Presedintele Traian Basescu a declarat, joi seara la B1 Tv, ca nu va putea niciodata sa nu se simta aproape de PDL, insa partidul nu mai seamana cu cel pe care il stia, ci din ce in ce mai mult cu FSN-ul.
„Stiti cum e cu PDL si cu mine? Niciodata nu o sa pot sa nu ma simt aproape de ei, sa nu-i iubesc pe PDL-isti. In schimb n-o sa tolerez niciodata sa mai spun ca provin dintr-un PDL care nu mai seamana cu cel pe care l-am construit eu si care a dat tarii de doua ori presedinte, prim-ministri, presedinte la Senat, la Camera.
PDL de acum, asa cum e el in acest moment, nu mai seamana cu PDL care era cand eu am plecat si o buna parte din perioada cat a fost condus de Boc. Seamna tot mai mult cu, nu vreau sa jignesc PSD-ul, dar seamana cu FSN-ul. In interior, seamana cu FSN-ul”, a precizat Basescu.
In legatura cu presedintia partidului in fruntea caruia s-a aflat, Traian Basescu a declarat ca PDL-ul are un prezidentiabil, o persoana cu notorietate din generatia de 40 de ani, al carui nume nu a dorit sa il precizeze, insa a mentionat ca nu este vorba de Emil Boc, care va ramane la Cluj.
„E generatia de 40 de ani, trebuie sa vezi in fata. PDL-ul are acum un prezidentiabil, dar nu-i spun numele, cu notorietate, cu tot ce-i trebuie. E un barbat in interiorul acestui partid. Are o garnitura de femei si barbati de 40 de ani care pot sa-l sustina. Emil Boc nu vrea sa candideze la aceasta conventie, el vrea sa se ocupe de Cluj”, a completat Presedintele.
Declaratiile Presedintelui Traian Basescu (sursa Hotnews):
N-am venit prea bine, cu 2-0 Ajax cu Steaua.
Da, eu sunt stelist. M-am botezat de cand am fost ministru al Transporturilor stelisto-rapidist.
Despre PDL:
Stiti cum e cu PDL si cu mine? Niciodata nu o sa pot sa nu ma simt aproape de ei, sa nu-i iubesc pe PDL-isti. In schimb n-o sa tolerez niciodata sa mai spun ca provin dintr-un PDL care nu mai seamana cu cel pe care l-am construit eu si care a dat tarii de doua ori presedinte, prim-ministri, presedinte la Senat, la Camera.
PDL de acum, asa cum e el in acest moment, nu mai seamana cu PDL care era cand eu am plecat si o buna parte din perioada cat a fost condus de Boc. Seamna tot mai mult cu, nu vreau sa jignesc PSD-ul, dar seamana cu FSN-ul. In interior, seamana cu FSN-ul.
Si vreau sa ne intelegem de la bun inceput: pentru mine, PDL nu mai este un instrument politic. Pana imi termin eu mandatul, nu ma mai poate ajuta in atingerea obiectivelor. Daca ma poate ajuta cineva, este chiar Guvernul cu care am semnat un pact, cu premierul, care vizeaza revizuirea Constitutiei, reorganizarea administrativa si Legea sanatatii. PDL nu ma poate ajuta, dar nici nu vreau sa-si puna eticheta „suntem partidul lui Basescu”, dar sa semene mai mult cu FSN-ul decat cu PD-ul pe care eu li l-am lasat.
Au obligatia sa-si asume ce sunt. Iar eu le spun, dezinteresat – si-mi pare rau ca am venit in costum, as fi vrut sa vin atat de neoficial, sa nu par presedinte, ci unul care a plecat dintre ei, si care le multumeste pentru sprijinul pe care l-a primit de la ei, dar care astazi se uita la ei si nu-i vine sa creada ce-au ajuns. Deci, nu am nimic de asteptat de la PDL, am doar un regret asa, teribil, raportat la ce au fost si ce-au ajuns.
Inca un lucru care e absolut zguduitor pentru un partid care se vrea serios si care vrea sa fie ceva in Romania in viitor: este un partid care isi neaga propria guvernare.
Sunt cel putin opt organizatii care au sunat – si eu le iau telefonul cand suna – este o echipa care de doua luni, sub umbrela analizei de dupa alegeri, instaleaza interimari si daca iese bine, ii si definitiveaza, daca nu, nu; adica ii pun interimari si daca fac ce li se cere politic poate ii definitiveaza candva, dar tehnica e sa-i tii interimari. Asta-i o practica ce se instaleaza acum in PDL, iar mesajul principal este „am ajuns aici din cauza Guvernului Boc”.
