Presedintele Traian Basescu a declarat, la finalul Consiliului European, ca lista oficialilor rusi sanctionati de Uniunea Europeana s-a marit cu 12 nume noi.
„S-a luat decizia sanctiunilor ce au fost declansate deja impotriva Rusiei. Lista inaltilor demnitari ai Rusiei, Ucrainei si din Crimeea, precum si inalti ofiteri, comandanti, a fost completata cu inca 12 nume. La cele 21 de persoane s-au adaugat inca 12 azi noapte, sunt persoane destul de importante in Federatia Rusa. Averile si conturile si actiunilor acestor 33 de persoane vor fi blocate peste tot in UE”, a precizat seful statului.
Principalele declaratii ale lui Traian Basescu:
Consiliul European sustine aspiratiile Ucrainei pentru a-si decide singura viitorul, si nu influentata de tari vecine sau puteri globale. Azi dimineata s-a semnat acordul de asociere si de liber schimb, dar numai in partea politica. Este un gest de incurajare a Ucrainei, urmand ca semnarea integrala sa aiba loc dupa alegerile din 25 mai.
Prioritatea pe care Consiliul considera ca o are este legata de sprijinirea restabilirii echilibrelor macro ale Ucrainei. Aici trebuie spus foarte clar si s-a discutat in Consiliu – situatia economica se datoreaza unei guvernari relativ indelungate de proasta calitate si a coruptiei extrem de ridicate.
UE, in momentul de fata, poate pune la dispozitia Ucrainei 1,6 mld euro, bani lichizi, urmand ca in final sa poata pune la dispozitie 11,5 mld euro. Conditia ca aceasta suma de 1,6 mld sa fie pusa la dispozitie e incheierea unui acord cu Fondul
UE va fi partenerul FMI in tentativa de salvare de la incetare de plati a Ucrainei si ulterior in incercarea de restabilire a echilibrelor macroeconomice.
Guvernul Ucrainei e chemat sa asigure in structura lui reprezentarea tuturor regiunilor si optiunilor, esential pentru a preveni procesul de separare in interiorul tarii. De asemenea, guvernului i se cere sa lupte impotriva extremismului si ca alegerile pentru presedinte sa se desfasoare la standarde europene, democratice, in niste procese corecte si legale. Un semnal politic foarte important va fi desfasurarea alegerilor prezidentiale.
UE ramane angajata prin Consiliu sa sustina independenta, integritatea si suveranitatea Ucrainei. UE nu recunoaste rezultatul referendumului ilegal si neconstitutional din 16 martie in Crimeea. Ca atare, si considera ilegala anexarea Crimeei de catre Rusia.
In cel mai scurt timp Comisia trebuie sa faca propuneri catre toate statele membre cu privire la masuri si restrictii impotriva relatiilor comerciale, economice si financiare cu Crimeea, atentie, cu Crimeea. Sigur, din Crimeea se exporta marfuri, se importa, vapoare ajung in Crimeea, banci care functioneaza acolo, legat de acest lucru CE trebuie sa faca in cel mai scurt timp propuneri cu privire la niste interdictii pe aceste zone.
S-a luat decizia sanctiunilor ce au fost declansate deja impotriva Rusiei. Lista inaltilor demnitari ai Rusiei, Ucrainei si din Crimeea, precum si inalti ofiteri, comandanti, a fost completata cu inca 12 nume si s-a convenit sa nu fie facuta publica pana cand nu se comunica oficial de catre Comisie, in aceasta dupa-amiaza. La cele 21 de persoane s-au adaugat inca 12 azi noapte, sunt persoane destul de importante in Federatia Rusa. Averile si conturile si actiunilor acestor 33 de persoane vor fi blocate peste tot in UE. Activele pe care le detin aceste persoane vor fi blocate.
A fost anulat summitul UE – Rusia, s-a cerut tutoror sefilor de stat si guvern sa nu desfasoare nicio intalnire bilaterala cu Rusia. La Haga se va desfasura G7, si nu G8, Rusia nemaifiind acceptata temporar in G8. S-a decis suspendarea negocierilor privind aderarea Rusiei la OECD.
In concluzii Consiliul European exprima convingerea ca forta si coercitia nu pot fi utilizate pentru a modifica frontiere. Ceea ce a facut Rusia contravine acordului de la Helsinki care a garantat in Europa stabilitatea frontierelor timp de mai bine de 40 de ani. S-a cerut Rusiei sa intre in dialog cu guvernul Ucrainei, ca solutie de rezolvare politica a diferendumurilor care exista.
Consiliul a decis sa sustina misiunea OSCE daca aceasta va reusi sa isi inceapa activitatile. Daca OSCE nu va fi o solutie credibila de supraevgehere si informare in Ucraina, UE va organiza o misiune proprie. Consiliul atentioneaza Rusia ca orice escaladare a actualei situatii duce la intrarea in etapa 3 de sanctiuni care vizeaza masuri largi de ordin economic si in ona tranzactiilor cu armament.
