Traian Băsescu a spus în direct, la România TV, că nu se teme de Laura Codruța Kovesi. În același timp, a avut o serie de solicitări la adresa șefei DNA, potrivit stiripesurse.ro
„Am o mare problemă și ea se numește Kovesi, pentru că a făcut multe abuzuri. Și aici nu atac DNA-ul. Trebuie să răspundă dacă a plagiat. Dacă s-a implicat în falsificarea raportului tezei de doctorat. Dacă a avut o adresă falsă prin care trimite informații din dosare, celebra Cucuveaua Mov. Sunt afaceri penale acestea două. Și dacă este admisibilă relația cu Sebastian Ghiță, cu mers acasă, mers la cramă… Pe Doamna Kovesi o protejează o anumită divizie din presă. Un om politic nu ar fi lăsat două săptămâni să treacă și să nu limpezească aceste probleme.
A făcut din DNA o măciucă politică. Ca să mă vrea arestat, trebuie să și poată. A făcut-o cu mulți împotriva cărora n-avea probe. E un joc riscant.
Când s-au prăvălit valuri de 16 metri pe tine, nu ți-e frică de Kovesi, chiar dacă vine cu cătușe.”, a spus fostul președinte al țării.