Guvernul Boc si-a asumat niste masuri dureroase pt populatie. Am pus interesul personal, politic in urma populatiei.
Si va duc un argument: Romania a luat masurile dure in mai 2010 si in 2011 a avut crestere economica. Toate tarile care au mers pe reteta FMI de marire a fiscalitatii au lungit boala, pentru ca marirea fiscalitatii n-a facut decat sa creasca evaziunea, sa franeze economia, si in ultimii doi ani iau masurile pe care le-am luat noi in 2010; pentru ca si-au dat seama ca tipul acela de reteta a fost un esec.
Iar eu va pot spune astazi, pentru ca se poate verifica mandatul cu care a venit Fondul in mai 2010 – a venit cu crestere cota unica de la 16% la 20%, crestere TVA la 25% si crestere CSA cu 2 procente, dar aici s-ar putea sa am o eroare.
Iar eu cu Boc, cu specialisti, am analizat, stiam ca trebuie sa scoatem 300.000 de oameni din aparatul bugetar, si am spus: daca punem sarcina pe economie, cine ii absoarbe pe cei 300.000? Si viata ne-a dat dreptate. In timp ce in toata Europa, pe retetele de marire a ficalitatii, a crescut somajul, in Romania a scazut. E-adevarat, nu mult, dar n-am ajuns la 10%, s-a depasit in Europa aceasta medie de 10%.
(Cei care vorbesc de prabusirea PDL din cauza cabinetului Boc, vorbesc si despre contributia dvs la prabusirea acestuia in sondaje) Cea mai mare lasitate a unui presedinte, care are cea mai mare responsabilitate politica directa catre cetateni, este sa se ascunda cand sunt momente dificile. Este cea mai mare ticalosie a unui presedinte, sa te ascunzi la Cotroceni, ba chiar sa iei avionul si sa pleci undeva, sa nu-ti asumi nimic si sa vii sa spui „Ce-au putut sa faca oamenii acestia in Guvern!”. Pai n-as fi fost eu. Ar fi fost cea mai mare lasitate sa ma ascund.
Este adevarat, poate as fi facut mult mai ingrijit aceasta iesire, dar eu cand am iesit la mine in salonul Ambasadorilor se afla delegatia FMI care spunea „Noi acest mandat il avem de la Washington”. Si eu am spus „In regula, daca voi aveti mandat de marire cota unica, TVA, CAS, Romania si FMI nu fac acord, iar eu anunt acum masurile”. Imi dadeam seama ca daca nu suntem fermi, treceam la cresterea fiscalitatii.
Sigur, am stiut si ce facem oamenilor. Sa nu credeti ca nu am evaluat care este efectul pentru oameni. Poate mie mi-ar fi fost usor sa spun „Facem pe politicienii, ii pacalim pe romani”. Eu nu i-am minit pe romani.
Problema lui Boc nu era neaparat PDL, ci alianta, ca nu eram de capul nostru in guvernare. De aceea a si fost nevoie de implicarea mea, pentru ca daca era doar PDL, probabil ca putea s-o rezolve Boc. Dar a trebuit asumarea politica maxima ca sa ne dam sansa sa iesim rapid din situatia dificila. Am spus „E furtuna, comandantul urca pe comanda, si o sa ma dau jos cand nava va fi lipita la cheu in siguranta”. Acum nava e in siguranta.
(Dar azi e o furtuna in PDL, va urcati din nou?) Nu, nu, nu ma urc, dar cred ca moral sunt obligat sa spun ce vad. Eu sunt convins ca la aceasta emisiune se uita mai multi PDL-isti decat s-au uitat vreodata.
Stiti cat de doare incorectitudinea? Cum sa ai mesajul PSD-ului in campania din interiorul PDL-ului, sa spui „ne-au nenorocit guvernul Boc si Basescu pe ici, pe colo”. Repet, eu nu mai am nevoie de partid, am avut nevoie de un partid partener la inceput de mandat. Imi este clar ca mandatul meu se va termina cu USL la guvernare si cu o larga majoritate in Parlamant. Sau alta combinatie, dar nu cu PDL la guvernare. Pot sa fie si altele, nu vreau sa speculez.
