Preşedintele Traian Băsescu a avut o discuţie cu premierul francez, Jean-Marc Ayrault, în marja participării la Summitul CELAC-UE, care se desfăşoară la Santiago de Chile. Potrivit consilierului prezidenţial, Cristian Diaconescu, premierul francez a evidenţiat cooperarea şi sprijinul pe care Franţa îl acordă României în ceea ce priveşte ”maximizarea asumărilor bugetare” privind Politica Agricolă Comună.
Astfel, premierul francez a dat României, în discuţiile cu preşedintele Băsescu un ”bun semnal” cu privire la susţinerea ţării noastre, la Consiliul European de la Bruxelles, pe discuţiile privind cadrul financiar multianual 2014-2020 şi interesele pe care le avem în privinţa Politicii Agricole Comune.
Discuţia dintre Băsescu şi premierul Franţei a avut loc, la solicitarea oficialului francez, printre temele abordate aflându-se şi cooperarea în ceea ce priveşte situaţia din Mali.
Preşedintele Traian Băsescu participă la lucrările Summitului Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) – Uniunea Europeană (UE), care se desfăşoară în perioada 25 – 28 ianuarie.
Summitul se va concentra, în principal, pe discuţii privind promovarea investiţiilor în vederea dezvoltării durabile a comunităţilor locale, explorarea posibilităţilor de dezvoltare a dialogului CELAC – UE în materie de bune practici în domeniul investiţiilor şi al responsabilităţii sociale corporatiste (CSR), încurajarea consolidării Facilităţii de Investiţii America Latină, dar şi noua Strategie UE – Caraibe şi stabilirea unor facilităţi specifice care să susţină investiţiile în Caraibe.
Şeful statului efectuează, în perioada 25 – 30 ianuarie, o vizită în America Latină, prilej cu care va participa la lucrările Summitului Comunităţii Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (CELAC) – Uniunea Europeană (UE), la Santiago de Chile (Republica Chile) şi va face o vizită oficială în Republica Peru.
Este prima vizită în calitate de şef de stat pe care Traian Băsescu o efectuează în America Latină.
Delegaţia oficială care îl însoţeşte pe preşedintele Băsescu în această vizită în America Latină este formată din ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, cinci consilieri ai şefului statului, ambasadorul României în Republica Chile, Florin-Angelo Florian, însărcinatul cu afaceri ad-interim al Ambasadei României în Republica Peru, Ştefan Nicolae, precum şi reprezentanţi ai Compartimentului Protocol din cadrul Administraţiei Prezidenţiale şi ai Serviciului de Pază şi Protecţie.
Parca se zice URANIU, asa am invatat eu la Chimie.Poate gresesc eu?
Da citi din romani stiu situatia din Mali ?? Ma refer la cea adevarata !! Stie cineva ca Mali e a 3-a putere din lume in productia extragerii de uran?? De aici trageti singuri concluziile…………………..
sa discute si situatia din mall ca e mai important
Bravo, domnule Presedinte !
E bine ca macar dumneavoastra mai sunteti preocupat de viitorul Romaniei noastre.
Comentariile sunt închise.