e, probabil, unul din cei mai importanţi lideri ai Europei post-1989 şi, sigur, cel mai puternic voievod identitar al Europei de Est. Cu asta ar trebui să fim de acord şi chiar mai mult. Fără Orban şi complicii lui polonezi, slovaci şi cehi, Europa de Est ar fi uşor de confundat cu Bulgaria: mută şi patriotică degeaba, adică la un pas de românizare interioară.
Dar cea de-a treia victorie amuţitor anti-liberală a lui Orban e mult mai însemnată decît scorul final şi efectul regional. Apogeul lui Orban e cel mai puternic semnal trimis în calea epidemiei de bigotism care înghite state vechi şi generaţii noi de europeni din Vest şi Est. Pe scurt şi fără frică spus, libertatea – sau democraţia, cum îi spunem pentru a ne acoperi politic – nu e pusă în pericol de Orban. Tartorul maghiar e un fundamentalist democratic de modă veche, un vînător neîntrecut de socialişti natur şi un detector imbatabil de socialişti vopsiţi umanitar. Democraţia nu e luată cu asalt de Orban, ci de fanatismul aparent rezonabil al detractorilor lui.
După regula care spune că minciuna îşi comandă uniforma de gală la fabrici falimentare de adevăr, criticii lui Orban plimbă prin presă şi prin cercurile virtuoase ale lumii bune un catalog de decrete îngrijorate. Nici unul nu are legătură cu realitatea (acea enclavă retrogradă care continuă să rateze întîlnirea cu idealurile progresiste).
Prima imputare aruncată în obrazul lui Orban e chiar victoria: cum de a îndrăznit Orban să bată Apple o opoziţie socialistă sprijinită de UE, de presa internaţională şi de floarea ONG-urilor? În subtext, pîndeşte o supoziţie tot mai prezentă printre progresiştii contemporani: la fel ca Trump sau Netanyahu, Orban trebuia să demisioneze din timp sau să nu se prezinte la alegeri. Date fiind convingerile non-liberale ale acestor domni, dreptul lor de participare la procesul democratic e în dubiu, dacă nu cumva nul. La fel şi dreptul de participare al alegătorilor care votează asemenea monştri. Pînă şi cota masivă de prezenţă la vot (70%) a fost trecută în contul fărădelegilor lui Orban. Fireşte, dacă alegerile erau cîştigate de stînga, aceeaşi cotă ar fi semnalat, indubitabil, un civism exemplar. Fiind rampa unei opţiuni politice potrivnice recomandărilor progresiste, ea nu poate fi decît izbînda îndobitocirii într-o societate controlată ermetic de Orban şi de aparatul de propagandă subordonat. De adăugat că, înainte de Orban, socialiştii au ţinut presa la picior şi au minţit pînă au înroşit înregistrările. Numai că socialiştii au voie pentru că slujesc un ideal drag nouă, deştepţilor superiori gloatei.
Citeste mai mult: adevarul.ro
Ne jucam cu cuvintele „stanga” si „dreapta” fara sa vedem, in ESENTA, despre ce este vorba. Oricine admira si colaboreaza cu KGB-istul de Putin este un gunoi, ca il numiti de dreapta sau de stanga putin imi pasa! Locul Romaniei este alaturi de Occidentul cel „rau”, nu alaturi de comunismul cel „bun” promovat de Putin. Slava Domnului ca Iohannis si PNL-ul sunt pro-Europa si impotriva lui Putin. Nu intamplator Dragnea si PSD-ul promoveaza aceeasi politica ca cea a lui Orban si a lui Putin. Cel putin comunistii nostri sunt onesti, comunistii din Ungaria si din Polonia si-au pus eticheta de politicieni de dreapta in timp ce injura Occidentul i pupa ciza comunista a lui Putin.
Comentariile sunt închise.