Insa eu sunt cel care a luat PDL de la 4%, l-am tractat – nu singur, ajutat de oameni din partid – i-am introdus niste valori, respectul penru capacitatea unuia de a aduce voturi, respectul pentru valoarea electorala a fiecaruia. Acum e o echipa care circula, nu vreau sa folosesc nume, care promit, ca la alegeri cand te duci cu sacosa si cu galetica la usa omului, „eu te fac interimar, dar vezi ca imi esti dator, eu te fixez acolo”.
Eu ii sfatuiesc sa mearga la o Conventie deschisa, cu mandatele jos, nu cu unul care isi pune oamenii pe la toate organizatiile si ii confirma pe cei care au obtinut cele mai proaste rezultate, dar sa-i vina cu delegatia bine aranjata la Conventie. Nu, Conventie cu mandatele jos, cu timp corect pentru toti, nu chemati in cabinet sau in carciuma sa semneze motiunea pe care nici n-ai prezentat-o prin organizatii.
Am mai vazut asta in PDL cand a fost dat jos Boc si n-as vrea s-o mai vad o data pentru ca mi-e drag partidul asta. In timp ce Boc a trecut cu tara in spate prin criza, aducand rau oamenilor prin reducerea salariilor, dar si-a asumat sa treaca repede tara prin criza, s-o aduca din nou pe crestere, iar asta e cel mai mare bine pe care l-a putut face romanilor. In timpul asta, cei care plecasera din Guvern in 2010 ca sa construiasca partidul pur si simplu loveau din interior partidul. Lucrul asta trebuie sa inceteze daca vor sa mai existe ca partid. Sa faca o Conventie deschisa, cinstita.
Eu am promovat femei, barbati, tineri, am avut multa incredere in tineri. M-am uitat la oameni puternici in general. Multi au rezistat la presiuni, la atacuri de tot felul. Problema e ca nu-si gasesc locul acum – asta e un aspect pe care il vad. Si mai este unul: o incapacitate dea vedea ziua de maine a celor care conduc astazi PDL. Ma refer la varsta. Discutam despre marea noua etapa de alegeri – 2016, astazi suntem in 2013. Cum vedeti un polictician de 60 de ani in competitie cu Victor Ponta? Ponta pana in 2016, dar si pana in 2014, indiferent ce plusuri, ce minusuri are in caracter, este un politician care se va roda. Vreti sa va imaginati un politician de 60 de ani, de pe vremea FSN-ului, intr-o competitie in 2014 cu Victor Ponta, chiar si cu Crin Antonescu? Sa vedeti cele trei pupitre. Cine pleaca penibil de pe scena aia?
E vremea generatiei de 40 de ani, trebuie sa vezi doi metri in fata. Si va asigur, nu vor, nu vor sa se uite in partid.
PDL are prezidentiabil in momentul de fata. N-o sa-i spun numele, dar PDL are prezidentiabil, acum, in interiorul partidului. Ii cunosc, ii stiu, sunt oameni care sa se bata de la egal la egal. Dar are prezidentiabil, cu notorietate, cu tot ce-i trebuie. E un barbat.
PDL are o garnitura de barbati si femei de 40 de ani cu care pot iesi in frunte sa relanseze partidul.
Cel mai penibil lucru pe care am putut sa-l aud de la conducerea PDL-ul actual este ca face opozitie constructiva. Cand cei de la putere au 70%, ce voiai sa construiasca cu tine? Doar sa te menajeze, stiu eu, sa-ti menajeze rudele care au afaceri, ceva de genul asta. Cand ai 16% si doar 13% in Parlament, te bati. Ei nu-si aduc aminte anul 2001, cand am luat eu partidul si era la 4%. Pai era monstrul Iliescu, mosntrul sacru Nastase si ma bateam cu ei de dimineata pana seara.
Ei au o teorie din asta copilareasca, de genul „se erodeaza si vina voturile la noi”. Nu, nu vin voturile la tine, pentru ca vor veni la cel care se bate cu gigantul de 70%, pe tine nu te identifica ca o alternativa, pentru ca tu faci opozitie constructiva. PPDD se bate indiscutabil mai bine decat partidul lui Blaga.
