Fostul preşedinte Traian Băsescu critică dur decizia conducerii Nuclearelectrica de a achiziţiona combustibil nuclear din Canada pentru Centrala de la Cernavodă şi îl somează pe Premierul Cioloş să „oprească această ticăloşie” care va duce, într-un viitor apropiat, la dependenţa României de canadieni sau de ruşi.
„Aflu cu surprindere că, la Centrala nucleară de la Cernavodă, nu se mai cumpără combustibil nuclear de la Compania Naţională a Uraniului. Directorul Nuclearelectrica, doamna Daniela Lulache, a decis să achiziţioneze combustibilul nuclear din Canada, de la compania Camenco. Motivul ar fi preţul mai bun.
Nu am dubii că preţul canadienilor este mai bun. Problema este că preţul va fi mai bun doar pînă cînd România nu va mai produce combustibil nuclear. Pe urmă, va veni dependenţa de canadieni sau, de ce nu, de ruşi.
Domnule prim-ministru Cioloş, vă rog opriţi această ticăloşie, indiferent care este preţul uraniului românesc. Şi poate o trimiteţi pe doamna Daniela Lulache să fie director la o grădiniţă chiar dacă va fi o grădiniţă unde salariul este ca la Fondul Proprietatea sau Nuclearelectrica.
Iar, dacă Compania Naţională a Uraniului are probleme, ajutaţi-o acum”, a scris fostul preşedinte, pe Facebook.
Cine este Daniela Lulache, actuala şefă a Nuclearelectrica
Cotidianul Evenimentul zilei a publicat în 2013, sub semnătura jurnalistului George Lăcătuş, un istoric al ascensiunii Danielei Lulache, cunoscută ca abonată la cele mai bine plătite funcţii din companiile de stat.
„Pe 11 noiembrie 2005, Daniela Lulache şi soţul ei, Cristian, i-au cununat, la Viena, pe Cristian David şi pe Vanda Vlasov, fiica controversatului avocat ieşean Mihail Vlasov, preşedintele Camerei de Comerţ a României. După numai patru luni, în martie 2006, Daniela Lulache era numită directorul general al SC Fondul Proprietatea SA, funcţie de pe urma căreia a câştigat într-un singur an 441.000 de euro net. În momentul numirii Danielei Lulache la conducerea Fondului Proprietatea, guvernul era condus de premierul Călin Popescu Tăriceanu (fostul preşedinte al PNL), iar Cristian David era ministru delegat pentru controlul implementării programelor cu finanţare internaţională.
Când PNL nu e la putere, Lulache e dată afară
În decembrie 2009, după schimbarea guvernului Tăriceanu, Lulache a fost dată afară de la Fondul Proprietatea. A fost numită la BNR consilier al viceguvernatorului liberal, Bogdan Olteanu. Acum, când PNL este din nou la guvernare, iar finul este din nou ministru (are în portofoliu românii de pretutindeni), Lulache a fost numită la conducerea Nuclearelectrica, de unde urmează să încaseze, din nou, un salariu uriaş.
Ar putea lua 5.400 de euro lunar
Executivul a decis, acum câteva zile, plafonarea salariilor din companiile de stat, după modelul aplicat de guvernul polonez. Concret, salariile directorilor companiilor de stat nu vor putea fi mai mari de echivalentul a şase salarii brute ale angajaţilor din respectiva ramură economică. Spre norocul Danielei Lulache, salariul mediu brut al unui angajat din domeniul energiei nucleare a fost în luna martie de aproximativ 3.950 de ei, adică în jur de 902 euro. Prin urmare, naşa lui Cristian David ar putea încasa lunar aproximativ 5.400 de euro. Conducerea Nuclearelectrica se pare că încă nu i-a stabilit salariul Danielei Lulache.
Plafonarea înseamnă mărire pentru Lulache
În momentul de faţă, salariul unui director executiv de la Nuclearelectrica este de 2.100 de euro, iar cel al directorului general, de 3.300 de euro. Dacă reprezentanţii statului vor decide să-i acorde naşei lui Cristian David o leafă de 5.400 de euro, înseamnă că vom avea o situaţie în care nu e vorba de o plafonare a veniturilor, ci de o mărire de salariu. Diferenţa e de 64%. Comitetul de nominalizare şi remunerare al Nuclearelectrica s-a întâlnit, miercuri, pentru a discuta despre propunerile salariale, însă reprezentantul statului a lipsit. Din această cauză, reuniunea a fost amânată. Nuclearelectrica este controlată de stat în proporţie de 90,3% prin Ministerul Economiei. Fondul Proprietatea deţine 9,7% din acţiunile companiei. Compania asigură 20% din necesarul de energie al României.
Mai tare decât Bernake
Daniela Lulache a reuşit performanţa să câştige, în 2009, de trei ori mai mulţi bani decât renumitul economist american, Ben Bernake, şeful Băncii Centrale a Statelor Unite ale Americii. Şefei de la Nuclearelectrica i-au intrat în conturi 441.000 de euro (610.000 USD) din poziţia de şefă a Fondului Proprietatea. Banii au provenit din leafa lunară, indemnizaţii de conducere, bonus de performanţă şi diverse compensaţii. Ben Bernake a încasat doar 213.000 USD. Adică de trei ori mai puţin. Ca idee, economistul american a produs băncii USA un profit net de 52 de miliarde USD, pe când Lulache, doar de 237 de milioane USD. Celebra naşă a câştigat mai mult chiar şi decît şeful Băncii Centrale Europene, Jean Claude Trichet. Cu doar 168.000 USD încasaţi, Trichet a avut o leafă de patru ori mai mică decât Daniela Lulache. Daniela Lulache a câştigat de patru ori mai mult în 2009 faţă de Jean Claude Trichet, şeful Băncii Central Europene, care a avut un venit de 168.000 de USD în 2009, la o performanţă de 34 de miliarde USD profit net.
Soţul Danielei Lulache, afaceri cu generali celebri
Despre Cristian Lulache, soţul Danielei Lulache, EVZ a dezvăluit, în 2008, că a fost partener de afaceri cu generalii Victor Athanasie Stanculescu şi Marius Opran. El este fiul generalului Lulache, fost şef al Direcţiei de mobilizare din Ministerul Apărării. Cristian Lulache a administrat societatea Superbis RTP SA, care producea obiecte de uz sanitar, şi care era controlată de generalul STS Marius Opran.
Jucării cu Stănculescu
EVZ a scris că soţul Danielei Lulache a fost asociat într- o firmă cu generalul Victor Athanasie Stănculescu, fostul prim-adjunct al Ministrului Apărării în regimul Ceauşescu. Cei doi au înfinţat firma C.L.C Marketing SRL, prin care doreau să vândă în România produse pentru copii, sub licenţa corporaţiei „Disney„. „Cu Stănculescu mă cunosc de mult. Aveam licenţe pentru haine, tricouri, mobilier, pătuţuri pentru copii şi jucării. Le-am luat în perioada în care s-au născut copiiii mei, acum zece ani“, declara Cristian Lulache. Contactată de EVZ pentru a detalia ce o recomandă pentru funcţia de la Nuclearelectrica, Daniela Lulache a răspuns, prin email, că „ceea ce mă recomandă sunt cei 20 de ani de experienţă în domeniul financiar şi managerial în instituţii de prestigiu”. A evitat însă răspunsul la întrebarea legată de relaţia dintre familia ei şi fostul ministru Cristian David”.