646x404Uneori, obosite de glorie sau atinse de caritate, marile Case nobiliare româneşti îşi deschid porţile şi acceptă în preajmă umbrele scăpătate ale foştilor. Aşa de pildă, îngăduinţa cu care vestita Casă de Teleorman a acceptat să îşi plece urechea la jalba căsuţei de Hohenzolern.

Principesa Moştenitoare Margareta şi-a adăugat titlul de Alteţă Asistată, după o întîlnire cu Liviu Dragnea, şef al partidului care i-a fugărit şi expulzat tatăl din ţară, başkan temut de Teleorman şi purtător al Marelui Ordin de Deţinut Onorific la Jilava.

De regulă, discuţiile între două Case de cea mai aleasă stirpe caută să potolească vreun conflict heraldic, vreo suprapunere întîmplătoare de stemă şi simboluri. La acest punct, summit-ul Hohenzolern-Teleorman ar fi avut ce rezolva. Căci – iată! – emblemele celor două Case se ciocnesc regretabil. Pe blazonul casei regale: un vultur cu crucea în cioc. Pe scutul Casei de Teleorman: o găină cu şpaga sub aripă. Dar nu! Cele două Case au lăsat deoparte heraldica pentru a discuta cordial şi public despre şpăgi implicite şi favoruri legale.

Pe scurt, Principesa locuieşte la palatul Elisabeta, unde e colocatară cu Regele Mihai. Prevăzătoare din cale afară, Principesa şi-ar dori, după dispariţia Regelui Mihai, viză de flotant şi cazare plătită, plus o subvenţie-pensioară de la bugetul de stat – vă rog frumos, mărite Dragnea, Domn de Telorman şi Mare Cavaler de Jilava! Pentru Dumnezeu, în fond, amîndoi sîntem români şi amîndoi ne revendicăm de la bugetul de stat!

Cu această impresie a rămas o bună parte a presei amuzate de partida de bişniţă declanşată, cu portretul Regelui Mihai de faţă. E prea puţin şi înşelător. Summit-ul a urmărit două obiective mult mai serioase şi a reuşit admirabil.

Înainte de orice, summit-ul Hohenzolern-Teleorman a confirmat net vocaţia noastră istorică pentru ridicol, băşcălie şi derizoriu. Din preajma celor doi negociatori, Caragiale a repetat cu un zîmbet resemnat: V-am mai spus! Istoria României e suma farselor solemne jucate de instituţii goale, vînători de pleaşcă şi lipitori la buget.

Citiți articolul integral pe adevarul.ro