Ce e jenant si, va spun, ma uit ca la un copil drag la partidul asta (n.r. PDL), este sa te bati in interiorul partidului impotriva echipei care a trecut tara prin criza, in loc sa te bati cu Ponta, cu Guvernul. Ce-ai frate de te bati in interiorul partidului, chiar vrei sa-l PSD-izezi 100% si pe urma sa-l predai la cheie? De ce vrei sa distrugi o parte din propriul tau partid, s-o discreditezi? E vorba de prostie. Nu e ecceptabil sa faci campanie interna blamand guvernul care a trecut Romania prin criza, cu costurile care au fost.
Nu-i chiar atat adevarat ca au pierdut alegerile pentru ca s-au luat masurile de austeritate, nu, s-au facut greseli de comunicare, greseli comportamentale, pe care le gasim la toti. Si cel mai important lucru pe care unii n-au vrut sa-l faca – lasitatea de a explica, ei de la masurile alea s-au ascuns in transee si au vazut care cum au gasit un colegiu.
Azi am facut o gluma, pentru ca n-am vrut sa raspund. Emil Boc nu vrea sa candideze la aceasta Conventie, el vrea sa se ocupe de Cluj. Am discutat cu el astazi fara sa-mi dea prin cap sa-l intreb daca vrea sa candideze, pentru ca nu de asta am fost acolo, m-am oprit la Cluj pentru ca mai aveam cateva ore pana la avionul de seara cu care sa ma intorc. Sigur ca am trecut pe la el, dar cand am iesit, si de acolo a pornit dezbaterea despre PDL, probabil nu as fi facut-o astazi, o ziarista m-a intrebat pe cine as prefera intre Blaga si Udrea si am spus Emil Boc. Sigur ca l-as vrea oricand presedinte al PDL, numai ca el categoric nu vrea sa faca nimic altceva decat sa se dedice Clujului.
Elena Udrea e crescuta ca politician de mine, ea de la mine a invatat politica. (Are profilul unui presedinte de partid?) Poate sa si-l creeze. Nu spun ca are un profil perfect de presedinte de partid, dar ea a crescut enorm si sunt convins ca, dupa experienta Roman, Elena Udrea va deveni un politician de forta in Romania. Are rezistenta, ambitie, e o femeie inteligenta si e un om de dreapta, nu poti s-o faci de stanga nici daca ii iei tocurile de la pantofi. (Dar e un personaj politic controversat.) Controversat am fost si eu. Cand esti controversat ai de facut un singur lucru: sa te bati sa arati ca nu tu ai furat flota. Dna Udrea are probleme mai mici decat mine: ea trebuie sa se descalte de pantofii cu toc foarte inalt, sa mai lase din posetele alea cu care a venit in politica, sa ia posete mai ieftine… Dar nu a avut problemele care pe mine m-au obligat sa plec din Parlament.
Pana la urma, campania de opt ani de denigrare, toti cei care au fost alaturi de mine au fost facut praf de trusturi, slava domnului ca niciunul… Daca am avut un esec, l-am avut cu dna Ridzi. Pana la proba contrarie il consider un esec, daca isi rezolva problemele in justitie, e bine. In rest, oamenii acestia nu m-au dezamagit si au fost corecti.
Eu nu spun ca dna Udrea este solutia ideala, dar este deocamdata singura care a avut curaj sa depuna o motiune, singura careia nu i-a fost frica ca daca va pierde va fi data afara. E generatia asta de 40 de ani, de ce stati sa va intoarceti la FSN?
(Are sanse Udrea sa devina presedinte PDL?) Intr-o competitie cinstita poate avea, intr-una aranjata mai bine nu mai fac Conventie. Si chiar ii recomand sa se retraga daca va constata ca-i aranjata.
Despre Vasile Blaga nu vreau sa discutam. Eu vreau sa vorbim despre conducerea PDL-ului.
Da, in aceste conditii, dl Blaga are cele mai mari sanse sa castige sefia PDL, dar nu va mai fi PDL, va fi altceva. Daca va fi aranjata.
A cazut guvernul, foarte bine. Dar nu poti s-o tii tot asa. L-ai schimbat pe Boc pentru ca a obtinut 23%, desi castigase Primaria Clujului, tu obtii 16% si te gandesti tu asa ca e din cauza guvernului si a iesirilor presedintelui, dar nu te uiti ca datorita faptului ca nu ai existat in campanie, s-a vazut foarte bine domnul Dan Diaconescu de la Targu Jiu, a polarizat ca fiind singurul oponent al lui Ponta, ca PDl-ul, cu conducerea lui era pitit in campanie.
