Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că este „ceva în neregulă” cu vizita premierului Dacian Cioloş la Washington pentru că în mod normal ar trebui ca preşedintele Klaus Iohannis să îşi dorească o asemenea deplasare, potrivit evz.ro
„(…) anuntul ca premierul Ciolos va face o vizita in Statele Unite – eu as fi foarte atent la acest aspect. Ce inseamna asta? Dupa mine e o problema la nivel de incredere. S-a preferat vizita premierului, nu a presedintelui (…)Ceva este in neregula, e clar ca orice presedinte al Romaniei are printre obiectivele prioritare o vizita la Washington. Faptul ca merge premierul arata ca ceva este in neregula. Nu pot depista momentan ce este”, a declarat Băsescu la RTV.
Premierul Dacian Cioloş va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 22 – 25 mai, în cadrul căreia va avea o întrevedere cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden. Din delegaţia României vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoş Tudorache, şi secretarul de stat Manuel Costescu de la Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.