Desi formularea e relativ eliptica, masurile larghi inseamna inghetari de active ale oamenilor de afaceri pe tot teritoriul UE, incetarea oricarei cooperari bancare, financiare, restrictionarea importurilor de energie si interzicerea importurilor de armament.
In acest sens, in pregatirea etapei a treia, care practic ar insemna izolarea Rusiei fata de UE, si as traduce-o eu, declansarea unui razboi economic, nu exista aceasta formulare in conlcuzii, CE va lucra pentru a definitiva tipurile de actiuni pe toate palierele care ar putea fi luate in cazul escaladarii.
In acest context si in urma discutiei cu presedintele Timofti, la Iasi, am solicitat devansarea termenului de semnare a acordului de asociere si de liber schimb dintre UE si Moldova.
Cel mai tarziu in luna iunie. Daca nu, in mai, numai ca problemele sunt si tehnice si daca se reuseste pregatirea tuturor documentelor pentru mai, Moldova ar putea semna atunci, dar cu certitudine nu se va putea convoca un consiliu, si se va semna la nivel de ambasadori.
Pentru noi e important ca am constatat deschidere, toti sefii de stat si guvern au fost de acord cu aceasta decalare
L-am sunat pe presedintele Timofti sa-l informez ca a aparut deja in concluzii ce ma rugase sa fac, cu cat mai repede cu atat mai bine.
Se cere o dezescaladare regionala. Rusiei i se cere sa redevina rationala. Cu Ucraina e imperativul zero, nu poti rezolva problemele cu Ucraina refuzand sa discuti cu guvernul, iar povestea ca este un guvern nelegitim e nejustificata, a fost ales de un parlament legitim ales, nu a venit Maidanul sa spuna: asta e guvernul.
E un parlament proaspat, mai are in fata doi ani si ceva de mandat. Dupa Rusia, cine desemenaza guvernele? Eu nu vad niciun element de ilegitimitate cand presedintele isi pune coada pe spinare si pleaca si face declaratii de afara, cine putea sa dea legitimitate guvernului daca nu parlamentul ales?
S-a recurs la ideea de a discuta cu fiecare stat membru, pentru ca sunt state care au probleme, iar la momentul aplicarii etapei a treia, daca va fi cazul, pierderile pentru statele membre sa fie cat mai mici. Toti suntem constienti ca etapa a treia ne afecteaza si pe noi si Rusia, dar nu noi vom pierde.
Intrebare: Cand se poate aplica etapa a treia?
In orice moment in care se escaladeaza conflictul, o eventuala ocupare a estului Ucrainei…
Intrebare: Exista persoane vizate de sanctiuni in Romania?
Va pot raspunde luni, probabil, nu mi s-a semnalat nimic in faza initiala. Eu cred ca nu e foarte usor pentru Rusia sa nu mai fie un partener la G8. Eu zic ca e foarte grav pentru un stat care a avut acces, a fost in primele opt economii, sa fie exmatriculat ca un copil care a dat cu bolduri in educatoare.
Si politic, si ca prestigiu pierderea e uriasa, G8 ne cam spune care e directia, intreruperea negocierilor pentru acces in OECD e iarasi o penalitate grava, mai ales pentru un stat care are ambitia sa fie respectat. Chiar 33 de inalti demnitari care nu mai au acces in UE, inghetarea activelor, nu sunt sanctiuni oarecare, chiar daca Moscova incearca pentru moment sa le diminueze importanta. Dar usor, usor, pe masura ce se implementeaza, ele nu sunt convenabile Rusiei.
Noi nu avem o dependenta energetica insuportabila fata de Rusia, avem circa un miliard de metri cubi gaze in rezerva, la un consum de 34 mil metri cubi si in care avem o productie zilnica de circa 31 mil metri cubi. Nu noi am fi in situatia cea mai dificila, marea problema e ce capacitati avem sa furnizam energie de completare Bulgariei, ce putem oferi Ungariei, tari in dificultate foarte mare, si acesta e rostul consultarilor Comisiei cu fiecare dintre state.
Romania ar trece usor peste acest tip de sanctiuni, sau, spre exemplu, e suficienta inchiderea unui combinat de ingrasaminte si suntem pe balanta echilibrata zilnic, cat extragem atat consumam. Nimeni nu vrea aceste sanctiuni, daca voiam le aplicam, UE nu are niciun interes sa dezechilibreze Rusia, dar oricine poate constata ca si daca sunt costuri care acum pot parea foare mari, sunt situatii care nu pot fi tolerate, deoarece produc costuri si mai mari.
Dau un exemplu, nu as vrea sa fie titlu, cam asa a inceput si Al Doilea Razboi Mondial. Exista riscul ca neaplicarea unor masuri in timp util sa duca la costuri infinit mai mari. Era un coleg mai din sud care spunea: fratilor, a venit primavara, ne ajuta si incalzirea globala.
Reiterarea ca urmeaza etapa a treia se constituie intr-un semnal foarte serios. Dar trebuie sa stim care sunt costurile pentru noi, suntem convinsi ca vor fi mult mai mari costurile pentru Rusia.
Daca se ajunge la etapa a treia ganditi-va cate companii rusesti sunt pe teritoriul Romaniei, care se ingheata.