Au fost si blaturi, indiscutabil! PDL-ul era pitit, s-a vazut DD si nu au vazut cum au plecat procentele de la 23 ale lor catre cele cinci pe care le luase DD in locale. Dar, cu siguranta, iesirile presedintelui au fost problema si masurile luate de guvernul Boc
Dupa alegeri, n-am vrut deloc sa intervin nicaieri. Si sa stiti ca MRU, Blaga, Neamtu au sunat la cabinet. Vreau sa am o discutie cu ei, ca un presedinte care a fost ajutat de ei in campanie. Au fost langa mine in campanie.
Cea mai mare pierderea a partidului este cea a occidentalitatii
Romania, opozitia are nevoie de un PDL revitalizat, e nevoie de democratie in tara asta
Avem probleme de credibilitate majore, dupa evenimentele de asta vara. Vom avea un test in 2014 cand, dupa alegerile pentru Parlamentul European, se formeaza o noua Comisie Europeana.
Ne vom masura credibilitate vazand ce comisar va…Eu as incepe de pe acum batalia sa-mi mentin portofoliul (n.r. Agricultura)
Eu sunt convins ca Victor Ponta intelege ce inseamna sa nu ai aceste probleme in Guvern
Victor Ponta are el insusi o problema in interiorul coalitiei (referitor la plagiat)
Este clar ca de plagiat nu este interesat Barroso, ci de un ministru care are dosar in instanta. Cand e vorba de un personaj numit in inalta functie, asta ti-o reproseaza toti
Despre Daniel Morar pentru postul de procuror general:
Intrebat daca l-a propus pe Morar ministrului Pivniceru: „Categoric da’. Si nu a fost o discutie, au fost mai multe. Am rostit acest nume dintr-un motiv simplu: le-am spus inainte de MCV: ‘nu-l vreti pe Morar – si eu sunt absolut de acord ca tara asta nu are un singur procuror – si doamna Pivniceru poate sa-mi propuna inca 30 de procurori la fel de respectabili ca domnul Morar, de credibili. Problema este ca nu sunt la fel de cunoscuti ca Morar. Si eu sugestia asta o faceam inainte de MCV si e valabila si acum, inainte de Schengen’, a spus Basescu.
Daca nu-l vreti pe Morar, si eu sunt de acord ca tara asta nu are un singur procuror. Sunt convins ca doamna Pivniceru poate propune un procuror credibil
Despre revizuirea Constitutiei:
Noul proiect de Constitutie trebuie sa tina cont de referendumul din 2009, care prevedea reducerea numarului de parlamentari. Numirea lui Crin Antonescu in fruntea comisiei pentru revizuirea Constititiei politizeaza modificarea Constitutiei
Despre Oltchim:
Cred ca in momentul de fata iti trebuie o expertiza foarte buna pentru a decide ce e de facut. Oltchimul are aprobare de la Bruxelles, 200 de mil. de euro, care erau datorii catre statul roman, pot fi transformate in actiuni ale statului si se stinge conflictul. Guvernul ar trebui sa intre putin mai adanc in problema Oltchim. Am avut informatii la timpul potrivit ca exista un joc al inchiderii Oltchimului. La Oltchim, oamenii au fost mintiti de Guvern. Acest joc l-a facut guvernul pe seama oamenilor
Despre relatia cu Antonescu:
Ori de cate ori am sunat, n-ai cum sa nu colaborezi. Sigur ca nu-ti place sa auzi la 5 minute dupa ce ai vorbit ca se discuta la televizor asta, ca exista jigniri. Pactul de coabitare a fost ideea mea, ajutat de consilierul prezidential Iulian Chifu.
Despre declaratiile lui Voiculescu:
Eu am facut o greseala la ultimul referendum si greseala a fost ca pana la urma, desi pierdeam, ca nu m-am batut, a doua oara nu mai repet aceasta greseala. Daca ma mai suspenda, de data asta ma bat cu ei sa iasa electoratul la vot. Imi inchei si eu glorios cariera, mai batandu-ma o data.Voiculescu nu are pic de respect pentru institutiile statului
M-am intalnit cu Voiculescu cand am facut solutia imorala, inainte de a fi presedinte. Cred ca m-am vazut cu el undeva la Antena 1, nu? Nu mai stiu. Va confirm ca cred ca m-am intalnit, dar nu-mi amintesc in ce imprejurari, eram ministrul transporturilor, cand eram primar general, nu mai stiu.
