
Prezent în emisiunea Naşul moderată de Radu Moraru, Traian Băsescu a vorbit despre recentele afirmaţii ale lui Dan Voiculescu potrivit cărora fostul preşedinte a avut întotdeauna o atitudine de „slugărnicie” în faţa lui.
„Înţeleg că un om aflat în detenţie are şi momente de delir! Orice poză luaţi, n-o să mă vedeţi niciodată aplecat în faţa lui. Pe el în faţa mea, da!”, a spus Traian Băsescu, amintind că Voiculescu i-a fost întotdeauna un adversar declarat, acesta fiind artizanul celor două suspendări ale sale din funcţia de Preşedinte, care s-au produs de-a lungul celor 10 ani de mandat.