Despre Adrian Nastase
Nu-mi lipseste Adrian Nastase, pentru ca a fost foarte activ cu mine de cand a fost incarcerat. Nu treceau trei zile fara sa-mi dedice un articol pe blog. Imi pare rau de ce i s-a intamplat. Nu ca nu merita, ci pentru ce a fost pentru Romania. El a fost un prim-ministru care a negociat intrarea Romaniei in UE. Nastase nu si-a vandut tara, Nastase a fost condamnat pentru o gainarie. Asta ti le poate ierta electoratul. Nastase are potential sa revina in viata politica, problema este cat si-l doreste partidul in viata politica
Despre Jinga si problema de imagine dupa interviul acordat CNN:
Jinga e un perfect vorbitor de limba franceza, a gresit ca nu a vorbit in limba franceza
Andrei Pleasu: „Nu vreau să spun lucruri groteşti, dar aveam momente când Gigi Becali mi se părea mai bun decât Crin Antonescu, pentru că este mai transparent, nu că ar fi foarte obscur Crin Antonescu, dar cu ăsta măcar ştii cu cine ai de-a face, ştii ce vrea, o spune răspicat şi agresiv. Pe când dincolo e un mic ambalaj demagogic sub care se află lucruri rudimentare.”
chiar nu conteaza prezidentiabilul lor pt ca USL are 70% si poporul e prostit bine cu antenele deocamdata. Pe cand il vom vedea pe presedinte si la Nasul TV? Sau pe Andrei Plesu, Liiceanu? http://m.adevarul.ro/news/societate/interviu-eveniment-partea-ii-a-andrei-plesu-problema-e-vorbesc–romanii-intalnesc-bere-video-1_511d1a64344a7821183dd82c/index.html
Nicoleta Orghidan … PDL nu are „anunțat” !!! un candidat la prezidențiale, nu că nu are un posibil „prezidențiabil”! Of…”tărtăcuță”… (scuze este fără ofensă), probabil că doar ți-a scăpat nuanța…sper! 😉
Am vazut interviul dat de presedinte domnului Turecescu .Tot ce a spus duopa parerea mea a fost adevarat .Adevarat e si faptul ca PDL s-a autodistrus .Cine va fi lider vom vedea ,insa le trebuie cineva care sa NU mai stea in ,,papusoi ”TB are dreptate ;PDL E PROEUROPEAN NUMAI DACA MERGE MAI DEPARTE SI NU ADOPTA MESAJELE FSN .!
CRED K E BOC…m-as bucura . E un super om cu coloana…stie cum sa conduca tara . Ca premier mi-a placut . Dar nu a avut cu cine….un democrat convins nu COMUNIST ca astia..
Asa este Dle Presedinte, atata timp cat nu exista un lider puternic, randurile doi si trei concureaza.
Exemplul dat cu nastase a fost elocvent-nu misca nimeni pe atunci, nu ca acum…
In pdl lucrurile stau prost-nu mai au credibilitate-se impune PRIMENIREA clasei politice.
Sunt si membrii seriosi dar cred ca desi pdl este recunoscut ca pro europa totusi o coagulare a dreptei cu TOATE valorile ar fi SINGURA care sa aiba o sansa reala in viitor
Oricum, agreez ideea de mobilizare in cazul unei noi suspendari.
Masele adera- se stie foarte bine. Importanta este LOCOMOTIVA
Ori cum o iau, prezidenţiabilul cu notorietate, din interiorul pdl, bărbat cu vàrsta în jurul a 40 de ani, combativ, mie îmi iese tot Emil Boc!
Asta-mi mai spune că după cum miroase T.B lucrurile cu actuala guvernare, nivelul de trai se v-a deteriora in aşa hal încàt, foarte curànd, Boc v-a fi regretat de un număr foarte mare de romàni, ceea ce i-ar conferi acestuia, şansa de a se bate de la,,egal la egal”cu contracandidaţii usl-ului.
Aşadar să ne aşteptăm la mai rău, iar cei care au crezut în promisiunile usl-ului pot să uite de acestea.
Tot ieri afirmase că PDL nu are candidat la prezidențiale. Unde și când a spus adevărul? Of…,,Cănuță, on sucit!”
Baconschi??
In lipsa de optiuni, Traian Basescu si-a inceput testamentul politic cu „Draga mea Elena…”
Comentariile sunt închise.